toamna albastră...Ryanna

pauză de blog pe o perioadă nedeterminată.....

2012-02-16T07:43:00.000+02:00

m-am cam plictisit....monotonia zilelor îşi are cuvântul...vremea e banală,deşi unii o isterizează,poleiul nu mai e polei decât de faţadă....primăvara şi-a aruncat buzduganul ,materializat prin mărţişoarele ce au împânzit magazinele..pe la colţuri de stradă sau la tarabele îngheţate,ba un copil ba o bătrânică te îmbie la ghiocei,iată cei mai curajoşi soli ai vremurilor:)...problemele mele sunt aceleaşi ca la fiece om în parte, o latură de comun acord cu soarta,însă mi le "înghit"că desigur aşa cum Shakespeare este emblema Angliei,aşa Caragiale este emblema noastră,dacă nu firma societăţii noastre de SRL născut falimentar..şi pe principiul acestuia "iubesc trădarea,dar urâsc trădătorii",la fel este şi comportarea semenilor,care mai toţi se vaită dar nu suportă pe văcăreţi....sigur oricum ai da-o nu-i bine,că şi dacă-ţi ţii nebuloasele doar ptr.tine,te urăsc şi invidiază considerând că o duci mai bine decât ei şi de aceea nu te vaieţi...ba mai îţi şi calculează "bunăstarea"că uneori rămâi uimit de ce ai, fără a avea de fapt...deh,de-ale vremuri valuri...ca atare sună banal şi numitor comun,mi-e lehamite de ce-i în jur,îmi vorbesc doar mie ,că tot de-a surda aş vorbi deoarece mai toţi doar pe ei se ascultă şi se înţeleg nicidecum pe cel din faţă....

şi aşa cum spune şi Octavian Paler în a sa "Elegie"..
                             Mai bine să umplem cu flori
                              toate craterele vulcanilor,
                             să uităm morţii neîngropaţi
                              şi vîntul să caute singur
                            ce mai e de găsit prin cenuşă,
               mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,
                 să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
                         mai bine să fixăm sărbătorile
                              în zile fără memorie,
                      mai bine să ducem ucigaşilor crini
                          şi să-i declarăm inocenţi,
                      mai bine să convingem fantomele
                             să ne lase în pace,
                      să ne ducem departe de rănile lor
                                şi cît mai discret,
               să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate acestea-s fireşti.."..

şi cum firesc este,să-mi iau eu o pauză de blog,pe o perioadă nederminată..

cu bine!

...............................................................

magii..magia iernii...

2012-02-13T09:56:00.001+02:00

ninge bacovian.....nostalgic,melancolic,visător....."când iar începe-a ninge/... mă simt de-un dor cuprins./.. Mă văd, pe-un drum, departe.../Mergând, încet, şi nins.."...şi mă uit..mă uit pe mine gândindu-mă la tine[o aiureală,aşa sună rima şi cam aşa sugerează poza:)))]..de ceva zile sunt învăluită într-o lume a romanului "magicianul"de john fowles..sigur cumpărat de anul trecut din vară şi început tot pe atunci,dar neglijat datorită timpului,care nici acum nu mă lasă în voia mea,drept ptr.care îl citesc în paşi de melc..sunt pe la jumătate şi încerc să ţin piept tentaţiei de a cădea în paranoia totală,având în vedere că subiectul e bulversant..de lumi de dincolo de lumea asta,de explicaţii şi clarviziuni,telepatii ce te fac să ai impresia că eşti ancenstrală că unii de dincolo comunică prin tine sau cu tine...raportez subiectul la persoana mea şi dacă nu aş fi cât de cât cerebrală aş spune că tot ce scrie acest autor se raportează şi la mine,deşi personajele principale sunt masculine.e foarte adevărat că de multe ori mă întreb de unde-mi vin în minte[şi nu doar mie]atâtea cuvinte,atâtea fraze,propoziţii şi.cât de multe gânduri,unele legate de propria-mi persoană altele trimise spre oameni pe care îi cunosc,sau nu,dar şi spre cei pe care i-am cunoscut în viaţă şi acum fac parte din alte lumi...cum de imediat ce mă gândesc la cineva,imaginar apare şi forma persoanei respective..fantome în mine,fantome pe stradă..nu că o iau din loc..ce poate să-ţi facă o carte dacă încerci să şi trăieşti viaţa personajelor..ca un actor ce joacă un rol......mă contopesc cu ziua unui cotidian rece,a unui destin cenuşiu dar atenuat de albul curat al anotimpului prin care o lume de undeva a coborât printe noi...o altă voce ce-mi ocupă gândul o altă fantomă de dincolo de timp,Bacovia cu al său "Requiem"ce pare a da o explicaţie la tot ce muza mea din astă zi mi-a dictat să scriu[şi în carte se spune că muzele de fapt sunt telepatii ale fiinţelor extraterestre..deci..quod erat demonstrandum!"....
                         .....filosofia vieţii mi-a zis:
                         Undeva este, cu mult mai departe...
                            Atâtea şi-atâtea... lasă!
                              Visezi, ca din carte!..":)

"Amvonul luminii" de MIHAELA CELESTINE

2012-02-12T05:01:00.001+02:00

AMVONUL LUMINII

MY CAT'S CRADLE OF LIGHT

IS NOTHING BUT A JACK IN THE PULPIT

Am încorsetat cerul la capete

Cu lumina agățată de degete

M-am jucat.

Demonii au pierdut pariul dinspre răsărit.

Au jucat ultima carte,

Cartea Omului.

Copilul care se prinde cu mâinile de soare

Cu palmele arse întoarse la apus.

Pe scena unui Dumnezeu-creat

Să ne joace pe degete visele.

Suntem lumina trasa pe sfoară,

De un înger muritor...

Cândva poet de slăvi înalte,

Azi cerșetor de inimă.

La balconul unui fals profet

Lumina s-a îmbolnăvit.

Agripnia deasupra regilor,

Coborâți să iubească omul

Până la judecata adevărului...
A sosit

însemnare banală.....

2012-02-11T06:32:00.000+02:00

marea parte a oamenilor duc o viaţă banală..asta din pct.de vedere a celorlalţi din jurul lor..ptr.că a fi banal înseamnă a fi ca toţi ceilalţi de lângă tine....şi totuşi în tot acest banal sunt f.multe diferenţe....gândeam la acest lucru când ieri după ce în atmosfera de basm a iernii ce prin zona mea este ceva mai blândă,mă întorceam dintr-o mică promenadă de după amiază,acasă...am trecut pe lângă o casă superbă a unei familii obişnuite,care printr-o conjunctură a hazardului, a primit moştenire o sumă frumoasă de bani şi din căsuţa bătrânească în care locuiau şi-au construit o măreţie de locuinţă...nu ostentativă,deşi ferită de privirea curioşilor cu un gard de fier forjat despărţit de panouri opace,nu imensă precum vilele cu nu ştiu câte etaje,însă cu bun gust şi eleganţă..familia ce locuieşte după aşa "paravan"am cunoscut-o printr-o împrejurare de natură profesională,astfel având privilegiu de a "escalada"interiorul acesteia dar şi modul lor de viaţă...ar fi multe de spus despre frumuseţea şi armonia acestora,dar nu vreau să umplu un spaţiu cu amănunte banale pe aici...eu care am visat o casă în genul acesteia poate şi motivată de viaţa de bloc la care am fost condamnată din era ceauşistă,normal că rămân impresionată de reuşita celor care şi-au putut crea un spaţiu al lor,independenţi de viaţa la comun ..sigur m-am luptat de-a lungul anilor să mă desprind de zidurile betonate însă fără succes....probabil că am rămas repetentă la materia vieţii din care trebuia să-mi intre în cap, cum că soarta e cea care face cărţile şi nu eu..şi mai mă dojenesc unii că aş fi fatalistă..mă rog..în cazul de faţă dacă aş fi avut parte de o moştenire precum a familiei amintite şi aş fi făcut altfel cu banii decât ei se explica în totul admonestarea,dar cum eu nu sunt o moştenitoare,desigur nu mai comentăm...să simplific ideea..banalul este precum orice culoare..plin de diferite nuanţe ce numai dacă vrei le poţi observa...ca exemplu..ieri am avut o zi banală..dar spre seară s-a colorat intens doar la trecerea pe lângă o casă astfel că subit universul meu s-a intersectat cu universul lor,ducând la o multitudine de gânduri şi comentarii pe această temă..probabil că ei nici habar nu aveau că cineva de pe stradă era interesat de viaţa lor,cum nici eu nu am de unde şti de"gura"cui sunt judecată sau admirată..misterios acest banal de zi cu zi..misterioase gânduri ce ocupă permanent fiinţa unui om...

lumina....

2012-02-10T06:08:00.001+02:00

                                                      lumină....
                                     mi-ai dat atâta lumină Doamne,
                               dar eu nu merg decât prin întuneric..şi
                                              mă cuprinde frica..
                                      de toate umbrele ce le port cu mine..
                              de toate umbrele ce mă pândesc de oriunde..
                                    uneori mă simt singură într-un pustiu..
                           alteori mă arunc în mijlocul unei mări de oameni
                                   în ochii cărora sunt invizibilă..şi
                            cu toate că mă simt la fel de singură oriunde,
                      cu toate că la fiece pas rătăcesc prin negura adâncă,
                                            lumina o simt
                                                           dar ,
                                           mă sperie drumul
                                         care-mi   poartă paşii..
                                              spre nu ştiu ce...
                                            spre nu ştiu unde.....
                                                ryanna....

iarna la japonezi...

2012-02-08T05:19:00.000+02:00

probabil pt.a-mi face o imagine despre cum e iarna si prin alte părţi mai ales într-o ţară superdisciplinată şi supercivilizată,o amică mi-a expediat prin e-mail nişte poze,ce nu mai au nevoie de comentarii..
iată-le:

......

.....

....

.....

iarnă grea....

2012-02-07T08:18:00.001+02:00

ieri am ieşit din casă desigur forţată de împrejurări....privelişte de basm..pădurea albă în zare precum un castel de argint,pământul oglinda unui lac...clădiri încremenite cu ţurţuri de gheaţă pe la streaşini...privesc spre strada ce îmi sticlea ochilor şi-mi fac o strategie de a o porni spre ţintă....oameni mai deloc...pe şoseaua principală câte un camion cu nisip din care doi bărbaţi aruncau lopeţi cu nisip iar eu gândesc să adopt pasul pinguinului..şi o iau pe centru...curaj nebun ..degeaba, îmi zic în gând că puteam să mai aştept o oră să plec spre ce aveam de rezolvat,mai ales că drumul deşi scurt până la clădirea cu pricina,l-am făcut tot într-o oră...merg pe stradă în zig-zag...paşii mici,corpul cere patinaj viteză..pun frână şi iese ce iese..noroc de un gard din apropiere..ceva câini de cartier ce mă cunosc,mă însoţesc oprindu-se la fiece pas al meu nesigur..mă gândeam,bieţii de ei vor să mă ajute că aşa este în firea lor,credinţa către cel care le-a dat o dată o bucată de pâine,nu ca omul care după ce-l salvezi la o anume perioadă de viaţă ,revine în viaţa ta şi-ţi muşcă mâna ori de câte ori are prilejul..sigur de astă dată erau cu sufletul către mine,deoarece lăbuţele lor nu ar fi avut puterea de a mă sprijini la o adică...trimit un gând de dragoste spre ei că nu pot să-i mai şi mângâi, iar ei simt acest lucru şi dau din codiţă asigurându-mă din priviri că sunt cu mine...mă redresez şi merg înainte..cale de întors nu mai exista..cel puţin în firea mea care nu prea adopt mersul înapoi decât metaforic în relaţii cu oameni ipocriţi...la un moment dat fiind pe mijlocul şoselei nişte maşini îşi fac apariţia obligându-mă să mă retrag pe "tuşe"şi mă amuz la un gând prin care aş fi fost amendată de autorităţi datorită nerespectării regulilor de circulaţie..deşi scuza că trotuarul e lac îngheţat sigur la foamea de bani din aceste timpuri, nu ar fi ţinut..că una e să primeşti o amendă că altfel nu poţi fi disciplinat,alta e să primeşti datorită unor forţe majore...dar am noroc că pe aşa vreme poliţia e absentă,şi îmi asum riscul deşi mă aflam în plin risc din două una,ori îmi rupeam coloana mergând pe trotuar,ori o maşină greşea direcţia şi cam tot acolo aş fi ajuns..nu mai stau să cântăresc cât de subţire e firul sabiei lui Damocles deasupra "mansardei"mele şi, cu chiu cu vai ajung la destinaţie...rezolv ce am de rezolvat dar mai am de făcut ceva drumuri cu un popas şi de cafea..mă întorc spre casă...victorie, după şapte ore de "patinaj artistic",ajung vie şi nevătămată printre ai mei...iarnă grea..dar va trece!....că aşa-i totul trecător pe acest pământ...

"Septembrie",atenţie..leapşa!:))

2012-02-06T06:35:00.003+02:00

încep cu o cafea,desigur care mă duce cu gândul,la,la..lalala..nimic:)..de fapt nimic nu e chiar nimic..e cel mai bogat dintre cuvinte deşi el pare aşa de inofensiv!!!!...ca exemplu..când eşti copil,da?..primeşti o jucărie în dar,dar eşti curios,totuşi din ce e făcută jucărica aia...prin urmare ascuns în colţ să nu te vadă mama care mulţumită că ţi-a dat de lucru,încep şi o dezmembrezi,că-i păpuşa,că-i căsuţa,etc...de aşa linişte suspectă mămica se sesizează şi vine întrebătoare,ce faci tu puişor,aici?..răspunzi diafan..nimic!..mai târziu la adolescenţă,pe sub manualele obligatorii de clasă,ai şi o scrisorică de amor,sau un roman de dragoste..mama vine la verificat;"ce faci acolo scumpi?..nimic,mamă,învăţ!..mai târziu adult fiind îţi surprinzi consoarta flirtând la telefon şi întrebi candid,sau furios depinde de cât lapte prins ai servit în acea zi,"ce faci puişor"?..nimic ,dragă vorbeam şi eu cu verişoară-mea.etc.etc..am terminat deci cu acest cuvânt nimic,ce a explicat el cum e şi cu cafeaua:)şi acum trecem la subiect..deci,cuvântul
BICICLETĂ..nu-mi spune nimic,vezi, iar nimic:)..doar îmi aminteşte de melodia ce la un timp era în mare vogă,"le bicyclettes de Belsize"cântată de Engelbert Humperdinck,pe care o voi ataşa imediat..nu m-au atras bicicletele,când eram copil s-a luptat tata cu mine să învăţ a pedala pe acest obiect,dar nu a reuşit...e drept că acum îmi doresc foarte mult o bicicletă,dar una de gimnastică ptr.a da jos din colacii "de salvare"ce se mai adună pe al meu corp şi cam atât:)....
iată şi faimoasa melodie...

ÎNVĂŢĂTOARE....deşi am avut vreo două învăţătoare,deoarece una ieşise la pensie pe când eram eu în clasa a doua şi,nu aş avea ce să le reproşez profesional,totuşi sentimental am o unbră ptr.prima deoarece a fost prea dură,ptr.a doua că a fost părtinitoare şi premiul întâi care îmi revenea mie îl oferea altei colege,fiica "ăluia de la partid" şi culmea i-o spunea mamei...acest aspect m-a dezgustat mai toţi anii şcolari faţă de astfel de cadre didactice,fapt ce m-a făcut să învăţ doar la materii unde erau profesori "verticali":)..

.
RACHETA....sincer îmi doream să devin cosmonaut,suspinând în ce ţară m-am născut,până racheta challenger s-a dezintegrat în spaţiu şi astfel s-a dezintegrat şi visul meu cu pricina..mă gândeam că a ştiut el dumnezeu ce a ştiut de nu mi-a împlinit visul..păi,nu?..dacă eram una din membrii acelui echipaj,cum era?:)))..[povestea drobului de sare,românesc:)]..bine, acum e posibil să zbor cu vreo farfurie zburătoare...că ştii cum e şi vorba aia,"ai grije ce-ţi doreşti,că s-ar putea să se întâmple"..ptiu,drace!:)...specific..tenisul nu-mi place, de aceea nu am amintit nimic de acest sport....
FOTBAL..aaaa!..fără!:)...sau mă rog doar parada nevestelor sau iubitelor celor care practică acest sport şi li se spune fotbalişti..nu,nu-mi place nici fotbalul..şi chiar nu mai pot spune nimic pe acestă temă:)... n-am poză..nu pun poză!:)..
şi ajungem la ce-mi place...

ZĂPADĂĂĂ....păi, aici e "multe "de spus:)..să amintesc de povestea ,"crăiasa zăpezii"?...să spun de darurile lui moş crăciun cu barbă albă..de bradul verde împodobit...de fulgii ne nea, pe care pe când eram copil încercam să-i prind pe toţi fie în mânuţa îngheţată,fie în gura căscată spre cer...sau săniuţa pe care o trăgea tata,eu niciodată dându-mă pe derdeluş,de tolomacă ce eram[a nu se înţelege grasă,pt.că am fost un copil firav]..evident şi f.fricoasă..omul de zăpadă la care mai munceam din când în când,sau ce să mai spun,mai bine las loc de interpretări..ptr.că e vorba de zăpadă şi nu de mine:))..
o săptămână bună tuturor şi cine doreşte să se relaxeze poate să preia şi această leapşă!:)....

poezia duminicii.."cu picioarele pe cer"de MIHAELA CELESTINE

2012-02-05T08:21:00.000+02:00

Oamenior le-am dat Dreptul la zbor,

Dar ei s-au căţărat cu picioarelePe cerul meu.
Celestine

Du mâna la un ochi,Zise El:

Ş vezi cum cade cerul peste pământ!

Cu voia zeilor în buzunare,

Mi-am aşezat bucuriile pe orizontală

Rătăcind printre oştile de îngeri,

Odată urcaţi în dreptul cerului.

Cu voia mea în palme,

Am desenat un cer sub talpa lumii.

Deasupra hoţilor de stele

Am aşezat visele omului,

Odată urcat în dreapta cerului.

Cât de mare mi-a fost lumea

Acoperită cu iarbă şi pomi încolăciţi

La pieptul mieilor?

Cât de mare mi-a fost lumina

În pieptul blând, la tăiere?

Eu am pornit spre lumină,

Doar păşind peste cer.

Voi ştiţi cum dansează pământul,

Când rotiţi lacrimile în fruntea unui cerb?

E precum un copil cu cerul la picioare

Precum o vorbă de Om,

Când doare cerul peste care

Au călcat zeii.

Şi au urcat peste mine,

Cu tot cu risipă şi dor.

Mi-au zis că le sunt frumoasă

Când le opresc inima şi o bat în cui,

Pe cerul unui niciunde...

Acolo unde v-aţi căţărat cu picioarele,

Până la mine.

MIHAELA CELESTINE

ţi-aş spune....

2012-02-04T10:01:00.000+02:00

   " Ţi-aş spune ceva,
                                           despre noi,
                                  despre zăpada de-afară,
                                   despre dragostea mea.
                                   Ţi-aş spune ceva,
                                         orice,
                       numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
                                Ţi-aş spune ceva,
                                    ce-ai ştiut,
                                        sau ce ştiu,
                      dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
                         şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu. "
                                        O.Paler....

coincidenţe....

