Titlul nu este ceea ce mulți înțeleg sau,ar înțelege.Ca și celebra frază,nimic nu e ce pare a fi.Mă refer strict la acest blog și la deciziile mele.Răsfoind paginile acestuia,cum mai fac din cînd în când și,mereu cu ideea de a elimina blogul,am citit o postare din 2017 în care chiar îmi luam adio..nu știam ce sa fac..să încep alt blog eliminând pe acesta sau să-l las în stendby,pentru ziua în care universul va hotărî ce și cum să procedez.Zilele au trecut una câte una,timpul mi-a întărit ideea că de fapt ce fac eu este deja depășit,a venit tăvălugul acestuia cu pandemia în care am asistat la tragedii locale (nu așa de multe la cum mă așteptam sau cum se anunța),eu așteptând zi de zi să-mi vină rândul.Nu a fost să fie,am deplâns soarta celor fără de noroc și am intrat în rutina zilei.Când să răsuflăm ceva mai ușurați cu atenuarea bolii,a izbucnit război la granița țării.Nu a mai fost loc de planuri,priecte,sau vise.Viața încearcă să ne aducă aminte mereu că nu suntem stăpânii planetei.Sigur unii acționează ca și cum ar fi,dar timpul le va lua și lor acest elan în pragul morții.Până atunci toți dăm din coate să ne facem loc pe podiumul vieții.Și atunci am abandonat orice plan ,privesc cu resemnare spre viitor,care viitor este deja a celor care vin din urmă..alte generții,alte idei,altă lume însă cu acelaș scenariu,asemănător cu natura;zi,noapte,soare,furtună apus.Îmi scriu în gând în fiece zi un jurnal.Nu-l mai aștern pe hârtie nici virtual,nu folosește la nimic.Nu mai este vremea când cei tineri așteptau sfaturi de la seniori.Seniori care acum au devenit perimați,incomozi și ,desigur triști.Viața merge înainte.Nimic din ce a fost,nu va mai fi,nimic din ce a fost nu va mai reveni..decat în amintiri.Amintiri pe care fiecare le poartă în arhiva sufletului și,pe care gandul le mai scoate pe ecranul acestuia,așa, ca să mai sufere omul,să-și deplangă soarta și să devină umil în fața morții.Cam atat!...Nostalgie!
Postări
