luni, 5 decembrie 2016

Ajun de sărbători......



.....Un ajun de sărbătoare, care în urmă cu patru ani mi-a modelat axa destinului în centre concentrice bulversîndu-mi existenţa şi făcându-mă să fraternizez cu frunzele purtate de vânt prin văzduh,cu scurte aterizări pe terra.
    Deşi se spune că timpul le rezolvă pe toate,totuşi nu poate atenua rănile din suflet cauzate de ținta unor arme ale unei lumi nevăzute care neobosită şi le testează pe orice muritor care îndrăzneşte să creadă în nemurire şi în moştenirea unui colţ de rai.Viaţa merge înainte,aşa se spune,mie însă-mi dă senzaţia unui" repetitio" obositor.O rotire într-un cerc,un carusel de necontrolat.Singura constantă rămâne lupta unui suflet care încercă a se lega de orice motiv să aducă liniștea ,speranța și frumosul într-o cămăruță a inimii,ignorând  gerul și viscolul  iernii,ce pune stăpânire atât real cât și metaforic pe orice spațiu, acolo unde soarele nu mai are putere să lumineze.
   Și totuși oamenii vor găsi  mereu prilej de bucurie, fie ea reală sau iluzorie pentru a trăi o clipă nemurirea universului, inventând tot felul de ocazii ptr.așa ceva...La sfârșit de an vor împolei brazi vor împodobi orasele cu milioane de beculețe multicolore ,vor petrece,vor face schimb de daruri și  vor uita o clipă că neantul nu ține cont de nimic și  pândește după colț secunda lui de glorie.
    Încep sărbătorile de iarnă..deci....să ne iluzionăm...  "La mulți ani!"....
  

        

   
 
       

marți, 22 noiembrie 2016

Cugetare..


     Tânjim după ce nu avem,iar când avem nu prețuim.Abia după ce se consumă ciclul între ce am avut și ce s-a consumat,ne dăm seama ce am pierdut.Traim sub doua dimensiuni,una a ce ni se pare ca este,alta a ceea ce am dori să fie.Expresia ,dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă,am înțeles-o f.târziu.Și din păcate pentru noi este tocmai traista.Tocmai ce avem în ea.Pentru că niciodată nu vom fi mulțumiți când dorințele ni se împlinesc.Personal posed ceva paradoxuri.De exemplu:iubesc marea,dar nu-mi place să mă arunc în ea.Îmi place muntele,dar nu am dorința de a-l excalada.Ador viața dar nu am curajul să iau totul de la ea.Am libertate,dar nu mă folosesc de ea.Sigur cine mă ascultă îmi va spune că degeaba trăiesc.Absurd!.În acest caz sălile de teatru și de cinema ar fi goale,iar cărțile nu ar mai avea cititori.Concluzia! ..fac parte dintre spectatori.Sunt un spectator fidel al acestei planete prin suflarea pe care mi-a dat-o dumnezeu și mă tem de ultima clipă în care se va îndeplini această expresie înțeleaptă din popor,”domul a dat,domnul a luat”

sâmbătă, 15 octombrie 2016

La dietă....