2012-02-03T06:58:00.000+02:00

sunt zile în care fără să vrei asişti la câte un subiect oferit de viaţă ,pe care deşi la momentul respectiv nu-l bagi în seamă,el revine pe aceeaşi temă în calea ta parcă în ideea de a te atenţiona cineva la ce ar dori să spună...astfel mai zilele trecute în timp ce-mi beam cafeaua şi precum Napoleon mai făceam câteva lucruri deodată,în cazul meu selectând material şi făcând corespondenţă ptr.jobul din duna de nisip mişcător pe care-l am,iar în încăpere televizorul vorbea de unul singur,printre picături aud declaraţia unui invitat la o anume emisiune...la români, bărbaţii sunt misogini iar femeile masochiste..corect,îmi zic eu în gând şi îmi îndrept atenţia spre alte probleme mai serioase..după care ies în oraş,rezolv ce aveam de rezolvat,apoi intru într-un butic să văd ce marfă a mai adus..două femei retrase doar de gerul zilei de afară poartă conversaţie cu vânzătoarea aşezată dincolo de tejghea pe un scaun şi cu un radiator la picioare..prima zice..dragă nu mă simt prea bine,vin de la un chiuretaj,dar cred că-i ultimul la care mai apelez..mai bine nasc un copil decât să mă mai chinui în halul ăsta...păi nu te-a anesteziat întreabă una mai tinerică decât prima..zce,ba da,însă local,cum o fi făcut habar nu am că am simţit tot..aiurea,spune cealaltă,te-a fraierit,nu te-a anesteziat de loc..aşa fac ei când nu vrei să fii anesteziat total..dar mă rog ce nu iei şi tu anticoncepţionale că doar sunt la liber acum..am luat de toate zice cealaltă,degeaba însă..ei,ce să vă fac dacă nu ştiţi să vă feriţi adaugă tinerica cu emfază..faceţi copii fraţilor şi apoi aruncaţi-i pe străzi,sau chiuretaje ca după aceea să faceţi cancer...eu nu ştiu ce să mai spun,mă uitam ieri la unii proaspeţi căsătoriţi,spune mai departe tinerica adresându-se vânzătoarei,ce fericiţi erau că tocmai ieşiseră de la starea civilă..îmi venea să le zic,mari proşti mai sunteţi, habar nu aveţi ce vă aşteaptă!....la scurt timp ea va rămâne gravidă,va naşte şi o va lua grijile casei,servici,spălat,călcat,educare copil şi evident oricând să fie şi drăguţă cu partenerul,că de nu,acesta se plictiseşte şi caută plăceri prin altă parte..da dragă,zice şi vânzătoarea,o ştii pe X?..el bea de dimineaţa până seara,ea se chinuie şi cu serviciul şi cu casa,iar el cum nu-i convine ceva o înjură şi o ia la bătaie..am întrebat-o de ce nu îl lasă şi,mi-a zis că din cauza copiilor..nu am mai ascultat continuarea ,am ieşit pe gânduri....ce coincidenţă!...are vreo legătură cu emisiunea tv.în cauză?..desigur.., în mare, pe la noi, bărbaţii sunt misogini iar femeile masochiste.......

cafea..rai&iad:)

2012-01-31T08:51:00.000+02:00

raiul şi iadul sunt aici pe pământ..şi dacă iadul e cel predominant în viaţa omenirii judecând după marea majoritate ce trăieşte la limita sau puţin deasupra subzistenţei,fiecare îşi are un colţ de rai fie sufletesc fie material...şi ptr.că nici eu nu pot atinge raiul ducându-mi existenţa într-un iad din care flăcările cazanului chiar de nu se văd, mai zilnic îmi ard sufletul,lasă că mă mă retrag şi eu în colţul meu de rai matinal în compania unei cafele pe care o asezonez în funcţie de ce am la îndemână,o meditaţie,câteva pagini de roman citite,sau de răsfoirea unor reviste ale timpurilor....şi iată cum o cafea devine o îmbinare perfectă de temă a ceea ce ziceam,negrul absolut ce reprezintă noaptea veşnică,iadul dacă vreţi, cu aroma înebunitoare şi dulcele acestei licori ce parcă prin sorbirea ei auzi clinchete de clopoţei şi zumzete de albine într-o poiană cu pomi înfloriţi plină de triluri de păsărele ce-şi îşi fac auzite prezenţa....între vizionarea unui film ce deja mă blazează până la absolut cu aceleaşi teme şi mai mereu crime şi violenţă,mai meditez la nemurirea sufletului precum se spune şi, îmi dau seama că de la un timp haosul general stigmatizează fiecare segment uman... în sensul că toată lumea chipurile înţelege pe toată lumea şi de fapt fiecare se înţelege doar pe el..depresia câştigă tot mai mare teren,nu prea mai şti cui şi ce să vorbeşti,ptr.că mai toată lumea poartă o mască pe faţă crezându-se că a venit pe acest pământ invitată la un bal mascat şi e tare greu să mai ai încredere în cineva..orice întrebare de genul"ce mai faci?"mă pune în gardă şi privesc atentă chipul celui ce m-a întrebat în interpretarea reală a expresiei..ptr.că dacă eşti sinceră şi îţi prezinţi problemele sigur vei fi catalogat drept o persoană plictisitoare..dacă răspunzi evaziv şi cauţi să te depărtezi mai repede din calea "interesatului" rişti o etichetă de genul sfidării..de regulă trebuie să răspunzi scurt "bine"..doar că acest răspuns în conformitate cu bunele maniere trebuie să continue cu o întrebare,"dar tu?" înghiţindu-ţi necazurile pe care oricum nu ţi le va rezolva nimeni dar măcar prin "tânguire"mai scapi de energia rea din suflet..există cumva înţelegere ?,nici vorbă..celălalt mulţumit că tot timpul este al lui/ei,va începe a turui de problemele sale,că desigur la vremea asta nimeni nu-i scutit de probleme..că matematica e singura materie a vieţii la ora căreia suntem obligaţi să asistăm zilnic,dar să şi dăm extemporale, teze...şi din ecuaţia problemei tale la care tot cauţi o rezolvare te pomeneştişi cu ecuaţia celuilalt pe cap..şi intri în rolul elevului silitor care din prietenie trebuie să-i sufli colegului rezultatul...acum,na, cafeaua mea s-a terminat iar eu am de rezolvat nişte ecuaţii personale,care ca presentiment sigur vor rămâne pe lumea viitoare:))şi plec la treabă..hai o zi bună să am/avem!:)

Mantre întoarcerii...MIHAELA CELESTINE

2012-01-29T10:59:00.001+02:00

MANTRE INTOARCERII

Mai ţii minte cum alergam de şapte ori după Şapte?

Şi din plastilină adunat-am cioburi,

Ştii... colo sus pe cer le-ai pus.

În miros de cafea îmi sortai dimineţile

Apoi le-adunai gramadă vindecându-le.

Visele şi lacrimele strânse-n pahar,

Pe margine de mânecă bordo le aşezai,

Duminica.

Mai ţii minte pernuţa din drum?

Alergam de nebuni în valuri,

Ce miros minutar deasupra timpului...

Să-l ucidem!

Să-l facem să ne-aştepte modelându-ne.

E vremea plastilinei să ia formă,

Să scoatem cioburile din noi,

Să le zidim pe cer.

Colo sus... să ne prindem mâinile...

Într-o gripă acidă de dor sărat,

Te-ai logodit cu marea în purpur-sarees.

Mi-ai dansat în nisip desenându-mi,
Cu henna pe frunte şi mâini.

De ce-ai lăsat timpul între noi?

Atunci măcar ne sclipeau dimineţile,

Acum... te-ai răsturnat în mine,
Când te-ai întors.

La capul tău am aşezat o lume,

Cu sabie şi foc 'plecat-am aroganţa

Mai om din om să ceri a fi, minciunii...

Nu-s oştile de îngeri adormite!

Mai e speranţa.

Coboară omule şi te ridică singur,

Acolo unde cerul se iubeşte cu pământul...

Ţii minte cum ne aşezam pe sârmă?

Mergeam cu îngerii de mână printre păsări.

Plutind rotundul...

Eram nebunii coloraţi cu verde,

Şi cu piciorul zăbovit pe nouri.

Tu ai ales să calci pe frunte Zgrimintesul,

Erai alesul...

Ne-am prins de cer cu îngerii la braţ,

Solomonarul viselor pe lună.

De-a valma printre gene prinşi în lanţ

Încremenite suflete de rună.

Când închideam al ochiului dispreţ

Şi m-aşezam alături la ureche,

Erai un înger ce dansa răzleţ.

De suflet mi te-am prins şi clorofila,

Mi-a verzuit prin piele, dimineaţa.

Te-am răsuflat gonind nebună toată viaţa.

Şi printre stele ravisante,

În palmă mi te-ai scuturat.

La inceput ai fost copil, apoi bărbat...

O tremă imperfectă lumii mele.

Dintre copaci se înălţau ateii,

Erau din primăvară şi din frunze parcă,

Mă cheamă a ta sabie la dreapta...

Cuvăntul mai alături inchina-voi,

Îţi sunt la mijloc,

Arcă

(MIHAELA CELESTINE)

feerie....

2012-01-28T21:23:00.000+02:00

feeria iernii vibrează....o seară de basm..un cer senin plin de stele de argint ce formează alaiul din mijlocul cărora maiestoasa lună aruncă razele ei, spre planeta albastră ce pare prinsă în nostalgia timpurilor trecute..rezemată de pervazul ferestrei privesc peisajul din faţa casei ce-mi oferă un tablou de natură încremenită în timp...o linişte parcă de mormânt..luminile de la alte ferestre mai amintesc că nu-s singură pe o planetă părăsită..copacii încremeniţi sub haina albă imaculată a zăpezii,tac şi ei..doar în mine vuieşte glasul unui zbucium uitat de timp..de unde vin?..încotro mă îndrept?..pe cine aştept?..cine mă aşteaptă?..fel de fel de întrebări ce frământă apele din universul sufletului meu....fulgi răzleţi joacă în fereastră..vioara lui Vivaldi ce străbate secole îmi răscoleşte amintiri de ierni uitate de viitoare vieţi de multe neînţelesuri.....crăiasa zăpezii se plimbă prin palatul de cleştar al iernii tăcută şi misterioasă aruncând priviri de gheaţă spre gerul ce şi-a instalat şi el împărăţia..în vale se aud glasuri vesele de oameni ce se întorc din vizite sau a oamenilor ce din apuse vremuri trec fantomatic pe uliţe prinse în zăpada cea moale şi rece..e noapte..e iarnă,mi-e greu să mă desprind din tabloul magic al basmului ce poartă în el atâtea amintiri....dar clipa mă readuce în realitate..şi mâine e o zi..şi câte vor mai trece..c'est la vie!

iluzia unui vis...Anna Karenina....

2012-01-27T11:06:00.001+02:00

în sufletul fiecărei femei,prinsă într-un mariaj făcut de convenţie sau printr-o conjunctură nefericită a sorţii, zace o Anna Karenina care mai curând sau mai târziu va ieşi la suprafaţă la apariţia vreunui Vronski...acest Vronski clonă a don-juanului vestit, stărnit de instincte primare pe care le împoleiază cu staniolul unei false iubiri devastând sufletul unei femei frumoase ce poate nu a cunoscut iubirea la timpul când o căuta zămislind în imaginaţie chipul celui dorit...bărbatul[în cazul nostru genul Vronski] asemeni lupului ce adulmecă sângele unei victime,este dotat cu tot arsenalul unui mare cuceritor,frumuseţe,şiretenie,arta conversaţiei înăscută sau dobândită de prin cărţile ieftine ale timpului,pasional şi teatral suceşte gâtul acelor femei ce se simt singure şi părăsite în adâncul sufletului lor devenite gâsculiţe peste noapte când speranţa le înfloreşte la gândul că în sfârşit au întâlnit iubirea vieţii lor în cale şi,visul e pe cale să se împlinească...iluzie, amăgire deşertăciune..totul se va prăbuşi..autorul romanului ,marele Lev Tolstoi ca orice scriitor romantic îşi ucide personajul principal în finalul poveştii cu final nefericit...tot survolând pe diferite situri,am găsit şi o Anana Karenina a sfârşitului de veac 1897 românesc rămasă ,sau adusă în amintiri, de către corespondenţa acesteia purtată cu un tânăr dandy al timpului..este vorba de fiica celebrului George Baronzi ,Maria Baronzi,similar Annei toltostiene,tânără,frumoasă,căsătorită de convenţie şi evident cu un copil pe care îl va pierde mai târziu precum Ana Karenina datorită unui tabu al societăţii din vremea respectivă, prin care adulterul feminin era supus oprobiului public şi care aveau consecinţe de genul restricţiilor maternale şi sociale...din corespondenţa acesteia către "vronski" în persoana unui anume Mitică Ancuţia,se distinge sursa din care această femeie nefericită îşi extrage seva unei iubiri pure.... bizar este faptul că deşi acesta o va părăsi urmându-şi alt drum în propria-i viaţă,deşi ea îl roagă în multe epistole să-i ardă scrisorile,el nu o face.....astfel rămânând peste timp mărturia unei iubiri eşuate din cauza unui destin potrivnic femeii ce a crezut în iubire culegând doar spinii unui trandafir iluzoriu..scrisoarea finală se încheie cu recunoaşterea detaşării acestuia de ea şi cu luciditatea unei femei ce realizează că viaţa nu i-a fost decât "un lanţ întreg de nenorociri,un şir nesfârşit de mâhniri sufleteşti de tot felul"cum se mai exprimă la un moment dat...

cu gândul la ultimul vals în care fericită dansa în braţele falsei iubiri,mai are puterea de a scrie,
" “Si tu, Mitica, citesci toate acestea cu sange rece si ma lasi in voia chinurilor mele (…) si nimic, decat moartea, nu va avea puterea sa ma desparta de acest sentiment ce-l am pentru tine. Te rog, daca mai ai o umbra de mila pentru mine, scrie-mi pe adresa: D-nei "Nu-ma-uita", Post Restant.”..după care liniştea s-a aşternut peste timp...nimic nou sub soare..se ştie: iubirea este precum drogul...drogul care atacă mintea, ataca trupul, ataca sufletul."...din fericire unii răspund la antidotul vieţii..uitarea..în rest povestea se reeditează..cu alţi actori,cu alte suflete....

în zile triste....

2012-01-24T11:41:00.000+02:00

"Atunci cand simtiti ca nu mai puteti, cand disperarea incepe sa va cuprinda, cand credeti ca ati facut tot ce s-a putut, cand toate portile se inchid… ascultati aceasta melodie. Pe mine m-a ajutat!"...spunea cineva pe blogul său,dând şi traducerea cântecului ataşat...acuma,depinde şi de gusturile fiecăruia şi de starea ce o are fiecare şi de,etc,etc...sincer,pe mine nu m-a ajutat dar mi-a dat de gândit..... şi poate altora chiar le-ar prinde bine ,de aceea o ofer spre audiţie alături de o ceaşcă de cafea, ce musai trebuia"acompaniată":)...
iată textul tradus:

          E greu, greu sa stai si sa nu faci nimic
          Si sa-ti ingropi capul in nisip
          Greu sa nu-ti faci alte planuri
          Si sa pretinzi ca ai facut tot ce puteai

          In tot acest timp
          Si viaţa trebuie sa mearga mai departe

          E greu, greu sa aperi ceea ce este drept

si sa ai ce sa pui in fiecare seara pe masa

Greu sa nu cazi jos si sa nu plangi
Cand fiecare idee pe care ai avut-o

          A fost gresita
          Dar tu trebuie sa mergi mai departe

            E greu, dar stii ca merita lupta
            pentru ca stii ca ai adevarul de partea ta
            Atunci cand vei fi acuzat, sa stai drept
            Nu te teme de ceea ce vor spune
            Oricum, cui ii pasa de ce cred lasii
            Ei vor înţelege intr-o zi, intr-o zi

           E greu, greu atunci cand esti foarte singur
           Si toti ceilalti au plecat acasa
           E mai greu sa stii ce-i drept si ce-i gresit
           Cand toata obiectivitatea s-a pierdut
           Si s-a pierdut
           Dar tu inca mergi mai departe

Caci tu, tu esti singurul care a ramas

Si care trebuie sa curete toata mizeria

Si stii ca vei ajunge ca si ceilalti

Chircit si cu un gust amar, daca nu

Vei ramane puternic si vei continua

              E greu, dar stii ca merita lupta
              pentru ca stii ca ai adevarul de partea ta
              Atunci cand vei fi acuzat, sa stai drept
              Nu te teme de ceea ce vor spune
              Oricum, cui ii pasa de ce cred lasii
              Ei vor înţelege intr-o zi, intr-o zi

Duminica poeziei...Când plouă cu mine...MIHAELA CELESTINE

2012-01-22T17:33:00.000+02:00

Pământul mi s-a aşezat de-a dreptul.

Cu mâinile sprijinite de cer,

Logodită cu ploaia

Mi-am jurat:

Să-mi curgă anii şireag la pieptul tău,

Să-i şterg cu mâna de pe fruntea-ţi,

Să-ţi deschid palmele înspre mine

Să mă lepăd de mine în tine.

Mai rece şi umedă, căzândă

În ghiocul ploii.

Să mă preling pe obrajii tăi,

Să-ţi alunec strop în inimă,

Când plouă cu mine.

Să calci în picioare ploaia

Să o dansezi pe umerii mei

Zămislind-o-n mine.

Te văd cum îţi cresc zilele,

La piept

Şi din mersul stropilor constrânşi

Zidit-am Taj Mahalul.

Tu azi, cobori

În Agra sufletului plâns.

Să mă ridici strop în inimă

Când plouă cu mine.

Să mă alergi pe străzile pustii

În buzunarul plin de nori,

Să mă ascunzi.

Să-ţi fulgere cu mine-n piept,

Când aluneci în uitare...

Să mă strecori printre degete,

În rafala de plete umede.

Apoi,

Să mă aduni strop în inimă,

Când plouă cu mine.

iluzii pierdute:).....

2012-01-20T08:42:00.000+02:00

primesc o factură de utilităţi în care găsesc ataşat un pliant, prin care sunt înştiinţată că dacă sun la nr.afişat [pe ecranul minţii mele proaste],bine se specifică,cel din dreapta,pot fi posibila câştigătoare a premiului de bla,bla,bla,etcetera....nu am fost şi nu-s adepta jocurilor de noroc...ignor orice email sau scrisoare ce-mi parvine prin poştă cu mesaje de acest gen....dar evident că pic în plasă, mai ales când văd că apelul este şi gratuit...mă gândesc, ce pot pierde,doar o clipă în care pot să învăţ ceva...bun,sun..intră robotul..prima adresare"momentan operatorii noştri sunt ocupaţi,vă rugăm aşteptaţi",clik şi urmează în urechi o melodie leşinată..aştept,că doar ce am de făcut..ceva mai important,desigur nu,că dacă am să câştig,normal că importantul prezent devine trecut şi îmi iau bagajele şi drept în Caraibe mă opresc,sau poate pe la Paris,dar de ce nu la Londra,hai că nu-s pretenţioasă,parol!:)...sunt întreruptă din visarea de gâsca fără de ouăle cele de aur din poveste şi iar aud,"momentan operatorii noştri,etc...etc...urmează melodia" of mai gad",iar mintea mea din emisfera punctelor cardinale,trece la lucruri mai pământeşti..ba nu, o să iau cu banii ăştia,aia,aia şi aia şi iar aud în telefon,"momentan toate liniile sunt ocupate,vă rugăm reveniţi"..îmi zic ,ori e treabă serioasă ori e ţeapă..toma necredinciosul din mine se trezeşte şi-mi zice ,hai mai sună...sun din nou..pierdere de timp,aceleaşi slogane,operatorii noştri,bla,bla,bla...şi totuşi insist..îmi zic,"am pierdut destul timp trebuie să aflu despre ce este vorba".... în sfârşit o voce care se prezintă,"sunt",naiba ştie cine că am şi uitat în secunda următoare numele preocupată să aflu ce şi cum...politeţea e la ea acasă..vă rugăm să ne daţi un.nr.de telefon şi adresa dvs...păi cum prostu-i de un fel?..normal că le dau...urmează acum actul principal..."dacă doriţi să intraţi în posesia premiului ,trebuie să cumpăraţi de la noi.... şi urmează produsul cu pricina...mă gândesc,bun şi dacă nu vreau care este miza?..păi, niciuna!...deci asta era!..iluziile mele s-au volatilizat pierzându-se în aburul uitării şi realizez că tot am câştigat ceva..faptul că-mi voi găsi de acum încolo mult timp cutia poştală burduşită cu alte şi alte reclame şi cu alte concursuri inventate, ptr.ca firma respectivă să-şi vândă nişte produse banale la suprapreţ..ăsta nu mai e marketing ci înşelătorie la drum mare...dar desigur povestea nu este nouă,că altfel nu ar fi scris schopenhauer la vremea sa ceva ce reflectă una situaţie precum cea de mai sus..şi anume," cel care aşteaptă ca în lumea asta diavolii să umble cu coarne,iar nebunii cu clopoţei,va fi totdeauna prada sau jucăria lor"...
mă rog, zic şi eu a consolare:)

bună dimineaţa!....

