miercuri, 16 noiembrie 2016

Printre amintiri.


           Fericesc pe cei care nu și-au scris niciodată un jurnal.Pentru ei clipa este importantă și ceea ce le aduce viitorul.Și este mai bine așa..La ce bun să mai retrăiești momente pe care le-ai dori să nu se fi întâmplat,sau uitate,la ce bun să-ți rănești sufletul când îți dai seama că nu se mai poate remedia nimic .Spuneam într-o postarea anterioară cum că aveam pe un stik salvat un jurnal destul de stufos alcătuit, a perioadei mele de viață din ultimii 9ani.Copiasem atât jurnalul on line cât și pe ceș off.Între timp stikul se virusase iar eu nu-l mai puteam citi și îl credeam pierdut. Inițial aveam un ușor regret că pierdusem o pagină de viață,dar pe de alta mă felicitam că-mi protejam cumva mentalul de amintirile ce vin de multe ori nechemate.
          Dar întâmplarea a făcut să povestesc acest lucru cuiva care amabil s-a oferit să-mi recupereze toate datele de pe stik.Nu eram convinsă să o fac.Aveam un presentiment că ceea ce poate doream pierdut pe vecie îmi va răscoli sufletul care în ultima vreme se mai liniștise.Am tot ocolit momentul în care să facem împreună acest lucru dar persoana a insistat și am acceptat în final.Rezultatul a fost cel prevăzut.Datele s-au recuperat,eu am recitit și firesc trecutul a dat năvală peste mine cu amintiri vii,tulburându-mi existența și așa destul de fragil recuperată în ultima perioadă.
     Am recitit din jurnalul on line pe care îl țineam cândva și care aduna ceva cititori empatici care mă consolau fie sincer(ptr.că trecuseră și ei prin furtunile vieții asemenea mie)fie de complezanță urmare a educației primite sau a firii lor astfel construite.Când intrasem pe tărâmul virtual mă îmbătasem cu iluzia că voi face din ceea ce scriu o carte,un vis comun al multora de a-și așterne gândurile între coperțile unei cărți cu numele personal asemeni multor scriitori din lume.Am constatat însă cu amărăciune că e mult până departe și că ceea ce nu faci la timpul potrivit este mai bine să nu mai faci niciodată.
     Prin anii'80 se organizase la o publicatie celebră un concurs de tinere talente literare.Am scris o nuvelă și încrezătoare am trimis-o la redacție.Am așteptat perioada de deliberare cu sufletul la gură.Doream cu toată ființa să-mi schimb roata destinului.Am și visat vreo două seri la rând comisia de validare citind și analizând scrierea mea de atunci și pe care naivă ce am fost nu o scrisesem în două exemplare pentru a retine și eu acasă ptr.un remember ulterior.Nu am primit nici un răspuns,evident aceasta era și condiția nu primeai nici manuscrisul înapoi nici un răspuns negativ în caz că nu reușeai,ci doar dacă se câștiga premiul evident aveai un semn de viața.Sigur nimic nu-i la întâmplare.
         Mă resemnasem deja în a mai răscoli cauzele eșecului meu însă trecând prin București la o perioadă scurtă de la finalizarea concursului întâmplarea mi-a scos în cale o amică pe care nu o mai văzusem de mulți ani și care era măritată cu un redactor important al vremii.Nici nu i-am spus despre participarea mea la concurs mai ales că ea mi-a luat-o înainte spunându-mi că și ea participat și că datorită soțului a câștigat și au petrecut o lună de vis în Elveția(câștigarea acelui concurs presupunea o lansare în literatură,un loc de muncă în redacția respectivă dar și acea excursie despre care mi-a povestit prietena mea la cât a fost de încântată.Nu ,nu ajuns mare scriitoare peste timp,cariera ei oprindu-se odată cu divorțul de titratul ei soț.
     Acum  sigur este mai ușor să publici,să scrii și o carte ,dovadă că după revoluție țara este mai plină de scriitori decât de cititori.În această vară am rămas siderată când o bucătăreasă la o vârstă aproape de pensie, fascinată de lumea literelor,dar fără și să aibă tangență cu acestea,ea neavând habar de marile opere literare și marii autori ai țării,studiile ei oprindu-se undeva la terminare de gimnaziu,era ferm convinsă că va scrie ea un roman indiferent la ce vârsta va putea,care va rupe gura târgului.Impulsul îi era dat și de exemplul unui văr de a-l său care tot după narațiunea dumneeai era poet și trăia într-o vilă superbă evident după falsa ei iluzie obținută din scrierile pe care le publica.Așa se exprima dânsa într-un cerc de auditoriu când din trei cuvinte și-a expus tema romanului său în care-și va povesti întreaga ei viață rezumată la cea de soție și mamă,e drept chinuită de tirania unui soț aruncat în brațele zeului Bahus ,umilită,bătută și suferind pentru realizarea copiilor,un destin comun femeilor care cred că fericirea constă doar într-un mariaj rolul ei fiind de a aduce copii pe lume și în rest nimic nu mai contează.Însă vine o vreme când viața îți arată cartonașul roșu și atunci e prea târziu să mai poți lua totul de la început.Un aspect pe care mulți, foarte mulți nu-l pot înțelege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.