2012-01-19T09:26:00.000+02:00

de mult nu am mai stat de vorbă eu cu mine la o cafea..cafeaua din dimineaţa asta de gerar şi de ger afară,se pare că mi-a deschis matca şuvoiului de gânduri ce se vrea revărsată ...în general lunile ianuarie februarie din an erau reci şi fade..evenimente generale sau personale mai deloc..mai toată lumea părea prinsă în acomodarea cu vremea de după sărbătorile de iarnă,un fel de luni a zilelor de după weekend..dar odată cu mărţişorul alături de natură şi furnicarul uman începea să se mişte...bine, asta ptr.spaţiul mioritic în care ne aflăm sau mă aflu..acum este mare rumoare..proteste peste proteste,comentarii prin magazine sau mijloace de transport mai timide mai aprinse,semn că mai toată lumea este nemulţumită..lasă viaţa spirituală ,acum ne interesează cea fizică..ptr.că până la urmă precum vorba"dragostea trece prin stomac".. şi cum de la un timp acesta e tot mai sacrificat de o mână de oportunişti alte cuvinte sunt de prisos..de multe ori am studiat portretul omului în cele două faze existenţiale ale lui..aceea de fericire şi nefericire..de bună stare sau sărăcie...nu admir şi nu invidiez un om fericit..ci am un respect aparte ptr. cei echilibraţi...nu că nu mi-aş dori să fie doar fericire pe pământ...dar un om fericit are în el un sâmbure ce-i scoate la iveală,aroganţa,indiferenţa şi credinţa că-i supraom....nu mai contează nimeni şi nimic în jurul său...doar în vremuri de răstrişte devine mai raţional...mă gândeam zilele acestea în care am senzaţia uneori că aş fi singura locatară a blocului că românul nu ştie să-şi trăiască fericirea..poate că ar trebui instituită dictatura civilizaţiei atunci când dictatura sărăciei va fi înlăturată de oameni sau de divinitate..de ce spun asta..ptr.că de cum apare o uşoară bunăstare generală unii uită de ce a fost nu gândeşte la ce va fi, ci da,devin toţi filosofi ,păi nu zic ei "trăieşte clipa"?....şi evident aprovizionaţi cu hălci de carne şi navete de băutură merg spre pădure, unde tu om sensibil la frumuseţea naturii, te aşezi liniştit la umbra unui copac pe covorul de iarbă moale şi încântat de aerul proapăt al naturii vrei să savurezi liniştea, să auzi glasul mut al copacilor sau ciripitul vesel al păsărelelor..dar nu ai să vezi..ptr,că apare ceata de "fericiţi"..yuhu şi haha..muzică ce sparge liniştea codrului şi urechea ta cu note muzicale fel de fel,manele la cei aşezaţi la casele lor,rok la cei tineri şi nu mai continui ..desigur în aprinderea nu a unui foc de tabără ci al grătarelor ce-ţi aruncă ţie fumul înecăcios,iar tu "minoritate" îţi faci bagajele şi pleci acasă...acasă unde ce să vezi ,alţi "fericiţi"...bubuituri de boxe,şi tropăituri că deh,vecinul de la doi sau etajul trei sărbătoreşte..ce?..e treaba lui,ba o aniversare ba o onomastică sau de ce nu, o cumetrie..să baţi în ţeava caloriferului e în zadar,vor da muzica mai tare să te duci la uşe să le spui,ţi-i faci duşmani pe viaţă,aşa că îţi pui perna în cap şi gândeşti la o mutare la margine de oraş sau codru...nu mai vorbesc de inventarea a tot felul de ocazii în care femeile să-şi etaleze pricepera în ale gospodăriei lăudându-se cu fel şi fel de preparate pe care apoi le comentează mai laudativ mai caustic prin colţuri şi bărbaţii la cărat sticle cu licoarea binecuvântată a zeului Bahus ca după ce ospăţul se termină să se mai şi dezlănţuiască furtuna asupra celor ce cred ei că le stau în cale..bun,nu-i nimic rău şi în asta dar risipa e la ea acasă atunci când fericirea intervine..şi nimeni nu gândeşte la limitele ce ne sunt impuse..ba de viaţa prea scurtă ,ba de planeta prea mică şi tot aşa de personalitatea fiecăruia..şi rămân pe gânduri întrebându-mă dacă a fi fericit este un ţel sau a-ţi accepta condiţia este înţelept..ca de fiecare dată iar intru în dilemă..cafeaua din astă dimineaţă mă lasă tot în ceaţă:)..bună dimineaţa!

duminica poeziei...MIHAELA CELESTINE

2012-01-15T09:09:00.000+02:00

LECŢIE DE ZBOR

Cu degetele-n formă de mudră acoperiţi cerul

Coloana suferinţelor desprindeţi-vi-o

Nu mai aveţi nevoie de picioare să păşiţi abrupt,

Poteca din dosul inimii.

E prima lecţie despre infidelitatea

Trupului faţă de suflet.

E peste oase,

Dorul nebun ce formează azimuturi

Între om şi cer.

Duceţi degetele la ochi şi apăsaţi

Întunericul din orbită.

La capăt,

Lumina va ridica plămânii universului

Şi va străpunge până în kundalini

Ropotul naşterii.

BOTEZUL DE FILDEŞ

Căci cerul vă cere curaţi la picioarele lumii

În formă de melc adunaţi-vă oasele

La urechea unui elefant,

Aşteptaţi-vă.

E apă în osul sacru şi pe deasupra

E din fildeş uitarea celui ce v-a născut.

Botezul e până la genunchi,

Dincolo de ei sunteţi sfinţi.

Nu mai aveţi nevoie de picioare să zburaţi

Rugăciunea vă e dreaptă,

În coasta lui Kadmon.

MIHAELA CELESTINE

undeva,cândva...a fost,sau va fi?.....

2012-01-12T23:01:00.000+02:00

îmi propusesem să scriu despre acest subiect pe blogul meu "visdetoamnă"deschis în ideea de a-mi face album de colecţie ale filmelor şi viselor mele preferate...,însă cum acolo nu-mi primeşte toate clipurile ce le-aş dori insertate,o să public aici un remember al sufletului meu şi nu numai....
undeva,cândva....un film ce undeva cândva prin anii 80 a marcat o generaţie..lumea era siderată de o teorie la modă, teoria întoarcerii în timp..[acum este cea cu timitere la reâncarnare,ceea ce cam tot aia ar fi]..primul film văzut de mine în adolescenţă pe această temă era denumit chiar aşa "tunelul timpului"..nu m-a fascinat ci m-a debusolat...cum să poţi călători în timp cum să treci într-o altă lume a cărei oseminte zace în ţărâna planetei ăsteia ..am început să mă revolt...la ce bun să te naşti..de pe atunci mi-am formulat eu ideea simplă că viaţa nu are sens...că din greşeală dumnezeu sau cine ne-o fi creat a scăpat sămânţa raţiunii în noi probabil neputincios în a ne scuti de dureri fizice...priveam găinile din ograda casei părinteşti,cât de liniştite şi fericite scurmau în grădină,cum apoi se iubeau cu cocoşul ţarcului frumos pintenat şi mândru de existenţa lui..cum apoi cădeau cloşti iar mama le punea pe un pat de ouă din care ieşeau pui,mici frumoşi drăgălaşi...cu ce drag găina mamă îi îngrijea,îi ocrotea îi dirija pe cărări de grădină să nu cadă în dereaua ce tăia grădina în două de apa de la fântîna din curte din care noi beam apă cu cana...iar apoi disperarea în faţa morţii când mama chema un vecin să o taie şi să ne facă supă...îmi astupam urchile să nu-i aud ţipetele,întorceam capul să nu văd agonia şi zbatera ei în a-şi da sufletul...apoi la masă gustul supei cu găluşte,sau cu tăiţei de casă mă făceau să uit tot acest tablou la caree asistasem...apoi mergeam la înmormântări dusă de mama sau de o mătuşe uneori cu bunica de mână.....mi-au rămas în minte două ceremonii tragice...o fată dumnezeiesc de frumoasă îmbrăcată în rochie de mireasă al cărui păr natural roşcat nu pot să-l uit,mai ales că la vremea aceea femeile nu prea se vopseau,cel puţin în zona mea,iar de culoarea respectivă nu putea fi vorba...avea 18 ani şi puţin până să termine liceul..era una la părinţi şi exact ca în Luceafărul,"mândră-n toate cele,cum e fecioara între sfinţi,şi luna între stele"...avea cancer o boală de care nu auzisem personal...părinţii au fost distruşi ,mai târziu neputând suporta locul ce trezea în ei atâtea amintiri s-au mutat în alt oraş..şi s-au resemnat,evident bucurându-se de privilegiile vieţii..care le-a fost destinul,nu contează..unul banal..servici casă plimbări modeste şi mângâierea stării materiale ceva mai superioară decât a multora....apoi un bărbat frumos ca un actor de cinema,ofiţer de armată,împuşcat din greşeală,la mormântul căruia soţia lui, tânără cu doi copii mici o blondă suavă pe care doliul o făcea să pară precum un înger,jelind despărţirea definitivă de acesta dus în lumea hăului la doar 38 de ani...în timp nu am mai ţinut evidenţa.,am uitat şi de filmul vizionat şi de posibilitatea intrării în respectivul tunel,până am fost să văd filmul "undeva,cândva"ce a făcut furori la vremea respectivă..o poveste de iubire romantică reluată peste timp de personajul care descoperă în secolul XX-că a mai trăit o viaţă şi concentrându-se asupra unei monede , cf.unei teorii ştiinţifice,prin care poţi să te întorci într-un anume timp, se întoarce în sec XVIII retrâind experienţa unei iubiri romantice...finalul ca orice final se termină răvăşitor,ptr.personaj viaţa lui devenind din acel moment un vid trăind mereu cu amintirea unui vis..povestea pare neverosimilă..se poate interpreta şi ca un vis pe care îl poţi avea într-o noapte sau inoculat de cine ştie ce forţe nevăzute la care priveşti cu ochii deschişi intrând şi trăind într-o lume în care doar tu o vezi nu şi cei din jur...titlul filmului te trimite în trecut dar şi în viitor…undeva,cânva,a fost…undeva cândva,va fi…dar principala idee este că în viaţă, vorba lui Marin Preda,dacă dragoste nu e,nimic nu e!....în caz contrar nu-ţi rămâne decât să te ajuţi singur fără iubire..undeva,cândva…..o prezentare pe scurt într-un clip pe muzica şi vocea superbă a lui Tom Jones...urmat de filmul integral desfăşurat în trei părţi ptr.cine nu l-a văzut sau ar dori să-l revadă..noapte bună!:)

Somewhere in Time (1980) Undeva, candva - partea 1

Vezi mai multe video    din   film

Somewhere in Time (1980) Undeva, candva - partea 2

Vezi mai multe video    din   film

Somewhere in Time (1980) Undeva, candva - partea 3

Vezi mai multe video    din   film

MIHAELA CELESTINE.....

2012-01-11T07:54:00.000+02:00

am descoperit de ceva timp o literatură ce nu respectă tiparul clasic cu care eram obişnuită....nu sunt critic literar însă ca o consumatoare de literatură pe pâine şi chiar fără pâine aş spune, având în vedere că în multe cazuri am renunţat să cumpăr ceva de mâncare decât să pierd vreo carte bună...desigur mens sana in corpore sano nu-i de neglijat dar până la urmă a stii să-ţi organizezi viaţa este şi aceasta o adevărată artă...,pot să-mi dau o părere şi să şi recomand anumite cărţi ce aduc spiritului hrana specială fără de care am fi mult mai săraci..literatura care prinde contur este drept ceva mai timid acum la noi în ţară,peste ocean deja de mult este un”sport” naţional...a privi înlăuntru nostru este secretul dezvoltării fiecărui individ şi probabil că o să asistăm la un alt sfârşit al lumii,nu neapărat dezlănţuit de furia naturii sau cum ne înfricoşează pildele biblice prin apocalipsa mistică anunţată ci prin aceşti copii născuţi la sfârşitul secolului 20 şi care prin gândirea lor filosofică vor răsturna în viitor, standarde de viaţă făcând din secolul 21,un adevărat secol religios,nu în sensul pe care-l cunoaştem ci în sensul unei credinţe noi ptr.că a crede în Dumnezeu nu înseamnă să şi respecţi tipare clasice..însuşi Dumnezeu este în schimbare..
Mihaela Celestine este una din viitoarele scriitoare a noii filosofii victima unui sistem în care non-valorile fac orice să iasă în faţă..sistem ce caută să ţină lumea în întuneric şi care se complace în credinţa că dacă pupă cadavre ale unor oameni ce şi-au trăit timpul lor,vor avea de toate iar dumnezeu îi va pedepsi pe netoţi...e timpul să transformăm basmele în realitate...e timpul ca terra să fie locuită de prinţii şi împăraţii din poveştile copilăriei noastre eliminând zmeiii acolo unde aceştia se instalează...vedeţi cum poveştile nu mor niciodată?..de ce?..ptr.că au în ele esenţa luminii...lumina ce învinge orice umbră acolo unde aceasta îşi face loc..de aceea îmi face o deosebită plăcere să prezint pe blogull meu,scrierile unei tinere speranţe a noii literaturi ce prinde în buchetul ei,poezii şi cugetări care va marca într-un viitor spritul unei literaturi vii....dar ca să fiţi mai edificaţi şi să-mi şi daţi dreptate a ceea ce spun,intraţi pe minunatul blog al acestei tinere speranţe,

   http://mihaelacelestine.blogspot.com/

unde veţi rămâne fascinaţi de lumea şi stilul deosebit în care Mihaela Celestine îşi aşterne gândurile şi exprimă un adevăr pe care ar trebui să-l învăţăm fiecare dintre noi ..urmăriţi cu atenţie clipurile de la lansarea cărţilor sale,recenzate de personalităţi ale timpului şi veţi înţelege mai mult decât v-am spus eu aici... cărţi pe care oricărui bibliofil ar trebui să nu-i lipsească din rafturile bibliotecii sale..în general am un filiing al marilor revelaţii fie ele artistice fie literare şi sunt convinsă că de numele acestei mari scriitoare, deosebit de inteligentă şi sensibilă, veţi auzi şi va rămâne în tabloul literaturii româneşti alături de mari filosofi ca Cioran,Noica,etc...dar desigur noi românii aşteptăm ca străinii să-i ridice la suprafaţă ca apoi să spunem Mihaela Celestine este româncă dragă..este de a noastră!...
                    .."dacă vreţi să vi se îndeplinească visele,nu dormiţi",

spune atît de frumos Mihaela Celestine...are mare dreptate!… poporul nostru încă doarme şi din păcate visează urât..dar va veni o altă vreme când visele frumoase vor face viaţa frumoasă nu doar al Mihaelei Celestine,dar şi a celor ce descoperă şi înţelege aceste scrieri ce aruncă lumina pe un cer plin de ceaţă...

MIHAELA CELESTINE, poartă în spiritul şi scrierile sale cerul şi pământul..stelele şi lava incendiară a vulcanilor ascunşi ai terrei dar şi ai fiecăruia dintre noi…. Să o citim pe Mihaela Celestine,să o iubim..şi să spunem primii...este româncă!.... de a noastră:)…poezia pe care am să o postez face parte dintr-un poem "Asiduitatea zborului"pe care citindu-l rămâi fără cuvinte..

ZBOR ÎN DOI

DIN LUMINĂ AM DEVENIT UNU

Să iei cu tine amintirile,

Să le aşezi la capăt de drum,

Când din iubire n-ai ştiut să salvezi

Aripile.

Acum să ne legăm unii de alţii

Doi câte doi până mai ieri am fost,

Plata sărbătorii de argint.

Ploua cu îngeri,

Între umeri de uriaşi albi.

Goliaţii unor averi cât unghia

S-au rezemat de cer,

Când am zburat.

[MIHAELA CELESTINE]

dacă-i duminică ,e poezie...poezia MIHAELEI CELESTINE:)

2012-01-08T20:07:00.000+02:00

DE VEGHE FELINĂ,

MOARTEA S-A NĂSCUT DIN PREA MULT SOMN

Fără picioare omul s-a prins de cer

A mers în mâini şi a căzut.

Desprins de trup s-a aşezat numărând:

Şapte ceruri, şapte vise, şapte naşteri.

Toate câte şapte m-au vegheat.

Primul mi-a fost zâmbet în icoană.

Al doilea,

Lacrimă pentru când voi muri.

Ultimul l-am înţepenit în inimă

Şi m-am rugat în 4 colţuri,

Să devin stea.

amalgam...

2012-01-06T21:14:00.000+02:00

acum sunt prin Dubai..cu gândul desigur,nu altfel...dar ptr.că cineva drag,apropiat este într-un sejur pe acolo pentru vreo 7 zile firesc sunt prin zonă:)....primesc s.m.s.scurt.."sunt pe altă planetă"..aha..şi ce ,parcă eu aş fi pe asta!?..şi eu sunt plecată mai cu sorcova,mai cu mansarda prin nori,numai acasă nu mi-s, că habar nu am dacă am şi casă..ce ştiu eu dacă nu trăiesc un vis?..că vorba aia,"vis al morţii eterne,e-a lumii ..na că am colaps.."vis al morţii eterne e viaţa lumii întregi"..acum,sigur şi de aş avea posibilitatea nu aş alege sejururi departe de "farfuria zburătoare" în care-mi duc existenţa..şi asta deoarece am zis..fără avion!...doar orient-expres..de ce?..uite aşa..cu avionul e risc,da?..deşi mai multe accidente sunt cu maşina pe plai terestru decât în aer..dar asta e!....am călătorit doar de trei ori în viaţa mea cu" le avion"....prima dată eram naivă....nici prin cap nu-mi trecea că se poate întâmpla ceva....mi se părea fascinant..ola!,să zbor..să fiu pe cer...să-i zâmbesc lui dumnezeu de aproape..nu ştiu când a trecut vremea..am coborât din avion precum o vedetă..ziceam că am făcut praf lumea..mă rog, oricum nimeni nu mă băga în seamă..a doua oară,am strâns de scaunul ăla din avion cu mâinile de parcă ce să spun ,m-ar şi fi putut salva în caz de "doamne-fereşte"..venea stuardeza cu băutură,bomboane cafea..eu nimic..în mintea mea era cum să treacă odată timpul ăla mai repede să ajung la sol..a treia oară a fost chiar bulversant....eram obligată să merg şi taman când a decolat avionul hop un porumbel s-a încurcat printr-o elice..o uşoară dezechilibrare,mi-am zis,"până aici mi-a fost",dar a trecut şi am zburat spre casă,iar eu deja eram zburătoare precum porumbelul că numai la el mă gândeam ce dumnezeu a cătat pe lângă avion...deci..o fi frumos o fi tentant dar lasă că şi din fotoliu de acasă poţi trăi momentul ca şi când ai fi acolo zapând televizorul şi urmărind reportaje din zonă.....la urma urmei un film pe care-l vezi cu sufletul la gură de ai impresia că eşti parte din el,cum e?...că mai serile trecute am văzut unul despre oraşul Pompei,apropo de ştirea cum că vulcanul Etna îşi face de cap...şi la scenele de revărsare de lavă foc şi cenuşe,deja aveam tendinţa să o iau şi eu la fugă de groază...deci sunt cu gândul..naiba ştie pe unde, că m-am rătăcit prin minte şi nu mai ştiu drumul spre raţiune...am să iau totuşi calea prin pustiu[virtual] alături de Demiss Roussos cu acest cal superb şi cu o melodie atât de dragă mie şi voi pleca în lumea somnului acolo unde-i loc de orice călătorie fără risc:)..noapte bună!

.vangelis demis roussos lament

Vezi mai multe video din muzica

gânduri de început de an......

2012-01-03T21:48:00.000+02:00

sfârşitul de an a fost frumos..am petrecut într-un anturaj de amici veseli iar la cumpăna nopţii în focurile de artificii am uitat şi de obiceiul de a-mi pune o dorinţă,bine, că oricum nu mi se îndeplinea,aşa că nu am pierdut nimic prin asta..veştile din partea destinului meu similar unei corăbii al cărei comandant nu-l cunosc,nu-mi dă prea multe speranţe dar asta-i viaţa...un perpetuu sfârşit de an cu bucurie şi aceleaşi începuturi cu iluzii în suflet...şi totuşi,dacă ar fi să mă mai nasc odată.desigur tot fraieră aş fi,ptr.că viaţa are atâtea instrumente de manipulare a omului încât oricât de previzibil ai fi,tot te prinde la cotitură ptr.a te îngenunchea..am cunoscut de-a lungul anilor oameni ce păreau indestructibili..reuşeau în orice îşi propuneau..una lume îi invidia altă lume îi ura,cei mai slabi îi adula...la un moment dat însă pierdeau totul....aşa sunt oamenii pe acest pământ, după a mea părere un port cosmopolit al universului..de aici legăturile speciale dintre unii,duşmăniile de neexplicat ale altora...şi ca în fiecare port mai sunt şi iubiri,ca de obicei trecătoare...iar cum într-un port acostarea este doar pasageră la ce bun ura,indiferenţa,dispreţul...inexplicabilă apariţia bolilor,dar şi lupta contra lor..pentru a câştiga ce?..o tărăgănare a insuflării acestui aer,care deşi pare că există din abundenţă totuşi nimeni nu are parte de el o veşnicie....privind retrospectiv dar şi introspectiv,ajung la concluzia că trăiesc într-un basm real,în care din păcate rătăcesc pe tărâmul minciunii…,că sunt minţiţă mai mereu ,că mă prefac în a crede în cei care probabil cred şi ei jumătate din ce spun,mai rău este că mă mint şi singură….uneori mă trezesc la timp chiar dacă doar atunci când mă lovesc cu capul de pragul de sus cum se spune....însă plasa destinului e precum o pânză de păianjen şi oricât de prevăzătoare aş fi eu, tot mai devin din când în când,"muscă"....dar cum în tot răul e şi un bine,bine măcar că am trecut într-un an ce pare că va fi mai bun decât cel ce a trecut şi mai rău decât cel care va veni..adicătelea ceva de genul "aceeiaşi mărie cu altă pălărie"..dar lasă că plecăm noi acasă:).....

revelion:)......

2011-12-31T17:43:00.000+02:00

mai e doar un pas...bine cei din Australia deja l-au făcut:)...eu mă pregătesc să plec..să petrec bieneânţeles,însă cum am o mică pauză de start,am trecut pe aici,am ascultat un vals,am luat o porţie de minunată poezie în loc de tortul festiv,desigur poezia sufletelor ce la ora aceasta stau în faţa micilor ecrane ale pc-urilor ,concurente micilor ecrane de tv.şi nu am putut să nu-mi las,să las un gând înainte de a reveni acasă..la anul:)..bine că nu şi la mulţi ani..adicălea să mă rătăcesc taman acum de turmă:)..gata..iar am vorbit mult,deşi nu mi-am propus,dar prea mi-a plăcut acest clip ,pentru a nu-i dedica ceva rânduri rupte din gânduri şi a vi-l dedica vouă celor ce vă pregătiţi de acest eveniment..
LA MULŢI ANI...şi o invitaţie la vals!:)

LA MULŢI ANI ..2012!..

2011-12-29T13:33:00.001+02:00

Gata,moş crăciun a plecat luând cu el traista cu vise şi a rămas să ne gândim, că iată o a doua ceritudine în afară de cea a morţii este că şi la anul acesta va sosi,să împartă daruri şi bucurii,bine doar ptr.unii şi mai mult ptr.copii:)..acum... trecând la lucruri mai serioase,sigur numai mâine nu-i poimâine şi anul se înoieşte sau se iveşte,cu ce?..depinde ptr.fiecare…în general nu-mi place să fac bilanţul unui an ce a trecut nici retrospective ,când cel mai sănătos este să mă gândesc la frumuseţea unei zile în care pot să fac ce vreau..să merg undeva,să stau acasă sau să primesc musafiri...mă gândesc însă că de-a lungul timpului la cumpăna dintre ani,iluzia şi speranţa sunt reginele globului pământesc..nu e om să nu se bucure că a mai trecut un an şi nu e om să nu spere că cel în care intră va avea mai multe împliniri..nimeni însă nu ştie ce-i rezervă destinul,care e prezent şi care în momentul în care se destupă şampania,sau se chiuie pe bulevardele marilor capitale ale lumii, când focurile de artificii dau foc cerului,el ţese scenarii din care pe unii urmează să-i elimine pe alţii îi mai amăgeşte şi doar unora în număr infim îi răsfaţă cu darurile de nepreţuit ale vieţii,sănătate iubire şi ascensiune profesională...iată un triunghi al bermudelor metaforc în care toţi am dori să ne pierdem...dar ptr.că după cum spuneam nu vreau să mă mai gândesc la ce mă aşteaptă în noul an că după ce semne am eu ptr. mine acesta va fi "naşpa"rău vorba celor mici,totuşi trăiesc clipa[carpe diem!... şi o trăiesc literar ,având în vedere că această expresie face parte din versetul "Carpe diem, quam minimum credula postero" în traducere "culege ziua de azi şi fii cât mai puţin încrezător în viitor".:)]prin urmare abia aştept să fac un tort plin cu ananas ciocolată şi frişcă din care voi savura o felie generoasă,poimâine la 12 noaptea ,alături de un pahar cu şampanie de piersică "Angelli" că asta-mi place mie..bine,nu-i şi din cea mai preţioasă,dar" io" fiind un om obişnuit din pătura maselor cărora li se potriveşte expresia "vrabia mălai visează",consum ce am amintit şi precum don quijote o să mă cred la cine ştie ce castel..bla,bla,bla,bla,bla....toast....gata l-am ţinut!..şi nici măcar nu am spus ce am vrut..pentru că vreau să mă las în voia iluziei devenind adepta devizei," fericirea înseamnă să priveşti mereu înainte,niciodată înapoi"...chiar dacă înaintea mea eu am gropi prin care calc,sau prăpastii de ocolit... ce mai contează...,ţinem cont de ce au spus marii filosofi..cam lung discursul,aproape că prindem anul nou citindu-l,de aceea vouă prietenilor şi vizitatorilor mei virtuali,vă doresc un an 2012 cu magnifice împliniri,cu sănătate că-i mai bună decât toate dar şi cu bani,că nu strică!:)

LA MULŢI ANI!...

Nu este totul pierdut.....leapşa de la Karina...

2011-12-27T20:17:00.000+02:00

m-am tot gândit zilele acestea la ce aş putea să scriu despre optimismul românului şi am privit puţin în jur şi am găsit...coadă la cârnaţi,preocupări de mese festive...copii cu colinde..rezervări pe la restaurante pensiuni ptr.noaptea de revelion..nimeni nu vorbeşte de majorare de taxe şi impozite ce se vor revărsa precum dunărea albastră peste noi în ianuarie..că românul nu mai vede decât albastru nu şi dunărea...şi expres am postat această imagine cu o ceaşcă goală care sugerează că se poate servi orice,cafea ceai şi dacă nu..lasă că e bună şi apa,dar observaţi ce stil de prezentare are?..ce eşarfă sigur parfumată că la aşa fineţe este de subânţeles acest lucru...florile albe egal prospeţime...lăsând însă acest aspect deoparte..fiecare poate înţelege metafora cum doreşte..totuşi internetul devine din ce în ce mai accesibil pentru toţi...comunicarea este mai rapidă şi mai uşoară ,personal mă bucur că pot comanda direct pe net cărţile pe care mi le doresc şi nu numai...că se organizează cenacluri literare,observ săli de teatru şi operetă pline, iar la televizor se lansează noi talente muzicale,monitorizate de un juriu alcătuit din tineri frumoşi talentaţi sentimentali,relaxaţi fără a mai suporta rigiditatea unui juriu de critici care doar ce cred ei este important nu şi aprecierea publicului.....se pare că am atins pragul de 20 de ani de care spunea Brucan în 1990 şi o lume nouă se naşte iar lumea veche începe să devină amintire...viaţa merge înainte...prin urmare nu este totul pierdut:)...
predau leapşa oricui are plăcerea să o preia.....

Dafina...

2011-12-26T20:05:00.000+02:00

de când mă ştiu prima zi de crăciun se petrece cu părinţii..mama indiferent de starea pe care o are,că-i nemulţumită de viaţa ei,că-i bolnavă ,că nu dispune financiar de cât ar dori,nu se abate nici un moment de la respectarea acestei zile sfinte..ptr.ea dublă sau triplă semnificaţie..unu,desigur este ziua în care s-a născut Domnul Iisus Cristos cel care spune ea a ajutat-o şi o ajută să treacă peste toate necazurile sorţii,apoi ptr.că a ţinut cu sfinţenie postul şi pentru asta după mersul la biserică,după ce împarte la câteva case pentru sufletul celor apropiaţi dispăruţi de zeci de ani,masa trebuie să fie plină cu de toate,semn al mărinimiei divine,şi obligat copii lângă ea...desigur am chef nu am chef,respectul primează şi nu pot lipsi cu familia mea niciodată de la invitaţia acesteia care ne aşteaptă cu drag şi pentru a-i lăuda bucatele,desigur care şi sunt minunate...iar al treilea motiv este şi prilejul de a vărsa o lacrimă ptr.mama ei,bunica ce eu nu am cunoscut-o vreodată şi care a murit la doar 36 de ani,chiar în ziua de crăciun..după ce ne aşezăm la masă,veseli în jurul acesteia,degustând din fiece preparat,la un moment dat mama oftează şi începe prin a depăna amintiri..”biata mămica de-ar mai fi trăit ...ce sărbători erau la noi în casă..aveam de toate,masa îmbelşugată,nu exista criun fără curcan la masă pe care mama îl pregătea după o reţetă doar de ea ştiută şi fel de fel de dulciuri..offf,biata!..a murit în prima zi de crăciun..zăcea la pat de câteva luni,tăticul o îngrijea ca pe un copil,iar de crăciun l-a obligat pe acesta ca împreună cu părinţii ei să pregătească în casă ptr.ca eu şi frati-miu să nu simţim lipsa frumoasei sărbători..noi pe lângă brad şi masă,iar ea ne privea din aşternutul proaspăt schimbat cu tristeţe..a mai cerut de poftă o jumară lui tăticu,şi apoi s-a stins în linişte din ochi scurgându-se două lacrimi..ptr.ai ei copii..”..

mama mea avea pe atunci 14 ani..desigur tristeţea se aşează câteva momente peste noi..liniştea e adâncă,semn că în fiecare an spiritul bunicii este cu noi,după care cineva sparge gheaţa şi revenim la ale noastre..am crescut în poveştile mamei despre familia ei o familie înstărită din epoca interbelică..nu a păstrat multe fotografii decât câte una bust de fiecare părinte,mama şi tatăl ei...Dafina,că aşa o chema pe bunica,a fost o femeie de-o frumuseţe răvăşitoare...ciudat este totuşi faptul că deşi ea avea nişte ochi albaştri minunaţi,copii nu au moştenit-o şi nici nepoţii ce au urmat fără ca ea să-i cunoască..privind fotografia ei,îi dau dreptate mamei care povestea mereu cât de iubită a fost de bunicu şi ptr.că părinţii ei nu-l doreau acesta a răpit-o..eu mereu mă amuzam la această poveste pe care o credeam pură ficţiune,deoarece doar în basme citisem despre aşa ceva,dar mama nu glumea..dovadă şi faptul că bunicul nu a supravieţuit mai mult de doi ani de dorul ei şi s-a prăpădit... era şi el un bărbat chipeş..de multe ori privindu-i în poze mă gândeam ce actori celebri de cinema ar fi fost...doar că tot din ce povestea mama,bănuiesc că vina morţii ei, o purta chiar bărbatul ce-o iubea aşa de mult..”tăticul,continua mama era un om foarte aspru şi dur cu noi..eu eram cuminte şi nu-i ieşeam din cuvânt..fiind şi foarte religios,hotărâse pentru mine ca la 16 ani să mă dea la mânăstire..dar frati-miu era rău,numai necazuri făcea..mămica,deh mamă, nu ştia cum să-l mai apere de furia acestuia..aşa se face că iarnă fiind,în casă foarte cald,aceasta era îmbrăcată într-o fustă şi o bluză subţire cu mânecă scurtă..pregătea lângă plită nişte chifteluţe dar frate-miu pofticios nu cerea prefera să fure şi de cum vedea că poate fi prins le arunca pe sub maieul imaculat,astfel iscând certuri..tăticu enervat îl ia la bătaie şi-l scoate afară ducându-l în curte undeva într-o magazie să nu-l mai vadă..mama normal se ruga de el să nu lase copilul pe aşa ger afară,la care acesta furios a luat-o de braţ şi a dat-o afară în plin ger şi viscol aşa subţire îmbrăcată cum era..f.târziu i-a adus în casă dar prea târziu şi ptr.femeia plăpândă,astfel că sfârşitul deja i-a fost prescris.."poate de aceea am fost mereu sceptică atunci când se aduce vorba de mari şi mistuitoare iubiri ce scot în eidenţă sclipirile nu şi umbrele pe care mai curând sau mai târziu zeiţa iubirii le aruncă peste îmdrăgostiţi..focul pasiunii se stinge iar tăciunii rămaşi sunt striviţi de bocancii nemiloşi ai urii sau ai uitării,uneori mai intervenind şi regretul tardiv de obicei în multe cazuri... poate de aceea gândesc că mare dreptate avea Octavian Paler când afirma:"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte."..dar despre acest capitol voi mai vorbi cu altă ocazie...

CRĂCIUN FERICIT!....

2011-12-23T20:09:00.000+02:00

..... mâine este ajunul crăciunului....

sărbătoarea naşterii Domnului....colinde pe la case,miros de cozonaci şi sărmăluţe,coşuleţe cu portocale,clinchet de clopoţei,şi evident bucuria darurilor oferite dar şi primite....mîine noapte pe cer va străluci o stea....vouă tuturor prietenilor mei virtuali care mi-aţi păşit pragul sufletului meu cu gândurile şi nobleţea voastră sufletească vă doresc din inimă ca această stea sfântă,să lumineze veşnic în sufletele voastre,să vă călăuzească paşii destinului oriunde aţi fi,iar spiritul crăciunului să fie mereu cu voi ,să vă dăruiască,sănătate,linişte şi împlinirea tuturor dorinţelor şi sărbători fericite alături de cei dragi…

CRĂCIUN FERICIT!:)

colind..pisicesc:))

2011-12-22T05:36:00.000+02:00

afară ninge liniştit
iar moş crăciun s-a şi pornit
prin văzduh cu a lui calească
să facă la copii surprize
şi vise plăcute să împlinească
de atâta bucurie
tăvălite prin zăpadă
şi pisicele de graba
s-au pornit a colinda
că cine ştie doar aşa
un şoricel vor căpăta
din dăsaga moşului
pentru seara de crăciun
că aşa-e moşul nostru
mult prea darnic şi deosebit de bun:)....

...mulţumesc anticipat,ptr.aplauze şi lăudat:..miaau!))))

zi de week-end....

2011-12-18T08:38:00.001+02:00

şşşiiit!..moş crăciun doarme..şi eu la fel:)...bine, vorba vine,că de la un timp trăiesc mai mult în vis decât în realitate..dacă a spera că soarele va ieşi şi pe strada mea metaforic vorbind desigur,şi deşi conştintizând absurdul,eu să continui să sper,asta cred că e chiar un vis...nu vă chinuiţi să ghiciţi la ce sper,la ce visez...nu este ceea ce credeţi...azi e duminică,şi încerc un sentiment de uşoară linişte amestecat cu plictiseală..şi astfel mă gândeam eu,că la mine gândirea este foarte prezentă,dacă nu ar fi absentă când trebuie:),că citisem pe undeva pe net,un citat din Schopenhauer,ce spunea:"Daca mizeria este flagelul continuu al poporului, plictiseala este flagelul societatii asa-zis instruite. În viata celor lipsiti de grija zilei de mâine plictiseala este reprezentata prin weekend, iar in popor prin zilele lucratoare."..interesant,pe vremea lui Schopenhauer exista noţiunea de week-end?..bine acum nu am să mai disec subiectul că nu am citit integral opera schopenhauriană,să mă pot pronunţa..important e că fiind week-end mă cam plictisesc..şi deşi nu sunt lipsită de griji,cf.citatului aş face parte din clasa instruită..desigur instruită să rabde biciul vremurilor în care am ghinionul să le trăiesc...dar ptr.că tot răsfoiesc printre citate mă mai pune pe gânduri unul de genul:"Daca noi nu am fi cu totii atata de interesati de noi insine, viata ar fi atat de neinteresanta incat niciunul dintr-e noi nu ar fi capabil s-o indure."...paradox,deşi nu mai sunt de mult interesată de persoana mea,totuşi încă sunt capabilă să îndur viaţa asta fie şi prin aşteptarea unei sărbători în care am măcar posibilitatea să fac bucurii altora prin darurile lui moş crăciun ce este deja pe drum:).....

vise..vise....dulci vise:)......

2011-12-10T08:35:00.001+02:00

..azi nu am chef de nici o iarnă..de nici o sărbătoare..mi-e dor de vară..e destulă iarnă în suflet....deşi real, coana iarnă mă curtează cu aspectu-i înşelător de vară de-mi vine să arunc hainele de toamnă şi să trag o fugă pe o plaje dintr-o parte a lumii..care lume?..că cea mai apropiată e asta de la Mamaia unde valurile fac valuri doar şi vântul suflă a pustiu..mi-e dor de o ploaie de vară..de aerul proaspăt ce te trezeşte la viaţă...de mirosul ierbii ce-şi împrăştie parfumul după ce s-a scăldat în ploaia plină de miresmele florilor lumii..mi-e dor de casa soarelui răsare din povestea pe care mi-o spunea bunica ce cu glasu-i blând mă trimitea în lumea viselor înainte de a mai afla sfârşitul basmului....copilul din mine se joacă cu mintea mea,şi capriciul joacă tontoroiul prin al meu suflet obosit de atâtea ierni ce metaforic nu se mai sfârşesc...mi-aş dori să am o casă într-o ţară în care iarna să devină amintire..măcar până mă prinde dorul de ..iarnă...

dixit!...

2011-12-08T21:26:00.000+02:00

ceva îmi lipseşte,şi nu ştiu ce..în puzzelul destinului mi s-a pierdut un cartonaş...găsitorului recompensă..mă rog,în funcţie de criză...că mai zilnic mă crizez când trebuie să planific ziua,luna,de an nu mai poate fi vorba...şi totuşi adâncul mării din mine vuieşte...nu ştiu dacă-i glasul mării..sau a ghiocului ce-mi toarce destinul...nu ştiu încotro merg,nu ştiu ce vreau,nu ştiu de ce lângă mine nu mai sunt oamenii frumoşi,curaţi la suflet şi loiali...nu ştiu de ce minciuna se joacă cu mine,şi mă las păcălită deşi golul se tot măreşte şi măreşte...ah da singurătatea..ea e de vină..nu că aş fi singură..mulţumesc domnului încă mai am "piese de şah" în juru-mi...dar singurătatea aia din suflet care se instalează cu tot bagajul,asemeni unui musafir nepoftit,şi tu gazdă politicoasă îi mai pui şi bucate pe masă...singurătatea aia care-ţi şopteşte precum Iago în ureche,că nimeni nu-i de încredere...că fiecare are un scop în a te curta..că oamenii adevăraţi deja devin legende...că vechea poveste singur te-ai născut,singuri mori,deja-i banală..şi bla.bla bla...filosofeala nu te ajută cu nimic...nici pe marii cărturari nu i-a ajutat,dar au lăsat ceva în urmă..să fim noi consolaţi că au avut curaj să moară...de parcă suntem întrebaţi dacă vrem să mai trăim sau nu...acuma..se spune că speranţa moare ultima..oare să nu mai fiu vie?..că-n jurul meu sunt atâtea măşti,că nici măcar nu mă mai obosesc să caut a ghici a cui e chipul..şi mă forţez în a rămâne imună la orice vorbă spusă în orice nuanţă în a mă amăgi...iar de speranţă,nici nu mai poate fi vorba..ce ai pierdut odată,rămâne bun pierdut..dixit!

laleaua neagră.....

2011-12-07T07:06:00.001+02:00

Ai suferit uneori destul pentru a avea dreptul să nu spui niciodata: Sunt prea fericit!”încheie Alexandru Dumas romanul său celebru "laleaua neagră"...nici eu nu cred că voi mai putea spune vreodată"sunt prea fericită",una că motivele telurice sunt aşa de motivate că nu-mi lasă nici măcar o ferestruică la fel ca şi celor mulţi din turma cărora fac parte,a doua avem doar un singur preafericit în ţară şi nu mai continui să nu fac o blasfemie...să trec mai bine la ale mele...după cum bine aţi observat[doar unii desigur]mi-am lansat şi eu un alt blog "vis de toamnă"[unde se poate intra prin lista de bloguri din dreapta paginii]....să fiu şi eu precum scriitorii,ce azi lansează o carte mâine alta...eu de ce nu blog?...dar am făcut-o discret..că habar nu aveam de ce aveam eu nevoie de alt blog,sau de ce mai îmi trebuia unul,dar i-am găsit direcţia..am scris la descriere ce va fi,şi evident am vrut să tratez ca atare..dar cum nu toate clipurile mi le şi primeşte pe noul domeniu,mai fac schimb de teme..acolo scriu cam ce ar trebuie pe aici,iar aici ce aş fi vrut să fie dincolo..astfel se face că ptr.a-mi posta filmul de care mă leagă perioada în care eram mereu îndrăgostită,că nu mai ştiu exact de cine,de autor,de personaj sau de actorul cel juca pe cel la care visam în film,am fost nevoită să fac schimb de pagini postând aici filmul "laleaua neagră"titrat…şi m-am pierdut în ochii albaştri ai nobilului Julien,urmărind cu înfrigurare acţiunea filmului dar mai ales rămasă şi cu laleaua neagră pe retina sufletului având în vedere cum că lalelele fiind florile mele preferate,încă nici până la acest timp nu am primit eu în dar o lalea neagră..o fi din cauza culorii?...da ce are culoarea cu floarea…ea îşi etalează graţia firesc fără a avea habar săraca ce conotaţie îi dă omenirea..doliu?..să fim serioşi albul de exemplu este simbolul morţii pe la indieni parcă,nu mai ştiu exact..şi la câte lalele albe am primit în dar,ştie ea laleaua albă acest lucru?..nu..dar mai bine să las filmul să “vorbească”deoarece eu de la un timp o fac mult şi prost…pană de inspiraţie,sau conversaţie deşi la monolog mai toţi suntem artişti în a ne exprima…mai greu cu dialogul,că deh,fiecare cu A D N-ul său:)...
vizionare plăcută!:)

se pare că nu-i întreg filmul titrat..aşa că un vals pe imaginile din film este o consolare:).....

poveşti.......

2011-12-01T21:23:00.000+02:00

iarna a sosit îmbrăcată cu o mantie de primăvară,şi cu lumea de poveşti după ea.....e doar luna lui moş Crăciun:)...cu brazi, cu magia sărbătorilor,în care minţim copii şi ne minţim şi noi că tărâmul fericirii există...e doar o amăgire,ce se încheie imediat ce începe un nou an...dar asta e o altă poveste...iată până şi povestea are dualitatea ei....asta-i viaţa!...aş fi vrut să spun o poveste a sufletului meu..dar o păstrez acolo în camera castelului din adâncuri..între o realitate cenuşie şi o iluzie roz,aleg verdele speranţei care până şi-n iarna grea pe ici pe colo se păstrează pe crengile unor copaci..şi nu toţi sunt brazi..în fiece an mă minunez de o plantă ce "îmbrăţişează" un vişin încă tânăr ce se află în dreptul sufrageriei mele..vara vişinul îşi vede de tinereţea lui,planta pare retrasă,iar iarna când este golit de frunzişul verde ,aceasta îl acoperă pe o parte a sa cu bogăţia unor flori albe precum bulgării de zăpadă rezistente la cel mai aspru ger....am întrebat destui oameni să-mi spună ce plantă este aceea..nu mi-a răspuns nimeni..nu ştiu cât timp va rezista simbioza acestora şi mi se strânge inima de teamă că primăria într-o bună zi va tăia acest pom şi planta ce nu are nici "chip "de floare nici de copac..o poveste a naturii doar de ea ştiută..o iubire imposibilă sau foarte posibilă între două suflete prinse în încremenirea unei scoarţe de copac şi a unei ramuri fragile de plantă necunoscută...credeam că numai oamenii au mistere,însă iată şi natura îşi poartă poveştile doar de ea ştiute...sau poate maştera din povestea Albei ca zăpada,o fi suflat peste vreun prinţ şi o frumoasă prinţesă transformăndu-i în ceea ce mi se arată mie,răzbunându-se pe iubirea lor..în acest caz poate totuşi dacă vor pieri sub drujba unui salariat de primărie,probabil cineva îi va dezlega de blestem astfel eliberându-i de povara acestuia....sau poate că Maştera realizază că şi după moarte iubirea lor nu piere..am zis că nu spun poveşti..dar evident doar sunt în luna acestora....şi mai bine mă retrag eu să văd un film..mi-ar place unul de telecinematecă,dar mă mulţumesc cu ce voi găsi pe canalele tv,că până la urmă acesta-i momentul ,nu alegem ce dorim,deşi plătim,ci primim ce ni se dă..hai că intru în politică şi păcat de la imaginea de întâmpinare..noapte bună...copii!:)

"c'est la vie!"....

2011-11-30T07:45:00.001+02:00

dealu-i deal şi valea-i vale..aşa-i viaţa ptr.fiecare:).....am vrut pentru ca să spun..sunt praştie..în suflet şi nu de beată,că nu m-am îmbătat în viaţa mea,decât doar cu apă rece..bănuiesc cum că efectul este cam acelaşi..adicălea,e nasol când te trezeşti..şi ce am constatat,că la final este mai bine să te îmbeţi cu alcool,decât cu apă rece..beţivii,sau mă rog şi cei care mai fac câte un chef de pomină,după trezire povestesc dreapta,stânga,zâmbind veseli,"domne,azi noapte am făcut-o lată..nici nu mai ştiam pe ce lume sunt..etc..etc"de parcă mare ispravă au făcut!...ei,însă [printre care şi mandea,adicălea io,cu accent pe i:)]cei care se îmbată cu apă rece,pe traducere,dă impresia că s-a câştigat lozul cel mare când de fapt nu se bănuie”loaza”care e:)),în momentul când se realizează ţeapa luată,mamă cu ce trompă se lasă..deja toate corăbiile sunt la fundul mării..nu mai vorbesc că unele momente de acest fel nu se uită toată viaţa,şi atunci când îl aduci în amintiri,mai bine lipsă…sărind de la una la alta,ce vreau să spun…..mie personal mi se întâmplă şi bănuiesc că oricui,să am zile în care orice fac,pe oriunde merg,să fiu tratată ca o prinţesă,de mă întreb firesc,ce-i cu mine..bunăoară,intru în vreun magazin,vânzătoarea parcă a văzut pe d-zeu,cu zâmbet larg,şi de o amabilitate ieşită din comun este numai”perie “pe lângă mine,chiar dacă eu am trecut ca pe la muzeu,văzut,admirat şi plecat..merg pe la vreo instituţie oficială,am senzaţia că acuşi acuşi apare şi covorul roşu pe care să păşesc….,lasă că am uitat nu ştiu ce hârtie,lasă că am o mică greşeală,"staţi liniştită d-nă,se rezolvă"..şi da,se rezolvă chiar fără să fac mici "atenţii"..vreau să-mi cumpăr ceva la care poate altădată nu aveam acces la aşa ceva,poc,magicianul face semn,şi taman ce visam eu,am deja în geantă..dar, domne,când sunt confundată cu cenuşereasa,e naşpa rău..seara am dureri de cap,şi-s precum întoarsă de la un război învinsă şi cu steagu-n bernă....că-n ziua aia, pot să fiu eu împopoţonată şi cu aur,pot să am eu tot arsenalul în ordine,pot să-mi iau eu toată marja de prudenţă,totul îmi merge ca dracu..să mai spun de acreala cu care-s întâmpinată pe la unele instituţii?.. …nu e cazul….. ca şi-n viaţa personală….bunăoară mai săptămânile trecute, o cunoştinţă mi se lăuda cum de are el o sursă de peşte mai ieftin,şi nu-şi face probleme nici de bani nici de alergat pe la magazine..eu fiinţă bine crescută,nu mă avânt cu una cu două să-mi zică sursa,fapt ptr.care aduc discuţia în aşa fel încât omul se oferă să-mi cumpere el de la respectiva persoană peşte,....moam!mă şi vedeam cu congelatorul full de peşte..doar că aia fost-a săptămâna reginii cum îi spun eu,şi deşi amânasem interpelarea, că între timp respectivul a avut şi un deces în familie,ieri pun mâna pe telefon şi-l sun..el schimbat “ca la ploieşti”..mergeţi dvs,îmi zice, peste drum de unde staţi la casa aia,etc….la fam. I,că vă şi cunoaşte şi-i spuneţi să vă vândă..am rămas interzisă,şi mirată în gândul meu de ce naiba nu mi-a zis asta de data trecută când am avut convorbirea, totuşi marjez..dar nu ar fi mai bine să vorbeşti d-mneata cu el/ea,că poate nu dă oricui..el de colo...nuuuuu,ei vând la toată lumea...bun,zis şi făcut..mă gândeam că în altă ocazie femeia a fost amabilă cu mine,chiar invitându-mă pe la ea,mă conformez ,mai ales că, nici prin cap nu m-aş fi gândit că m-ar refuza în acest caz..iau şi sun..bună seara,bună seara..ştiţi eu sunt X,d-na care aşa şi pe dincolo .mi-a zis B că aveţi peşte de vânzare şi aş dori să cumpăr şi eu..femeia face o secundă pauză,după care mi-o taie de mi s-a tăiat mie respiraţia..nu d-nă,noi facem rost de peşte şi când avem mai mult mai dăm şi pe la cei cunoscuţi[eu eram deja necunoscută,acum],..nu o mai las să continue şi îmi cer scuze de deranj,dând să închid telefonul,la care ea mai adaugă aşa din “complezanţă”,când va mai fi o să-l sunăm pe B să vă anunţe..fix ca nuca în perete..ăla stă la şapte străzi de ea,eu peste drum..deci hai că am nimerit în ziua cenuşeresei….c’est la vie,vorba francezului dar în cazul ăsta chiar îmi vine să spun “aşa-i în vie”:)..dixit!

gânduri de..weekend

2011-11-26T10:23:00.000+02:00

sfârşit de toamnă învins de bătrâna doamnă-iarna...un alb ciudat a acoperit pământul..şi nu e zăpadă..nici un tril de pasăre nici măcar un zbor deasupra copacilor ce-şi pleacă resemnaţi crengile pe care unele frunze nu au vrut să-mbătrânească şi s-au înmuiat de gerul aspru venit dinspre poli...totu-i încremenit…. zici că trăieşti povestea crăiesei cea rea care de inimă albastră,a împietrit tot ce i-a ieşit în cale..un weekend în care mi-aş dori să fac o sumedenie de lucruri,dar mă las în voia lenii ce m-a înfăşurat în halatul ei de borangic,alături de o cafea aromată ...îmi trec prin minte citate legate de aspecte ale vieţii..aleg aleatoriu.."spune-mi cu cine te aduni şi-ţi spun cine eşti"...mă gândesc şi la revers,"aminteşte-ţi că Iuda avea amici ireproşabili"...corect..nu am judecat pe nimeni din acest unghi..am preferat să mă conving singură de "calităţile"celor cu care m-am intersectat în viaţă...însă mereu am rămas surprinsă..deşi instinctul îmi suna un clopoţel de alarmă,totuşi m-am lăsat “răstignită” mai mereu din cauza unui descendent al Iudei...cum să-l depistezi?..nu se poate...e ca şi cum ai vrea să întrerupi jocul ielelor din noaptea de sânziene,sau să stai faţă în faţă cu ursitoarea cea rea,care aruncă mereu năframa neagră asupra oricărui prunc născut în speranţa unui trai mai bun pe acest pământ...mai spune un citat,"oia proastă se spovedeşte lupului"..oh,de câte ori am avut încredere în "lupi"...am tot crezut în partea umană din ei,am tot sperat că totuşi" nimic nu e ce pare a fi "se poate raporta şi la aparenţele întunecate din acele persoane..dar,din păcate m-am înşelat,şi am rămas cu cicatrice pe suflet chiar dacă am reînviat de fiece dată ,şi mereu mereu ptr.a repeta aceleaşi greşeli..şi a fi încă odată şi încă odată o” oaie “proastă...dar am supravieţuit...ptr.că până la urmă şi lupii cei mai feroci îşi întâlnesc la rândul lor naşul.şi evident vor deveni şi ei precum ursul păcălit de vulpe din poveste....mă amuză cel mai mult lupii moralişti...ei care au impresia că sunt unici,ei care sunt mereu înşelaţi de aşteptări,dorind a primi mereu atât material cât şi spiritual,fără a oferi nimic...ei care acuză pe cei din jur că sunt incapabili de sentimente,când inima lor e de gheaţă şi la prima victimă întâlnită îşi ascute colţii… că nici povestea scufiţei roşii nu-i întâmplătoare dacă-i înţelegi metafora...ei care..dar ce mă apucă?..ce cafea am eu în ceaşcă..sau ce ceaşcă am eu ptr.cafea?...am să schimb sortimentul mâine,şi poate am să trec cu vederea că azi mă simt trădată...îmi va trece însă oricum..ptr.că în fiecare din noi legenda lui hristos există..şi indiferent de ce iuda ne iese în cale mereu vom reînvia mai curând sau mai târziu...dixit!...

pauză de cafea:)...

2011-11-23T13:19:00.000+02:00

apropo de sinceritate,că tot vorbea Gabriella în postarea sa de mai zilele trecute:)..ieri în drumul meu spre birou,am trecut pe lângă doi bărbaţi ce se confesau unul altuia pe trotuar[probabil nu se văzuseră de mult]iar unul dintre ei înflăcărat îi povestea celuilalt cum de nu a mai răbdat şi i-a spus şefului său tot ce credea el despre acesta..că nu se poartă adecvat cu salariaţii că nu-i plăteşte cum trebuie şi când trebuie,bla,bla,bla.....bine, ca să fie mai clar ,aproape la fiece cuvânt îl mai şi gratula pe acesta cu o înjurătură cum e obiceiul la români:))....celălalt îl întreabă la un moment dat,"şi ai rezolvat ceva?",la care respectivul spune"nimic,dar măcar m-am eliberat"...şi acum ce faci continuă amicul..ce să fac îmi caut de lucru..te-a dat afară?..."bineânţeles,m-a pus să-mi semnez demisia..."morala:[vorba unui citat al actorului Patrik Murry]
"spune şefului tot ce crezi despre el,şi adevărul te va elibera..din funcţie":)))))))

remember......

2011-11-21T21:13:00.000+02:00

în noaptea grea adâncă ,şi-n şuierul vântului ce spulberă orice vorbă pe care o spui trecând zgribulit pe stradă,copacii par să stea la sfadă...se vaicără în haina lor de toamnă…off.off,frigul ne pătrunde frunza ni se stinge….degeaba însă,natura este surdă…cu vântul la braţ smulge din veşmintele acestora,fără milă...intru în casă tremurând ca varga pt.că am fost neinspirată gândind că la doi paşi de casă unde trebuia să merg,nu va fi nevoie să iau ceva mai gros pe mine...e cald şi bine..asta aşa ca nuanţă,în comparaţie cu ce-i afară..dar peste puţin timp ori frigul mi-a pătruns rău în trup,ori chiar nu-i prea cald,mă înfăşor într-un mantou flauşat moale şi în aburul unui ceai fierbinte,mai trec în revistă ceva hârtii,după care privesc cu jind spre un vraf de cărţi de pe noptieră,promiţând în gând[oare a câta oară??]că le voi băga în seamă cât de curând….în liniştea nopţii de afară se aude un ropot de cai pe asfaltul rece..nu vreau să ştiu că de fapt este o căruţă ce duce lemne la o casă…gândul face conspiraţie cu imaginaţia,şi rapid îmi închipui că de fapt afară o trăsură străbate şoseaua,ca pe vremea când omenirea nici nu visa la bolizi aducători de moarte ce unplu şoselele la ora actuală..dar pragmatismul îşi spune cuvântul, revin la realitate,şi intru în toamna cea rece gândind că mâine o iau iar la drum ,şi trebuie să îmi pregătesc haine adecvate...dar până mâine mai e..m-am încălzit de la ceaiul aromat şi-mi arunc totuşi privirea pe un volum..îl deschid şi din el cade o scrisoare îngălbenită de vreme..uimită o ridic,o deschid cu grijă şi în încăperea gândului îmi sună vocea persoanei care a scris acea scrisoare şi de care uitasem pus şi simplu…rămân pe gânduri,şi în melancolia momentului ,mintea se pierde în şoapta unor versuri:...
                                      “Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
                                      Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
                                      Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
                                      Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată….”

aşa-i!... vine mereu o clipă când fără să vrem privim peste umăr..la ce a fost,la ce am făcut,la ce am greşit sau la ce am ratat,dar până la urmă trecutul rămâne trecut şi din păcate şi prezentul mi-e absent în astă seară..

reverie....

2011-11-20T09:45:00.000+02:00

duminică..zi de odihnă..şi desigur de visare..undeva departe o diligenţă aşteaptă..bagajele-mi sunt făcute..doar timpul stă în loc..şi evident în loc să fac eu treabă,visez la cai verzi pe pereţi...toamna e aici,iarna gata vine,iar la mine în suflet,vara se hlizeşte...nu mai văd decât soare care biensure,stă ascuns de după nori..nu mai văd decât iarbă,care de asemenea e veştedă pe străzi..şi evident castele dar care toate-s de nisip dragele de ele...beau cafea,şi mă distrez..vorba vine..de fapt planific un timp ce azi e parţial doar al meu..să citesc o carte,să văd un film..sau să pierd timpul cu nimicuri cum de altfel fac mai mereu..lumea mea e departe,nu mai există, dar la fel ca şi Atlantida,mai iese uneori din valurile sufletului şi declanşează o furtună ce cu greu o potolesc...peste drum de blocul meu,o bătrână gârbovită îmi aminteşte de valea plângerii..de povestea tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte...ne-au pedepsit rău zeii...să nu putem atinge visul vreodată....undeva departe marea îşi frământă valurile în bătaia vântului ce furios se ceartă numai el ştie cu cine..şi cu toată această mişcare totu-i încremenit în timp..doar lumea-i trecătoare,şi vie-i doar amintirea...oh,vis nemărginit urmeaz-mă în albastru infinit..acolo unde nu-i durere ci doar vesel cânt de turturele...mare albastră,.mare albastră, mi-e dor de tine..de poveştile tale nespuse,de briza ce-mi mângâia faţa de un duh nevăzut,singurul care poate m-a iubit...

lied......

2011-11-19T06:35:00.000+02:00

ninge toamna peste mine,fără să-i pese de mi-e bine...şi cu zi ce trece îşi face bagajele să plece spre o altă lume..cum..ce..unde?...treaba ei..cum treaba mea este să aştept iarna..mereu trebuie să aşteptăm câte ceva..o rază de soare,sau una de speranţă ce vine în viaţa noastră nechemată...şi dacă ştim că soarele este pe cer[de parcă planeta noastră nu ar fi:)]..nu ştim de unde vine speranţa..de unde vine visul..şi de ce desigur bomboana pe colivă,deziluzia, apare pe neaşteptate..lucrurile pe care le aşteptăm,uneori vin prea târziu alteori niciodată,dar ceea ce nu aştepţi vine pe nepusă-masă....toamna începe cu speranţă şi termină cu tristeţe....luând cu ea şi visuri ce au înmugurit în suflet,şi pe care le-am îngrijit în fiece zi precum o floare dintr-o glastră..dar vine o zi când constaţi că poate ai fost minţit,sau te-ai minţit,şi abandonezi aceată floare,care moare,şi evident revii la realitate..mă plimb prin parcul pustiu,ascultând foşnetul frunzelor,ce în cădere îşi şoptesc durerea lor..”noi murim..visurile mint”…precum şi trandafirii symbol al iubirii….ca-n liedul lui Al.O.Teodoreanu....

                              Toamna a cazut,
                          Peste parcul mut.
                           Tainicule dor,
                           In zadar te alint.
                                            Trandafirii mor.
                        Visurile mint.
                                      ............................................

                             Toamna trece acum.
                             Invelita in fum.
                          Unde-i de argint
                           Glasul ei sonor?
                        Trandafirii mor.
                          Visurile mint.
                               .................................................

                                          Toamna mi te ia,
                                          Vis stingher, cu ea.
                      Lacrima de dor
                      Strop de margarint.
                           Trandafirii mor.
                                Visurile mint.

nostalgie....

2011-11-18T18:15:00.001+02:00

frunzele copacului din fereastra cad una câte una..în depărtare un castel stă falnic şi cam stingher....nu mai mă obosesc să merg spre el..mă mulţumesc doar să privesc...acum acolo-i altă lume..visătoare…ca şi cea prin care am fost şi eu...cu alte măşti şi acelaşi banchet......cu alte cuvinte dar aceleaşi simţăminte...covorul ruginiu,acoperă drumul cu pătura-i de frunze vestejite ce duc cu ele în mister câte o poveste doar de ele ştiute ....o frunză moare un copac plânge...iar crăiasa iarnă îşi pregăteşte toaleta de mireasă...în fiece an vine îmbrăcată în alb,în aşteptarea mirelui,care nu mai vine..şi atunci trece prin tot felul de stări…ba plânge cu lacrimi de gheaţă,ba îşi scutură pernele răspândind fulgii moi şi reci pe pământul încremenit în aerul discret al dimineţelor ….sau uneori la vreo apariţie himerică tresare şi aruncă un zâmbet cald,ca imediat de cum revine la realitate,să devină rece şi tăcută..după mult zbucium însă abandonează visul lăsându-se înfrântă de primăvară..de prospeţimea tinereţii,ce acoperă cu verdele ei crud orice urmă de vis şi de regret al bătrânei doamne-iarna...şi ciclul se repetă..o frunză se naşte,un copac râde..şi viaţa merge înainte….

no comment:).......

2011-11-17T09:12:00.000+02:00

vremea de afară ce a îngheţat parcul sub bruma groasă de noiembrie,îmbie la visare mai ales când aburii cafelei matinale împrăştie aroma neagră de poveşti,iar eu numai de birocraţie nu am chef...mă retrag în colţul preferat al sufletului meu,lângă un şemineu ce-şi etalează parcă o scenă din dansul săbiilor,ce încinge atmosfera nu numai la propriu ci şi la figurat....pianul din încăpere,cu o partitură doar de el ştiută odihnindu-se pe acesta,deşi atât de bătrân pare că a întinerit sub atmosfera veselă din încăpere..desigur rămas la timpul unor vremuri pe când omenirea visa la un magnific progres,cu regretul că nu va apuca să facă parte din decor..doar că progresul a venit[la un timp sub denumirea fabrica Progresul,ce aduna lume pestriţă rurală ce cu drag si spor construiau socialismul de zor:)]..apoi progresul neocapitalist,prin micii negustori deveniţi boieri peste noapte,construindu-şi care mai de care vile în interiorul cărora tronează neapărat câte un şemineu,că-i romanric şi dă bine..chiar dacă stăpânul numai de romantism nu-i arde când falimentul bate la uşe..lasă că nici noi ăştia mai mititei nu suntem scutiţi de faliment..în fiece lună dăm faliment renunţând mai la una mai la alta,până reuşim să renunţăm şi la noi...acum este post...bine, ptr.unii mai bine de un an sau cine ştie...dar după cum spunea cineva că suntem un popor de nebuni.deoarece trăim în ţara în care brânza e mai scumpă decât carnea,fac şi eu o remarcă.... iată acum e post şi un ou trece deja de pragul a şaizeci de bani,adicătălea şasemii vechi...[dar desigur vin sărbătorile..şi dacă la Londra deja s-au aprins beculeţele de crăciun,la noi s-au aprins beculeţele la preţuri ,de parcă am fi un popor ce gândeşte doar cu stomacul]..asta e!
hm,s-a terminat cafeaua..iar eu am uitat ce am promis luna trecută...că plec şi nu mai vin..dar fir-ar să fie avem noi atâtea citate ale oamenilor de valoare din spaţiul nostru mioritic,dar nici unul parcă mai palpabil ca cel american,"never say never"...iar "şi mâine" e o zi a lui Scarlett Ohara e mai actual ca oricând..zilnic suntem ghidaţi după acesta[adică duşi cu preşul de cei de sus],uitând de cel neaoş,"nu lăsa pe mâine ce poţi face azi"...eu doream să o las pe mâine,dar s-a trezit patriotul din mine şi mi-am zis să fac fiftti fifttii..adică niciodată să nu mai spun niciodată,şi evident să nu mai gândesc la ziua de mâine că aceasta oricum vine şi dacă vorba poetului.."cu mâine zilele adogi,...cu ieri viaţa ta o scazi..şi ai cu toate astea-n faţă,de-a pururi ziua cea de azi...":).. azi fiind mâine,şi ieri pe aici pe undeva,desigur e tot azi,pe când anunţam plecarea mea..no comment!:)...
o zi bună tuturor!:)...şi o melodie ce nu mai are nevoie de cuvinte......

Adio toamnă albastră.......

2011-10-26T18:54:00.000+03:00

cred că a venit timpul să spun adio toamnei mele albastre,o metaforă care la început a avut o conotaţie aparte ptr.mine,acum însă ideea este doar a unui vid absolut…voi pune punct călătoriei mele virtuale...nu ştiu dacă mai revin..cred că nu este cazul.....imixtiunea mea în spaţiul virtual a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare...m-am trezit dusă de un val,de care nu ştiu de unde a apărut în calea mea....şi ptr.că principiul meu de viaţă este să dau sens oricărui lucru pe care-l fac,găsesc cum că a scrie pe blog,este un non sens existenţial personal,pe care nu am dreptul să-l alimentez la infinit...trăim nişte vremuri,a căror negură pe zi ce trece ucide puţin câte puţin frumosul din sufletul celor cu o sensibilitate mai accentuată precum o am şi eu...am ajuns la punctul în care,nimic nu mai contează în jurul meu..mi-e indiferent ce va mai fi mâine..la război nu există decât învinşi şi învingători..iar învinşii trebuiesc să-şi accepte condiţia sau să dispară...războiul psihologic pe care-l trăim,mentalităţile ,prejudecăţile cărora trebuie să le fac faţă, m-au dezarmat...poate e mai bine aşa..decât să lupt cu mori de vânt....la urma urmei asta-i viaţa...o junglă umană....doar cei puternici supravieţuiesc…iar eu nu sunt puternică,sau probabil am epuizat tot arsenalul ce l-am avut în dotare să rămân verticală..

am divagat şi-mi cer scuze..

ca rezumat,cine nu ştie să-şi facă viaţa frumoasă,e bine să nu o umbrească pe a altora…din acest motiv,aici pun punct aventurii mele virtuale…..port cu mine şi în mine prea multe umbre,pe care este cazul să mi le ţin doar mie,şi să las loc celor care sunt destinaţi să dăruiască lumină…

vreau să mulţumesc mult celor care şi-au lăsat aici amprenta sufletului lor frumos,să vă doresc din suflet să aveţi parte de tot ce-i mai bun şi mai frumos din lume....

vă mulţumesc tuturor ptr.vizită şi înţelegere!...
cu drag,
ryanna.....

toamna mea albastră....

2011-10-19T07:05:00.000+03:00

vântul şuieră răscolind liniştea frunzelor ce-şi trăiesc agonia morţii într-un octombrie când în alte dăţi trandafirii înfloreau din nou aducând cu ei mireasma unei primăveri târzii...copacii se dezfrunzesc rând pe rând şi doar scoarţa lor mai amintesc de soiul din care fac parte,sau poate doar amintirea a ceea ce au fost în anotimpurile ce au trecut...frigul rece pătrunzător face ca oamenii să treacă unii pe lângă alţii în grabă preocupaţi fiecare doar de problemele lor....merg şi eu grăbită spre locul în care datoria mă cheamă ,dar şi prinsă de un amalgam de gânduri...ultimele evenimente din viaţa mea îşi pun tot mai mult peceta pe sufletul meu asemeni unui fier înroşit ce stigmatiza pe vremuri trupuri ale nefericiţilor ce picau prizonieri în mâna unor războinici....odată stigmatizat ,se ştie .chiar de reuşeşti să păcăleşti privirea altora,nu poţi scăpa însă de tine..semnul rămâne şi în fiecare zi va aduce aminte de momentul impactului...am ascuns într-un colţ frumosul năzuinţelor albastre,şi resemnată îmi amestec culorile şevaletului de toamnă în aşa fel să nu dau de bănuit că deşi am pierdut un drum,speranţa face pod peste apele învolburate ,să pot trece o punte a suspinelor în linişte şi împăcare cu mine însămi...cenuşiul vremii face concurenţă cu cel al vremurilor..iar cenuşiul din mine este răscolit de viforul necruţător al destinului....undeva însă ,dincolo de nori ,se află toamna mea albastră...

scrisori ale timpului....

2011-10-12T20:25:00.000+03:00

pe vremuri,domniţele îşi păstrau scrisorile de iubire dar şi pe cele ale prietenilor într-o casetă minionă elegantă,uneori cu cheiţă alteori fără,răsfoindu-le la anumite vremuri oftând sau surâzând discret la citirea lor..legate sau nu cu funduţe parfumate bineînţeles,umpleau un spaţiu gol al sufletului feminin indiferent de vârstă în momentele de singurătate...acum însă declaraţiile de iubire făcându-se pe net,sau verbal la telefonul mobil,corespondenţa cu amicii desigur stocată pe e-mail,se pare că nimeni la o anume vârstă sau moment nu poate savura plăcerea de a simţi în mâini hârtia foşnitoare parfumată,şi nici să simtă aproape sufletul celui ce a scris,doar odihnindu-şi privirea pe scrisul caligrafic evident diferenţiat al celor ce le-au impregnat cu peniţa unui stilou de aur,sau a unui pix al lumii moderne..tot ce se scrie pe internet,se duce în neant..lasă că sunt destui plagiatori ce se împăunează şi fac cuceriri cu gândirea şi creaţia altora..că până la urmă vine o zi ptr.fiecare când ori dispare un sit..ori schimbi adresa că-i prea virusată cea obişnuită...şi atunci ce mai contează?..sau poate nu mai ai acces la calculator..şi tot aşa..mintea nu are capacitatea unei biblioteci de a ţine acolo amintirea unei astfel de clipe plăcute...ptr.că mintea de fapt este o anticameră a gândului ce vine stă o perioadă la taifas mental sau real,şi apoi se duce...unde?..cine ştie....eu nu fac excepţie de la subiect,că doar nu stau departe de turmă,şi deşi la un moment dat stocam cu patos tot felul de slove adresate mie sau nu,tot ce consideram că poate într-o zi când voi avea timp le voi deschide să le recitesc...fără parfum,fără magia peniţei de aur[sau surogat..la urma urmei sunt destule imitaţii excelente pe piaţă:)],dar măcar să trezesc acolo un fior..de unde atâta..îmi amintesc de ceva şi mă pune naiba să caut în minte desigur şi cu mousul "docomentul"cu pricina..e "grele"desigur,că sunt prea multe şi timpul nu are răbdare şi atunci,abandonez,lăsând pe altă dată..care altă dată rămâne doar o vorbă...am şi eu casetă..desigur imitaţie a timpului apus,dar plină cu tot felul de nimicuri femeieşti,ce la anumite vremuri le triez le arunc şi pun altele în loc...lasă că s-a inventat sertarul..şi nu-i unul..sunt vreo trei la mobila bibliotecii..toate pline..cu ce?..păi cu scrisorile de "iubire"ale timpului..facturi,contracte de credite..eşalonări la bănci,,chitanţe ale plăţilor făcute la vreo trei societăţi de telefonie,ale cablului ce dacă nu am servicii satisfăcătoare,schimbăm la altă firmă,dar păstrăm şi documentele vechi,că cine ştie dacă nu peste ceva ani ne reîntoarcem,şi vor să-mi mai umfle vreo plată...evident alături de diplome,certificate de studii ,de garanţie la obiecte cumpărate,etc,..şi când vine o zi în care am nevoie de un document de acolo,adio linişte sufletească,adio magia readucerii unei clipe de iubire şi aripa sufletului celui ce a scris..altceva e mai important..dovezile..că tot le cerea cineva pe la aşa zisa revoluţie din 90...acum avem destule,dar sub o altă formă....
şi totuşi ce dor îmi e de o epistolă de culoare blue,sau roz,scrisă cu stilou cu peniţă de aur sau nu :)....

ploaia.....

2011-10-09T12:25:00.000+03:00

afară plouă cu găleata...îi pasă cuiva de asta?..nu..fiecare se gândeşte la ce foloase să tragă de pe urma ei..motive ptr.unii leneşi să stea în casă fără să facă ceva...bucurie pt.cei ale căror culturi erau sufocate de aerul secetos al toamnei...etc...ptr.mine o fereastră a spaţiului închis prin care mă învârt de ceva ani asemeni unui hamster ce-şi foloseşte roata din colivia în care trăieşte dându-i sentimentul că are libertate şi poate să meargă pe orice drum oricând şi oricât ar dori..iluzie..diferenţa dintre un el [la hamster mă refer],şi mois[moa],este că eu conştientizez acest aspect,şi deşi zilnic merg,alerg spre niciunde accept cu bună ştiinţă cacealmaua vieţii...plouă uneori cu găleata în sufletul meu..îi pasă cuiva de asta?..nu...nici mie câteodată..tac,mă ascult şi iau o carte,să mă consolez că nu sunt unică..m-am întrebat de multe ori de ce oamenii la modul general sunt atraşi de necazul altora..deoarece şi fiindcă ei cred că lor nu li se poate întâmpla..ba da..fiecăruia se întâmplă..nu la fel ca la altul..dar se întâmplă..omenirea însă nu ştie ce caută..toţi doresc să trăiască o viaţă mai bună,dar nu ştiu cum..să le vină din cer...lasă că şi dacă te zbaţi ca peştele pe uscat tot acelaşi rezultat ai,dar măcar ai pe ce sau pe cine să arunci vina...să spun prin ce trec?..nu are rost..trec prin aceleaşi găuri negre de care orice univers uman are parte...aceleaşi iluzii şi speranţe deşarte..de mii de ani societatea umană nu a evoluat prin nimic...lumea se împarte în oratori şi sclavi...şi din păcate mai există şi o sclavie a sufletului din care puţini au iluzia că ştiu să scape..libertatea sufletului nu ajută la nimic dacă nu poţi avea şi pe cea a trupului..mângâierea unui val înspumat de mare nu se poate simţi doar virtual..el trebuie să existe şi în realitate..altfel te macină dorul..dorul, acest sentiment caracatiţă...nu ştii cu ce tentacule te atinge uneori..şi intri în confuzie..a cui atingere să fie?..aripa cărui vis neîmplinit? ...a ce nu ai avut, sau a ce ai avut şi nu mai ai?...afară plouă cu găleata şi-n al meu suflet la fel..îi pasă cuiva de asta?..nu..ptrr.că fiecare are parte de aceeaşi ploaie uneori din când în când......

aşteptare....

2011-10-04T21:04:00.000+03:00

e cerul plin de stele,dar marea-i-nvolburată..e negru orizontul în sufletu-mi de ceară ..şi aşteptarea e tot ce mi-a rămas...o fi apus sau poate răsărit, o fi furtună sau vreme bună nimic nu pot să sesizez...ştiu doar atât,că nu am timp şi nici chef de mai nimic..deşi nu stau un pic..dar,există un dar...şi nu-i cadou..e doar un prag ce apare în cale când nu gândeşti..uneori viaţa te pune la colţ doar dându-ţi o palmă....lasă că mai primeşti şi bonusuri pe deasupra ..pe care le primeşti cu "drag" crezând că-s doar promoţii...şi ca orice promoţie te bucuri degeaba..şi din floricele pe câmpii ,hai să le adunăm copii,ajung la de-aş mai duce-o pân-la toamnă leliţă ioană...eh,dar o toamna a venit. şi deja gândesc la toamna următoare cu speranţa unei oferte mai serioase din partea vieţii ,dar desigur nu-mi ies în cale decât corăbii fantomă,ce apar în depărtare şi dispar de cum încerc să mă apropii de ele...şi uite aşa trec toamnele mele...acum însă mă aşteaptă nişte zile grele..ce deja în sufletu-mi au iscat neliniştite valuri...nimic nu se întrevede..nici să sper nu îndrăznesc şi încerc cu chiu cu vai totuşi să zâmbesc..precum spunea nemuritorul Murphi,"zâmbeşte azi,mâine poate fi mai rău"..şi până mâine mai e doar un pas..şi câtă aşteptare!......

ploaie cu .."vorbe":)..

2011-09-29T22:46:00.000+03:00

afară plouă..ce banal..nu-i vis, şi nici măcar un gând sentimental..o ploaie fără rost,deşi de alţii aşteptată,la mine bate-n geam...o musafiră neaşteptată.....o fi de vină cerul ce norii îl stresează..... o fi de vină luna ce-n falduri îşi-ascunde cununa..o fi de vină vântul ce stă ascuns prin colţuri,sau sunt de vină eu ce parcă n-am vreun dumnezeu[scuze, aşa e rima, vorba lui Toma Caragiu într-o anume scenetă celebră de pe timpuri]..şi acum terminând cu joaca de-a poeta..poeta lui peşte prăjit,cert e că am o stare de angoasă teribilă de zici că în sufletul meu sau mă rog, pe acolo, o ceată de iele şi-a făcut un foc de tabără şi joacă cu foc în jurul acestuia doar că focul pe mine mă arde iar jocul lor mă face să o iau din loc, mai ales când nu-i de ajuns în ce stadiu infernal sunt,mai văd şi pe tv.inpeţii şi vorbe fără rost despre orice şi oricine dar tot ce ţine de cine cu cine se culcă şi cine cu cine s-a aventurat pe timpuri...deja istoria ce am trăit-o cu 20 de ani în urmă începe să fie romanţată..să se atingă coarda sensibilă a ţugulanului cum că vezi doamne Nicu Ceauşeascu a suferit,că ta-su era om rău cu el ,şi bomba că nu ştiu cu cine s-a culcat mă-sa [eu chiar nu ştiu şi nu mă interesează că am schimbat canalul],şi astea sunt ştiri de senzaţie..chiar mă gândeam zilele trecute că am devenit confuză în atitudinea pe care trebuie să o adoptez vis-a-vis de persoanele cu care relaţionez..că nu mai ştiu cum să mă port...dacă mă vede careva având o atitudine ceva mai tandră faţă de o persoană feminină,e clar pot avea înclinaţii nepotrivite..unii par îngăduitori,că deh e libertate sexuală domne,după 90 ăsta...dacă însă am o atitudine mai prietenoasă faţă de un bărbat,lasă că cine ştie ce înţelege omul,dar pe margine se fac pariuri..unde şi când ..cu...aha, deci ai văzut ce fel i-a vorbit?,dar el nu ai văzut cum a atins-o de mână sau mă rog ,ce gest s-o fi făcut....nu pot înţelege lumea în care trăiesc ..de ce, orice s-ar întâmpla, gândul duce spre instincte primare la majoritatea nu pot să înţeleg...eu sunt descendenta lui toma necredincioasul din păcate se pare că f.puţini au mai rămas din acest neam al meu,şi nu cred nimic până nu văd cu ochii mei,dar şi dacă văd nu fac afirmaţii despre ce ştiu decât dacă şi persoana respectivă spune că a văzut,sau măcar să aud confirmat de persoanele în cauză...dar la urma urmei de ce trebuie să fie aşa de important cine cu cine se întâlneşte cine cu cine a făcut,de ce a făcut,e problema fiecăruia la urmă,şi uite cum şi ploaia ce liniştit cădea mai devreme afară,acum parcă ia şi ea azitudine şi-mi bate furioasă îm fereastră...stai domne,că nu am zis nimic de tine!....ce ştiu eu ce faci cu pământul afară?...ai grije, doar că acesta te înghite şi situaţia dumitale devine similara femeii din condiţia umană adicălea sedusă şi abandonată...că în cazul în care unii se distanţează, ce vorbe pot să iasă nu vrei să ştii....care pe care a înşelat,care pe care a părăsit,păi asta e cea mai importantă problemă a planetei...că nu degeaba ajungem mâine poimâine la vreo 7-8 miliarde de omuleţi de-a lui Gopo pe planetă...asta e...

melancolie de toamnă...

2011-09-27T19:54:00.000+03:00

ruginiul copacului stingher se oglindeşte-n apa lacului ce limpede se clatină, şi pare prins într-un joc narcisist sfidând cerul ce printre crengile acestuia caută totuşi să-şi admire şi el albastru infinit pe ici pe colo...totuşi cel din urmă aparent nepăsător îşi urmăreşte norii,ce se duc şi vin şi ca un bătrân înţelept trece cu vederea bucuria copacului ce se împăunează cu bogăţia frunzişului ce încă-i umple coroana.....ştie că în curând doar crengile goale vor rămâne în bătaia crivăţului iar acesta se va strânge în el aşteptând venirea primăverii ptr.a-şi căpăta o nouă haină.....lacul va deveni şi el întunecat ptr.că cerul nici nu-l mai bagă în seamă şi ulterior de aşa mare necaz va îngheţa ascunzând în străfundul lui vise neîmplinite...nimeni nu mai schimbă nimic..fiecare parte a naturii trăieşte separat..cerul ascuns în nori uită şi de oglinda lacului şi a mării,şi priveşte spre alte ţări unde iarna este inexistentă....copacul atunci iartă vitregia naturii ştiind că vine primăvara şi va reîntineri....şi noi suntem copaci dar doar pentru patru sezoane..întâmpinăm multe,iertăm puţine şi uităm ce nu trebuie....am senzaţia că sunt asemeni copacului din marginea lacului ,care însă ştie că nici măcar primăvara din suflet nu-i mai poate aduce nimic din trecut înapoi şi atunci încerc să dau uitării anume fragmente de viaţă.....aşa cum bine spunea într-o emisiune celebra Opraf, "uitarea vine atunci când speranţa de a mai schimba trecutul nu mai există."..desigur multe situaţii pe care le întâmpinăm le tratăm pe unele cu indiferenţă pe altele cu patos şi destule cu resentimente...dar trecutul le îngroapă uşor pe fiecare pe rând şi rămânem cu amintirea pe care o mai accesăm la anumite momente şi uneori simţim durere în suflet,alteori indiferenţă dar cel mai des resemnare...floarea din sufletul meu îşi schimbă culoarea şi se înclină în faţa unui trecut ce nu mai poate fi schimbat şi a unui prezent ce nici măcar spre viitor nu ma poate privi.....
                                            "....şi-a murit iubirea noastră,
                                               floare albastră,floare albastră...
                    totuşi este trist în lume..."..trist e anotimpul,trist este şi gândul ce tot zboară spre locuri trecute dar din păcate nu găseşte decât castele ruinate...cam atât!....

frustrări.....

2011-09-22T22:37:00.000+03:00

Am o calitate..extraordinar,ca să vezi am şi eu calităţi!:))))..dar am sentimentul uneori că sunt precum un diapazon..iubesc pe cine mă iubeşte,urăsc pe cine mă urăşte,dacă între timp i-a trecut aversiunea,am şters cu buretele a ceea ce a fost..îmi este indiferent cel căruia îi sunt indiferentă,sufăr dacă cineva suferă,mă bucur dacă cineva e bucuros,râd dacă cineva râde,la plânsul altcuiva mă abţin,păi din două cârpe una trebuie să fie piatră,nu?...mă rog ,depinde de situaţie,dar în general nu îmi doresc situaţii sau împrejurări de care nu le pot atinge...şi mai mult îmi place şi cred că am personalitate...aiurea nu ai să vezi...păi anul acesta am zis să schimb şi eu ceva la mine..aşa că m-am gândit să schimb culoarea la păr..din brunet nu puteam să sar direct la blond,aşa că am zis să mi-l fac roşcat,dar nu ceva banal şi am tot căutat eu nuanţe,până m-am oprit la rubin...că tot ador eu rubinele,smaraldele şi diamantele...că nu le am,asta e..bine că le au alţii...prin urmare zis şi făcut..mi-am schimbat deci look-ul ...şi între timp la o emisiune de tv.într-o discuţie se face afirmaţia cum că femeile frustrate,printre altele încep prin a-şi schimba culoarea la păr,privindu-mă în oglindă,mi-am zis,e clar m-am deconspirat...eh, îmi zic resemnată poate nu au văzut şi foarte multe persoane emisiunea cu pricina,şi ies curajoasă în stradă..privesc şi eu ca orice om la femeile de pe stradă cu care mă intersectez,şi deodată am o revelaţie,parcă toate s-au vopsit la păr exact aşa cum am făcut-o eu....caut cu privirea o blondă o brunetă,nici urmă....pe moment am un sentiment de oaie de turmă ce a reuşit să nu fie şi neagră,şi pe principiul să moară şi capra vecinului,răsuflu uşurată zicându-mi;io-te domne,nu numai eu sunt o frustrată, s-a umplut strada de „rubine”...până una alta însă, dans..măcar să uit de frustrările ce mă năpădesc precum rubinele,pe care nu le am:))))))..

cafea cu...gânduri:)

2011-09-19T06:31:00.001+03:00

trec printr-o pasă de lipsă a monologului[o fi din cauza sortimentului de cafea..oare?]...însă nu că aş şi purta prea des dialoguri,având în vedere cum că am de-a face mai mereu cu persoane ce tare le este drag să se asculte pe ei înşişi,de unde şi defensiva mea permanentă în preajma acestora.....aşa că gândeam eu mai zilele trecute când cineva sta de vorbă cu mine[el,că eu trebuia să tac şi să ascult]cum de e posibil ca mai mereu să ne planificăm ce facem mâine sau în sezonul următor,dar nu ne putem planifica de exemplu,ce vom gândi mâine..bine exceptând situaţia în care faci nopţi albe căutând soluţii în a găsi o ieşire dintr-o situaţie ,şi somnul venind peste tine adormi spunându-ţi,la asta voi gândi mâine...dar celelalte cuvinte ce-ţi umplu capul şi umblă prin acesta cât e ziua de lungă,de unde vin?...de unde naiba vin şi-mi fură mie atenţia taman atunci când citesc o carte şi dorind să intru în subiect şi să înţeleg ce vrea să spună autorul,mă fură “peisajul” întins de acestea şi sunt nevoită să reiau uneori pagini întregi din carte ptr.a reveni cu picioarele pe pământ..acum lasă că o carte are totuşi un subiect cu introducere cuprins şi sfârşit dar un scenariu de film uneori te adduce la apoplexie gândindu-te ce a vrut să fie cu finalul neaşteptat după cum de două zile desfăşor în minte un film ce l-am urmărit la tv.,în care într-o familie fericită se săvârşeşte o crimă ,iar la final deşi se pare că s-a descoperit criminalul,scena prin care găsirea unui obiect de către o persoană din casă ce incriminează de fapt pe altcineva decât pe cei care dovediţi a fi criminali au fost ucişi,m-a lăsat într-un suspans,pe care iată gândul mi-l aduce în atenţie de parcă nu aş avea la ce mă gândi eu printre altele de două zile încoace…dar gata,ajunge,am făcut destulă filosofie la cafea,şi uite cum mi-a revenit şi monologul,cam slab e drept,doar e luni,nu?:)…ptr.interesaţi filmul se numea “slăbiciuni”,difuzat sâmbătă seara pe euforia tv…acum însă mă gândesc la ce voi face eu azi sau mâine printre destule activităţi ce le am în obiectiv..o săptămână cu gânduri fără gânduri nepoftite îmi doresc şi vă doresc desigur, tuturor celor ce trec pe aici!:)

toamnă cu.."cântec":)

2011-09-16T09:50:00.002+03:00

zeiţa toamnă a poposit în mijlocul orăşelului în care locuiesc ,aducând pe braţ bufniţe şi cucuvele ce în noapte îşi fac de cap prin crengile copacilor căutându-şi hrana departe de ochii lumii…lume care însă f.atentă găseşte în cântecul acestora ca şi în prezenţa lor,multe prevestiri deloc liniştitoare ptr.cei din jur..personal,nu am nimic cu aceste păsări ce le-am cunoscut doar din poze,dar din bătrâni se spune că atunci când auzi o cucuvea cântând e semn de moarte…aiurea!..în copilărie aveam nişte vecini care se pricopsiseră cu un cuib de cucuvele chiar pe acoperişul casei lor..le-au lăsat în pace şi au trăit ca în poveşti,adică până la adânci bătrâneţe…interesant a fost faptul că la vârsta de peste şaptezeci de ani când au vândut şi au plecat,şi cucuvelel şi-au luat zborul,şi nu am mai auzit nici un tril de al lor…săptămâna asta am aflat însă că ar fi fost îngropaţi vreo patru oameni de prin zonă..cu vârste diferite..tineri şi bătrâni..de boli grave..ieri pe stradă m-am întâlnit cu cioclii ce urcau un deal spre altă casă unde trebuia să ridice un mort să-l conducă spre biserică..o ţigancă romanizată la vreo treizeci de ani,cobora şi schimbă câteva cuvinte cu respectivii..la care mergeţi?..ei spun un nume..ea îi informează că şi tanti X este moartă în casă,şi ei încuviinţează că ştiu..ţiganca îşi continuă drumul vorbind tare.."doamne ce mai moare oamenii ăştia!"...,şi după câteva secunde uită tot,intrând într-un secondhand...privind sceneta mi-am amintit de un fragment dintr-o carte în care autorul spunea că unii dintre cei vii merg la înmormântări să se bucure că nu sunt ei în locul celor duşi în pământ[poate de aia ocolesc eu înmormântările că nu mă pot bucura],uitând de fapt că doar un pas le-au mai rămas până la ultimul ceas....dar important este că toţi ne credem nemuritori...că avem destui ani în faţă,că doar altora li se întâmplă ce li se întâmplă,nouă nu..la urmă ce m-a apucat?..dar acest moment mă face să cred că aş trăi în secolul în care ciuma făcea ravagii printre cetăţenii unei zone europene....acum trăim o altfel de ciumă..modernă..roade bogate ale tranziţiei care nu se mai termină..a câta generaţie oare va avea parte de linişte?..cine ştie..nici măcar regizorul serialului “tânăr şi neliniştit”nu are habar…măcar bine că într-adevăr artiştii încă şi-au păstrat frumuseţea chipului pe ecran…şi că în acest mod deşi poate pe unii enervează acest film fluviu,mie privindu-l din când în când,îmi dă senzaţia că timpul stă în loc,şi neliniştea ce mă cuprinde ţine doar o secundă…că de aia a spus cine a spus carpe diem..trăieşte clipa..acum,ca la vrei să fii milionar când Ianţu sugerează concurentului bazat pe un prieten,să citescă întrebarea,aşa fel încât uneori să deruteze chiar şi pe cel mai în temă cunoscător:) …că am sărit de la una la alta..azi e început de weekend…uraaaaaaaa!.. atunci să ne fie bine, şi să ne bucurăm că suntem..nemuritori..aiurea!

şi e marţi:)....

2011-09-13T11:15:00.001+03:00

şi e marţi!....se zice că sunt la servici(deşi era mai plăcut în peisajul din imagine,şi să trimit"bezele":)]...şi că este marţi!...dar am aşa o penurie de treburi,că am senzaţia că-s bugetar:)...mi-am făcut o cafea,am privit spre uşe,nimeni cu treabă..am răsfoit presa,că deh,"trebe" să mă informez şi eu,ce tura vura,la minciuni tot înainte la adevăr ca la război...nu-mi ajunge o cafea,mai prepar un capuccino..şi cu ciocolată..că am reuşit să dau jos 3kile de pe mine săptămâna trecută,şi cu ce să le înlocuiesc şi eu,nu?...aşa că s-a umplut biroul de mirosuri provocatoare:)....sper să intre măcar o cucoană să mai schimb două trei vorbe cu ea...şi culmea,azi" trebe" să stau până la patru,că atunci vine o maşină să mă ia...să merg acasă...că una să mă ducă în Dubay nu poate fi,că cine-s eu?..neica nimerică,adică nimenică..asta e..că dacă ai învăţat carte,n-ai parte,ia nu da tu doi bani pe ea[cartea domne,a se înţelege,nu altceva]să vezi ce de bani ai avea...mă rog..banu la ban trage,plictiseala la plictiseală,că deja mă cuprinde o blazareeee...bine că nu tristeţea aia iremediabilă a lui Topârceanu:)...opa!,sună telefonul..era şi timpul..vine persoana,adică o tipă pe care nu mi-e drag să o aştept dar măcar la felul ei de a fi,îmi taie vreo trei ore din activitatea "elaborioasă" la care lucrez ..de zor..că rău îmi pare că nu-mi luai andrelele cu mine să-mi tricotez o vestă,deşi doar la frig mai am chef de aşa ceva...cum afară e vară..adică-i vopsit gardul..înăuntru e leopardul şi-i cam leneş azi..adică eu cam aşa aş fi dar fără intenţie..am muncit mult în avans,şi acum trec la recuperări:)...privesc pe fereastră peste drum...un nene sădeşte un pom...nu-l văd de aproape,dar mă întreb,o fi pensionar?...că "musiu leo presidan"ne-a dat indicaţii preţioase cu a lui "pensionarii trebuie să înţeleagă că sunt obligaţi să planteze câte un pom,la umbra căruia nu se vor odihni niciodată"...acuma mă gândesc eu care nu am plantat pom,la a cărui umbră mă voi sau nu mă voi "hodini",totuşi din câte cunoştinţe de 4 clase primare vreo 16 la număr am,pomii fructiferi au un termen de viaţă limitat...nu o să dau căutare pe google,că mi-e lene:)..dar probabil că dmnealui a vrut să spună copaci,că generaţia dumisale a intrat în ceea ce se numeşte longevitatea celor de vârsta a treia,şi o să trăiască precum copacii seculari..doamne ce de treabă o să aibă...gata mă opresc că mi-a sosit persoana cu pricina...acuma chiar că am de lucru..să văd cum o să şi scăp de ea:)))....by,by,.....a domani!..na,că prind şi posturi străine!:)))))

început de săptămână.....

2011-09-12T09:22:00.000+03:00

încep ziua,de fapt săpămâna,cu gândul undeva la o margine de apă,şi fără cafea..aşa,să văd cum e...să nu mai mă culpabilizez că sunt drogată..să nu mai fiu dependentă de această licoare ce îmi dirijează mie fiece zi din viaţa mea..de ce mereu cafea?..bine lasă că nu suport ceaiul..dar cafea,şi în fiece zi..mai bine un pahar cu apă rece şi lămâie,are vitamine,şi zice-se slăbeşte..da, v-aţi prins, am intrat la dietă de slăbire...bine unii vor spune că deh,la vremuri de criză iată domne una care mănâncă până se îmbuibă cu de toate şi apoi face fiţe,i-auzi dietă de slăbire!..din păcate nu-i chiar aşa...tot ce-i produs pe piaţă este nociv organismului..nu o dau pe indicaţii preţioase..aşa se zice,aşa simt--un pachet de biscuiţi şi o cafea mi-e de ajuns ptr.o zi de birou..acasă o farfurie de ce-o fi,şi cam asta e în zi...dar organismul asimilează,vestimentaţia cere clemenţă..portmoneul e cam subţire,de la tăieri,inflaţie,scumpiri,şi atunci luăm măsuri..mă mir că s-au ieftenit merele care-mi plac mie mult ,acele tip golden verzi,şi nu de import,sau de fapt nu ştiu, ştiu doar că au gust românesc nu fad, sălciu precum cele de afară...în rest zilele-mi trec fără evenimente spectaculoase..monotonia e la ea acasă..vise,speranţe,mor la fiece minut în care respir aerul încă blând al toamnei..mă gândesc la frigul ce aşteaptă după colţ să-şi facă apariţia,iar norii să acopere cerul şi evident soarele să treacă în hibernare...albastru şi auriul vremii va fi înlocuit de griul şi ceaţa zilelor ce vor desfrunzi şi copacii verzi ai sufletului meu ce şi-au pierdut pădurea..şi astfel splendoarea non-sensului existenţial se va răspândi în fiecare fibră din fiinţa mea...nu mă sperie,m-am obişnuit..nimic nu mă mai surprinde..fericirea e o iluzie,curcubeul e nălucă iar fantomele nevăzute ale destinului îşi fac de cap, valsând pe notele unei partituri deprimante în jurul meu....o zi de toamnă închisă dar liniştită,şi o zi de început de săptămână fără de cafea..cam atât!......

un ceai,un banc..fără poezie:)

2011-09-11T12:41:00.000+03:00

duminică..sărbătoare..relaxare..bine ptr.o parte de populaţie..eu zic că azi fac parte din parte,adică de fapt în parte,că abia acu am terminat ceva treabă,că doar nu o să las "famelia"să moară de foame:)..gândindu-mă acum ce carte să iau să citesc,la o o ceaşcă de ceai asezonată cu prăjituri de cofetărie,că încă nu am intrat şi-n perioada de stat pe lângă cuptor:),am intrat să văd şi eu cine m-a mai băgat în seamă pe e-mail..mă rog nu aşa multe persoane la care mă aşteptam,dar suficient cât să-mi facă plăcere....şi ptr.a mă face să evit aducerea în scenă a melancoliei o amică mi-a trimis şi ceva bancuri...la unele am râs la altele am priceput mai greu poanta,că deh,uneori gândesc mai greu:))),citeam un banc ce cred că se dorea destul de amuzant,dar eu,pas..eram la ora de "gândire"profundă:)))..iată cum sună.."dumnezeu este întrebat de către un bărbat,
Doamne, de ce toate fetele sunt draguţe, dulci, graţioase iar femeile sunt nasoale şi sâcăitoare......?
Domnul spune:
- Pentru ca pe fete le creez eu, iar femei le faceţi voi"...ha!..ha!...ha!...ha...nu am putut râde că imediat mi-a trecut prin minte o fată bătrână,aşa de acră şi sâcâitoare,de aspect nici la tinereţe nu a fost ceva de capul ei că de aia nu s-a uitat careva la ea,mă gândesc însă ce mândră ar fi dacă ar citi aşa ceva prin urmare chiar m-a bufnit râsul:)))))..

ce să-i faci,perfect pe felia"prostul nu râde de ce vede ci de ce-şi aduce aminte":))..şi cum într-o revistă mai de demult era o caricatură cu un om ce ţinea într-o mână o furculiţă şi în alta un cuţit,mergând şi zicând într-una,"mă duc să mânânc,mă duc să mănânc.."..eu am lângă mine o carte şi privind-o îmi zic şi eu,merg să o citesc,merg să o citesc...păcat că nu la pădure pe covorul de iarbă ce încă sfidează toamna cu verdele lui crud:)...

o stare.....

2011-09-09T07:17:00.000+03:00

răsărit de soare pierdut în liniştea unei mări ce loveşte ţărmul în şoaptă să nu trezească doar ea ştie ce...amintiri,tristeţi,regrete.....o lume dispărută în filele timpului pe care valurile vieţii o mai aduce în prezent prin vocea istoriei sau a celor ce stăpânesc arta condeiului...Ofelia călare pe un cal ce trist păşeşte, rătăcită de al ei prinţ danez...castel Hamletian rămas pe o insulă ,ce printr-o mută disperare atrage spre el pe orice drumeţ ostenit de poverile vieţii fie real,fie mental...dramă umană consumată în file shakespeareiene,perpetuare a unei specii care visează la libertate absolută, şi trăieşte între două puncte naştere şi moarte..zi între răsărit şi apus,speranţă între vis şi împlinire..o toamnă ce stă la taifas cu vara,pregătindu-se între timp în a mai ţine la distanţă iarna ce-şi ascute colţii în a-şi ocupa tronul...

şi abia-i toamnă
                              şi marea e mare
                              ceru-i albastru
                              sufletu-îmi e sihastru
                              drumul nisip
                              totul mi-e trist
                              iar eu vreau să uit
                              un dor ce l-am avut
                              şi care încă nu s-a pierdut
                              de-o lumea în care m-am născut

şi de care ,poate eu m-am rătăcit....

....ryana....

răstălmăcire:)....

2011-09-07T18:19:00.000+03:00

observ de ceva timp o idee pe care mai toate persoanele optimiste o împărtăşesc în speranţa că nimic nu-i întâmplător în tot ce întâmpinăm,şi totul fiind cu un scop anume, evident şi benefic fiecăruia dintre noi...personal ori eu sunt atipică momentului,ori nu văd ce cred alţii, mă îndoiesc de acest lucru ....citeam pe un sit publicat de către cineva unele din legile spiritualităţii indiene,şi iată ce răstălmăcire le-am dat:

- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”.Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- bun,şi mă rog ce întâmplare face ca o fiinţă nevinovată să întâlnească un criminal în cale ce o suprimă fără scrupule,lăsând în urma ei durere incomensurabilă celor care au iubit-o întrebându-se desigur de ce…ce întâlnire potrivită poate avea un copil sau un adult bolnav ce încape pe mâna unui doctor distrat ce dintr-un condei sau bisturiu,suprimă o viaţă ce ar fi putut fi continuată fără probleme alături de alţi oameni pe acest pământ…ce întâlnire potrivită ar avea o fiinţă blândă cu un om sadic şi fără inimă de suflet ce să mai spunem care este supusă la chinuri neimaginabile fără să aibă nici o vină..şi exemplele ar continua….
- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU!!!... Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- Ei aici sunt perfect de accord,nici eu nu cred în dacă făceam altcumva,mi-ar fi fost altcumva…e ca şi când ai spune că dacă aş fi fost născut de o altă mamă pe care o avem altfel ar fi fost viaţa noastră…desigur în multe cazuri aşa se gândeşte,dar nimeni nu-şi allege părinţii precum se zice pe la noi,nici rudele,singurul liber arbitru îl avem şi noi în alegerea prietenilor,dar şi aici vai nouă uneori:)
- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

Nu.nu sunt de accord…dacă totul ar începe la momentul potrivit,desigur am fi realizaţi cu toţii…dar când eu vreau să intru la o facultate la terminarea liceului şi vine un ministru ce dă o lege idioată ptr.bac aşa cum s-a întâmplat anul acesta,care mai este momentul potrivit?..un an deja e mult,dacă mai laşi ceva ani ,mai târziu se va forţa o notă a destinului şi vei fi taxat pe viaţă că nu ţi-ai luat bacul din prima etc…etc..şi no comment,ptr.mentalitatea românească….
- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte, imbogatit cu acea experienta.

- Mda,aşa ar trebui să fie…dar nu se termină nicidecum,mai ales lucrurile nefaste din viaţa noastră…istoria se repetă,iar trecutul trebuie să-l iei cu tine în fiece loc ptr.a nu mai cădea în capcanele nestiute ale sorţii,şi atunci nu ai cum să evoluezi,ducând cu tine amintirile ce dor,iar uitarea iar nu este bună ptr.că rişti să repeţi o greşeală pe care nu ai fi dorit să o faci la un moment dat..uşor de vorbit,greu de realizat…
apoi se încheie astfel:
Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine astazi, pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

Ei pe dracu!..cândva fulgii de nea au căzut şi pe la Ecutor,de s-au speriat bieţii negrii crezând că cine ştie ce pedeapsă le deteră zeii lor,ptr.ceva ce au făcut sau nu au făcut..şi da a naibii întâmplare..şi ce pregătită sunt să mă enervez când aş vrea să fie aşa precum se spune,dar realitatea este cu totul alta,din păcate,sau da,din puncul meu de vedere…..
şi mai este ceva:
""Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta alaturi de cineva, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele..."

şi cu asta m-am făcut praf…aşa este,aşa ar trebui să fie,dar doamne cât confort mi-au distrus destui care mi-au fost prieteni şi apoi au luat chipul lui Iuda, nu mai pot spune..........

septembrie cu măşti...dulce amar......

2011-09-03T12:54:00.000+03:00

am deschis ca din întâmplare pagina profilului meu să văd şi eu câţi vizitatori unici am,aşa ca informaţie ptr.cultura mea generală....am ignorat însă numărul acestora,şi m-am oprit cu privirea asupra perioadei de naştere a acestui blog pe care între timp o uitasem..... luna septembrie...iată luna asta fac doi ani de blog...nu-mi uraţi la mulţi ani...nu dau şampanie,nu comand artificii...acum îmi dau seama că luna septembrie are o conotaţie aparte ptr mine deoarece şi fiind că,tot în septembrie acum trei ani m-a pus dracu să revin după câteva postări publicate în luna august,pe care apoi le-am aruncat în neant într-o clipă de luciditate ,dându-mi seama că locul meu nu era pe aici ci în lumea mea reală....dar când dracul îşi bagă coada greu sau uneori de loc nu mai poţi să desfaci nodurile drumului pe care ai păşit...acum derulând filmul a ceea ce a fost,am tras următoarea concluzie....oamenii sunt şi în nevăzut la fel...nu se pot desprinde de o mască...ba am constatat cu stupoare că unii valsează printre identităţi şi cuvinte,trecând de la cea feminină la cea masculină,cu o nonşaleanţă şi un talent demn de invidiat chiar şi ptr.câştigătorii premiilor Oscar....
chiar nu am putut crede că unii oameni fiind femei pot intra în piele de bărbat şi invers în a afla intimităţi ale unor persoane ce le incitau curiozitatea...eu ,bleaga, sinceră,carte deschisă şi proastă de dau în gropi.târziu am realizat capcanele în care am căzut...eu nu port mască..nici măcar în viaţa reală...de aceea am extrem de puţini prieteni în sensul bun al cuvântului că altfel şi ţiganii se laudă pe stradă că li-s prietenă:))))....şi aşa hai să vă mai spun celor care poate sunt noi pe aici şi vor să înveţe din aventurile lui stan păţitul,adicătălea al meu cu alte cuvinte..sunt dezamăgită,taman din acest punct de vedere...şi aici este ca în viaţa reală,repet,doar că ştiţi atunci când la un bal mascat se adună lume costumată fel şi chip,la intrare şi la ieşire îşi lasă măştile jos,sau firesc atunci când cunoşti pe cineva indiferent ce mască ar purta,vocea,gesturile îl trădează...pe aici însă nu prea ştii cu cine vorbeşti...un rău îţi vine de nici unde nu gândeşti şi îţi răstoarnă toată viaţa sufletească interioară,de nu mai ştii dacă te mai poţi reabilita în ochii tăi că în ale altora deja compromisul a fost făcut...de-a lungul timpului am suportat testul anumitor persoane care dintr-un anumit scop sau interes ascuns au vrut să fie prieteni cu mine...am răspuns cu sinceritate la tot ce au dorit,şi după ce mi-au aruncat vorbe grele sub masca anonimatului , au dispărut...nu-mi pare rău...personal decât să comunic cu un amic fals,mai bine singură pe lume...la urma urmei fiecare dintre noi murim singuri...dar măcar dacă au curajul să-mi spună în faţă faptul că mă desfidă,să nu aibă şi laşitatea de a se ascunde doar după paravanul unui nik de anonim....de aceea am setat notiţele aici ptr.a nu mai da voie anonimilor să-şi spună părerea...bine că şi blogerii nu toţi au identitatea reală[ca şi mine de altfel],dar eu nu am făcut şi nu voi face jocuri meschine,şi aici mă refer strict la cei care au avut acces la adresa mea de email la poza mea la numele meu,atât...dar sunt supărată pe mine,că timpul nu-l mai pot întoarce înapoi...să pot să anulez.un capitol de viaţă....să nu fi existat.
un septembrie amar pt.amintirile sufletului meu,un septembrie dulce ptr.alţii..o melodie pe care în alte vremuri o ascultam cu bucurie în suflet azi îmi răscoleşte o rană...dulce septembrie..o fi ptr.alţii, pt.mine rămâne un amar...dixit!

a venit toamna...şi am nevoie de ozon:)

2011-09-01T08:24:00.001+03:00

"mai ah hee....mai ah hoo...mai ah,ha...mai haha...".cică a venit toamna,ha..ha..ha...ce ar trebui să simt?..bucurie,întristare,meditaţie,resemnare...nu am nici un sentiment..timpul se scurge din clepsidră..şi evident cum era şi firesc.iată vorba lui Topârceanu,
                               "S-a ivit pe culme Toamna,
                                Zâna melopeelor,
                                Spaima florilor și Doamna
                                Cucurbitaceelor..."
şi cu ea vine uite aşa nostalgia şi melancolia,deznădejdea şi speranţa..aşteptare şi evident resemnare...
                              "Gâze, flori întârziate!
                               Muza mea satirică
                                V-a-nchinat de drag la toate
                               Câte-o strofă lirică."...dar degeaba ptr,că desigur,
"dar când ştiu c-o să vă-ngheţe....iarna mizerabilă...mă cuprinde o tristeţe...iremediabilă".....

cam asta e starea mea din azi prima zi de septembrie,prima zi de toamnă....melodia e veselă..îmi sună în minte independent de gândurile mele,sufletul zburdă ca prostul pe câmpii crezând că macii roşii încă îl mai aşteaptă,dar într-un colţ ceva veghează poate ursitoarea cea rea care la naşterea fiecăruia dintre noi e ultima ce ne aşează bomboana pe colivă evident nu la fel la toţi adicălea pe "şentru",şi îmi dă o stare de apatie de blazare ce să mai spun,de aceea îmi pare rău că vara se duce,şi aş opri-o ca în spusele cântecului ptr.unii absurde,"Vrei sã pleci dar nu-mã, nu-mã iei ......Nu-mã, nu-ma iei, nu-mã, nu-mã, nu-mã iei .....Chipul tãu şi dragostea din tei....Mi-amintesc de ochii tãi"...cine nu "a văzut ""ochii" anotimpurilor nu va înţelege decât ritmul,veselia cântecului şi desigur,
                                          Mai ah hee
                                          Mai ah hoo
                                          Mai ah ha
                                          Mai ah haha

leapşa....

2011-08-31T13:16:00.001+03:00

deşi nu prea ştiu eu care-i treaba cu miercurea asta fără cuvinte,am să mă limitez şi eu în astă zi ,a onora o leapşa din partea lui rosia-lady :)..deci:,

1. Sa incepem cu ceva simplu. Revista preferata. Argumentati. ...

deocamdată."libertatea femeilor",ptr.că se vinde cu o colecţie de cărţi romantice,şi pe care le-am aşezat în raftul de bibliotecă,la care mă uit în fiece zi dar nu mă apuc de niciuna de citit din lipsă de timp:)

2. Culoarea preferata.

evident blue,cu toate că în mai tot ce-mi cumpăr predomină roşul şi negru...

3. Serialul preferat.

erau cele coreene difuzate pe tvr.1,şi a căror fir s-a rupt tot din lipsa timpului

4. Emisiunea preferata.

.........niciuna..

5.cartea preferată

sunt mai multe,în principiu "pe aripile vântului"

6.cântecul preferat

nu pot să mă opresc la ceva anume,dar acum îmi trece prin minte un Vivaldi cu "anotimpurile"lui:)

7.filmul preferat

evident,"pe aripile vântului":)

8.blogul preferat

..chiar trebuie să-l spun?:)

9.cântăreţul preferat

sunt de modă veche..Elvis Presley:)

10.ţara preferată

habar nu am..ptr.că încă nu am fost prin alte ţări în afară de asta în care trăiesc,şi cum e o vorbă,"dacă nu ai ce-ţi doreşti,trebuie să-ţi placă ce ai"..asta e... România e ţara mea:)

sfârşit de august....

2011-08-29T08:34:00.001+03:00

o dimineaţă de luni,un sfârşit de august,un nou început de drum prin spaţiul virtual,sau o continuare având în vedere că acum trei ani,începusem să "zbor"prin lumea nevăzută a cuvintelor,să mă împiedic de un colţ de stea,să revin pe planeta mea,ca apoi aşa cum mereu în toiul unui dezastru,să am atitudinea unei bombe cu efect întârziat,în sensul de a nu percepe pericolul pe moment şi invadată de toate angoasele pământului ,să-mi iau inima-n dinţi, să mă îmbarc la bordul unei navete spaţiale gen Chalengger ce dezintegrată fiind, rămâne totuşi eternă în amintirea omenirii şi probabil rătăcind veşnic prin spaţiul infinit.....o dimineaţă de luni nostalgică,dar cu o bucurie în suflet fără motiv real,luminată de o bucată de rai la care toţi visează,dar numai unii o poartă cu ei şi aici şi dincolo de nori,ptr.că suntem o celulă din univers,un atom ce se divide perpetuu,sau poate un neuron al lui dumnezeu pe care în credinţa noastră avem impresia că uneori acesta îl pierde fără să aibă puterea de a-l mai învia ,dar de fapt să fie mereu modificat pe ideea "nimic nu se pierde,nimic nu se câştigă,ci totul se transformă"...nu-mi place misterul,deşi mulţi spun că e mai bine aşa..aşa,de ce?..dacă fac o comparaţie cu un mister descoperit pe planeta mea,şi uneori rămâi dezumflat la dezvăluirea acestuia,mă gândesc cumva că după ce ne închidem socotelile pe aici,dincolo să fie ceva groaznic de plictisitor,şi poate de aici şi instinctul prin care ne este frică de neant...dar e posibil să fie şi o surpriză colosală prin care chiar să-ţi doreşti a trăi o veşnicie..până una alta să ne bucurăm de frumuseţea unei zile a ultimei săptămâni de vară,şi să gustăm raiul de lângă noi,adică,acolo o cafea,ceva dulce ,şi pafumul ameţitor al unor lalele ce însoţesc toate aceste binefaceri ale vieţii..şi evident o muzică a mareului compozitor George Enescu,ce adună în ea toată frumuseţea acestui teritoriu în care ne avem rădăcinile,şi chiar dacă trăim precum într-un infern,mă gândesc la ce mare adevăr a spus Lucian Blaga prin versurile:

"......De unde-si are raiul -
lumina? - Stiu: Îl lumineaza iadul
cu flacarile lui!"..dixit:)

o cafea cu şi despre dragoste:)....

2011-08-28T05:53:00.000+03:00

am primit pe mail un studiu privind compatibilitatea zodiacală a fiecăruiu nativ,şi în funcţie de aceasta şi găsirea desigur a veşnici căutări şi a ce se numeşte mai nou suflet pereche...în general dacă în ce priveşte partea psihologică a fiecărei zodii în parte am senzaţia că privind în jurul meu,ar fi cel mai exact studiu realizat,cu partea predicţională nu sunt nici pe de parte lămurită şi nici nu cred în acestea pt.că cel puţin raportat la persoana mea,departe ca destinul meu să urmeze şi direcţia acesteia..dar revenind,documentarul mi-atrage atenţia că "may self "ideal se află la zodia x...merg evident la zodia cu pricina,şi constat încântată că da domne, are dreptate,că de aia în a mea ogradă "ursul n-are coadă"deoarece şi fiindcă am parte de o altă zodie distanţă cer pământ cu explicaţia amintită...prin minte îmi trece să studiez totuşi şi partea ideală ce se potriveşte cu my self pereche,şi cu zâmbet în colţul gurii citesc pe nerăsuflate textul,doar că io,nici pomeneală să fiu idealul zodiei ce mie mi-ar fi mănuşe de catifea pe mâna sorţii mele...m-am dezumflat precum una bucată balon,şi m-am gândit cum că uite de ce ne mâncăm noi zilele unii altora,pt.că dacă din cer nu-i, nimic nu e...vorba omului celebră,"dacă dragoste nu e,nimic nu e"..mai cumpăr şi cartea lui Frederic Beigbeder,"dragostea durează trei ani",în care sugerează să-ţi spui zlnic aste cuvinte:"fericirea nu există,dragostea e imposibilă,nimic nu este grav"..şi bomboana pe colivă vine cu concluzia beton,"iubirea împărtăşită este narcisistă"..adicălea,îl iubesc mă iubeşte Narcis sunt eu din poveste....că dmnealui spune că adevărata iubirea e cea prin care iubeşti şi nu eşti iubit..bravo deducţie!...dar logică... legând cele spuse cu studiul de mai sus,caz în care o zodie e perechea altei zodi ce la rândul ei alta i-a fi ideală.....şi cum toţi suntem ca să trăim grămadă,uneori evident un zâmbet sau o întâlnire aleatorie cu o persoană ce corespunde ca la carte,din carte,de fapt să constaţi că la rândul ei persoana în cauză e în căutare de zodia lui pereche,nepereche...vorba marelui poet Esenin:

                          Pentru ce te zbuciumi si amar zambeşti?
                          Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.
                          Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
                          N-am venit la tine, să te văd nu pot.
                          N-am avut ce face, cînd pe-aici treceam,
                          Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.

dar totuşi," e pur si muove"..nu e pur şi mov,ci totuşi se învârteşte după cum spunea cel ars pe rug Giordano Bruno[după alţii Galelio Galilei],ce suţinând a sa teorie pe care nu o credea nimeni la vremea respectivă,aşa şi cu dragostea asta..se tot învârteşte,şi unii tot cred că există şi ce nu există,şi personal decât să păţesc precum cea din viaţa poetului ce a scris aceste versuri,eu totuşi îmi iubesc oglinda şi gata...că doar "nu mă-ncântaţi ,nici cu clasici,nici cu stil curat şi antic..eu rămân ce-am fost,romantic"[M.Eminescu]..dixit:)

despre o anume lume....

2011-08-26T22:12:00.000+03:00

io sau i-o,sau mă rog eu,îmi vine s-o cam tai..unde?..parcă ştiu,dar vorba lui Cioran,îmi vine să-mi dau demisia,sau dimisia s-o ia fiecare cum vrea,din astă lume..ptr.mine rea...că referitor la vorba marelui poet,cum că "lumea e cum e,şi ca dânsa suntem noi",eu nu prea pot fi de acord..şi asta deoarece m-am săturat să tot aud,"eu sunt bun,eu sunt cel mai bun om,şi ajut pe oricine fără să cer recunoştinţă,dar ferească dumnezeu să nu primească acea recunoştinţă[pe care n-o cere],că respectivul/a,s-a ars..cade,sau scade în ochii binevoitorului într-atât că are parte de o reclamă publicitară pe cinste de cam greu mai găseşte pom la umbra căruia să se odihnească...ptr.că destui oameni pe lumea asta care par "pâinea lui dumnezeu"la un moment dat îşi arată "arama"de pe faţă, trecând la atitudine domne,demonstrând cu orice chip cum că una din cutumele vieţii "iaşte"că legea compensaţiei "trebe" respectată...păi unde te trezeşti,ţi-am dat,dă-mi-napoi,eiii,drăcie..apropo de drac!..nu sunt atee,dar nici nu am o credinţă dusă până la fanatism,şi ca orişicare creştin intru la biserică pt.a mă bucura de liniştea lăcaşului şi de frumuseţea zidurilor pictate de anonimii artişti...aşa că ieri ieşindu-mi în cale o catedrală,am intrat,am cumpărat trei lumânări,şi nefiind sărbătoare desigur nu preot nu credincioşi,linişte deplină,reculegere pe măsură,adevărul e că aveam mintea golită de gânduri,ca şi cum neuronii îi băgase careva la spălat,nu am cerut nimic,nu am mulţumit că nu aveam de ce[am uitat să spun că eu în general la vremuri grele nu merg la biserică pt.a cere ceva lui dumnezeu,ci doar după ce se rezolvă necazul cu pricina,merg şi mulţumesc,bine că între timp o fac eu în al meu suflet este altceva],deci ieri era ca şi când nu aş mai fi fost..după vreun sfert de oră,dau să plec,dar mă trezesc cu lumânările în mână..ies afară unde spre poarta impunătoare se află o minicapelă unde există locul special pt.aprins lumânări..intru eu acolo,dar nici o lumânare aprinsă de la care să le aprind şi eu pe ale mele..caut cu privirea,îmi zic,gata uite un chibrit..deschid cutia,..gol..ce dumnezeu,nu se poate trebuie să găsesc ceva de aprins..linişte de mormânt,nimeni nu intra nimeni nu se auzea,parcă eram într-un cimitir..mă rotesc iar prin încăpere,şi-mi trece prin minte"scoate drace ce-ai furat,că te duc..la naiba mi-a stat inima în loc..e clar nu-s sănătoasă,dar nici bine nu închei gândul,când ce să vezi,pe margnea unui dulap,se zăreşte o margine de...chibrit...cu sufletul uşor aprind lumânările pe la vii pe la morţi,şi ies afară unde viaţa mă întâmpină cu farmecul ei pentru care ne luptăm cu moartea în a nu o părăsi..şi am plecat gândindu-mă de ce nu am găsit eu chibritul când mă rugam în gând să apară şi a apărut taman când l-am pomenit pe "fire-ai al cui nu trebuie"..bine nu vreau să aud ce gândesc fanaticii caz în care mă citesc,dar totuşi de ce anumite cuvinte nu trebuie pronunţate mai ales nume..eu chiar nu-l pomenesc pe dracul la fiece câteva cuvinte chiar în cearta cea mai mare pe care aş duce-o cu cineva ,şi chiar foarte rar dar chiar rar mai îl aduc în scenă şi pe lucifer,de la care nu simt nici bine venind dar nici rău ,sau cel puţin nu pun eu răul ce-mi merge mie de o vreme încoace precum ceasornicul din perete pe seama acestuia..şi iată de la ce pornii eu cu demisia,de cred că până la urmă e cazul să-mi dau eu demisia de pe blog,şi gata...dar despre aceasta,mai bine las pe mâine,că nu ştiu cum să fac încheierea...la naiba!...

interpretări....

2011-08-22T08:33:00.000+03:00

viaţa e un teren minat...se ştie,niciodată oricât de atent ai fi nu poţi să eviţi unele bombe ascunse care când ţi-e lumea mai dragă,sau când crezi că eşti mai sigur pe tine,taman atunci îţi explodează în faţă...am dorit să nu iau niciodată evenimentele dramatice în serios,căutând partea comică a situaţiei,evident pe principiul fac haz de necaz..dar ce te faci când una lume nu are simţul umorului?...ce te faci când tu îi spui ceva iar respectivul interpretează altcumva?..chiar e de neînţeles...şi hai,când asta vine din partea unui om simplu fără şcoală mai înţelegi,dar când "bomba" vine de la un om doxat,ce poţi să mai zici?...pe principiul"cu un prost fără de şcoală,duci o luptă scurtă şi ai scăpat,însă duci o luptă colosală cu prostul cel cu şcoală",am păţit şi eu acest lucru cu persoana despre care am scris postarea"marţi d-ale Caragiale"..se pare că omului i s-a pus pata pe mine...şi din discuţia profesionale ce am purtat-o a dat-o în interpretare sentimentală,dar nu la modul prin care s-ar fi amorezat el de mine,ci similar unei cochetării a unei femei căreia i se face curte iar ea se preface că nu-i place însă vorba aia"du-te-ncolo,vino-n coace ,lasă-mă şi nu-mi da pace"..prin urmare mă trezesc cu un telefon ieri dimineaţa,şi începe prin a se scuza de deranj..[ei mi-am zis,omul e bine intenţionat]..dar după trei secunde a început mitraliera..că de ce nu l-am sunat eu în perioada ce a trecut[culmea tupeului,când interesul este al lui în a-i înmâna un document]..şi când i-am spus că e mai bine să vină la mine la birou să discutăm,mi-a întors-o,"adică ce,vreţi cumva neapărat să vă vizitez ca să mă vedeţi?...păi doamnă dragă,eu am familie,sunt om serios cu copii mari şi nepoţi,etc...deja mi s-a urcat la creier,am ridicat tonul şi i-am spus să nu dea conversaţiei o altă conotaţie decât cea profesională.la care omul mai potolit,îmi spune,"şi cum să procedez?"...îi spun :aveţi adresa, trimiteţi o cerere cu ce doriţi şi vă rezolv prin corespondenţă"..continuă aferat.."doamnă eu dacă sciu cererea o fac la o maşină de scris unicat,reţineţi u-ni-cat,şi v-o trimit cu confirmare,dar apoi aveţi de a face cu familia mea,şi veţi plăti drepturi de autor,pt.că maşina de scris are înregistrare,bla,bla,bla....i-o tai scurt..dacă nu ştiţi să fiţi rezonabil şi coerent în discuţie,vă închid telefonul...la care omul precum chestia,"dacă nu-i fudul nu-i prost destul",se precipită şi-mi spune,"ba nu,o să vi-l închid eu imediat"după care ,în sfârşit după 1/2oră de adrenalină ridicată pot să răsuflu uşurată că am scăpat de un nebun...fireşte că nu se va potoli,dar nici acces la telefon nu-i voi mai da....este diabolică firea unora la care prostia cu care s-au născut nu poate fi acoperită de zeci şi zeci de ani de carte...păcat!