    Am intrat la o dietă scurtă de slăbire ,dar nu prea sunt sigură că o și pot susține până la termen.
Vecina de deasupra apartamentului meu fiind o gospodină desăvârșită ,iar face ceva la cuptor.Vine o aromă de prăjitură de casă năucitoare.pas să mai fac ceva....mușc dintr-un măr zemos,citesc o carte dar nici gand să mă  concentrez....simțul olfactiv încearcă să-mi schimbe traiectoria.Adică să-mi anulez dieta.Nu o voi abandona!... ,nu că nu aș ceda ci pt.că nu am ce-mi trebuie iar să merg să cumpăr devine un efort destul de mare pt.mine dacă azi mi-am propus să nu fac nimic.Deci să ne concentrăm.Nu se poate!... vine un miros de omletă cu ceapă amețitor.Offf!..bine că nu am ceapă în casă,mai ales verde cum e bună la omletă.
     În fine  îmi iau gândul...trecem la ceva mai pragmatic.Las cartea din mână pentru că între timp mi-amintesc cum că am promis cuiva să-i dau o carte de citit,dar pe care din întâmplare se pare că am dat-o cuiva sau mi-a subtilizat-o cineva la curățenia din primăvară,că nu mai dau de ea neam.Am ”scanat”de vreo trei ori la rând cotorul cărților din  bibliotecă ,doar doar o voi regăsi.Nimic!Așa mi se întâmplă când vreau să scap de lucruri din casă.Pentru că locuiesc la un apartament din vremuri apuse unde spațiul nu a fost conceput decât strict pt.o viață simplă  și munca tovarășilor care clădesc o societate multilateral dezvoltată...Nu, că înebunesc!..... intră pe fereastră miros de friptură,bănuiesc cum că pregătește una cu sos de roșii și usturoi că aroma acesteia pătrunde până-n mijlocul camerei...
   Gata,deja știu meniul complet de azi al vecinei.Ca să nu cedez totuși tentațiilor,mă concentrez pe soarta acestei femei dar și pe a majorității oamenilor ajunși la vârsta a treia.
   Doamna de mai sus,are venerabilă vârstă de 80 de ani.De statură mignonă și foarte sprintenă ptr.povara anilor ce-i duce,impresionează prin capacitaea de a trece peste greutățile vieții ,fără să se vaite fără să se plângă.O cunosc de aproape zece ani de când m-am mutat aici.Nu stă decât lunile de vară împreună cu soțul,iarna pleacă în capitală.Apartamentul este deosebit de curat și mobilat cu mult gust.Sigur că anii tinereții nu și i-a irosit în van.Atât ea cât și soțul ei au învăţat,au muncit ,au ocupat funcții importante și au ieșit la pensie senini şi preocupaţi de a-şi petrece restul vieții împlinindu-şi visurile (majoritate utopice)prin care se crede că la pensie se trăieşte paradisul iar preocuparea principală este de a vizita lumea şi de a fi mereu fericit.
    Ceea ce nimeni nu înțelege însă,este că viața (într-adevăr bine a zis cine a zis), pentru unii este mumă,ptr.alții ciumă.Și din păcate cam pt.puțini este mumă şi ptr.majoritate, ciumă.După cum spuneam familia despre care vorbesc a avut o viață de invidiat.Însă de cum au ieșit la pensie ,firul binelui s-a rupt.Un accident vascular al soţului a întrerupt visul ce părea împlinit.
   Viața acestei femei a luat o întorsătură dramatică.Sunt aproape douăzeci de ani deja,de când cu eforturi supraomenești,ține boala soțului ei în frâu,cu episoade în care acesta cade la pat,cu perpetue vizite la spitale și pe la medici,cu stresul și alergătura încolo și încoace ptr.întreținerea gospodăriei.O admir f.mult și simt mereu un gol în suflet când mă gândesc cum că finalul previzibil va veni şi un capitol de viaţă se va încheia după atât de mult zbucium şi speranţe deşarte în a învinge boala,un alt blestem pe capul omului afară de bătrâneţe şi de moarte pe care trebuie să le înfruntăm..
 Din păcate savanții au descoperit medicamente care să prelungească viața,dar mai bine inventau soluții care să ușureze durerile crunte de dinaintea morții fiecăruia așa fel încât să nu devenim povară pt.cei sănătoși si să sfârșim în liniște și pace,din moment ce ne naștem cu condamnarea la moarte pe piept.
  Miresmele s-au estompat,eu servesc alt măr din fructiera de porţelan albastru(ura!..,dieta continuă..) şi mă întorc la lectura întreruptă şi la viaţa mea simplă de zi cu zi.
   
         

luni, 19 septembrie 2016

Toamna nu-i ..ca vara!...


     Toamna nu-i ca vara,dar cum de la un timp toate parcă au luat-o anapoda,am început să mă îndoiesc de orice adevăr care ar trebui să fie adevăr.Dis de dimineață m-am trezit într-o orchestratie a naturii dezlănțuită prin fulgere ce spintecau cerul și tunete răzlețe care păreau că vor să bombardeze orașul care moțăia încă prin împărăția viselor.Ploaia a început să răpăie întregind firesc notele muzicale de pe portativul solfegiului nevăzut dar simțit cu atât de multă plăcere prin aerul rarefiat ce pătrunde prin fereastra larg deschisă.Zici că suntem în plină vară.
       Până și trandafirul care părea că s-a dus în lumea tăcerii a înflorit a doua oară legănându-și cele câteva flori sub dușul rece al ploii repezi.Mi-a  trecut scurt prin cap,”nimic nu e ce pare a fi”,o expreise celebră pe care mi-o spun ca pe o mantră ori de câte ori nu-mi pot explica diferite fenomene fie ale naturii reale fie ale celei umane .
        Nu mai era chip să mai dorm,așa că buimăcită de ora matinală la care a trebuit să mă trezesc instant,mi-am adunat gândurile și evident mă chinuiam să-mi amintesc visul din noapte care a zburat cu primul tunet ce a invadat locația în care mă aflu.Am renunțat și la acest exercițiu de memorie matinal și mi-am amintit că din puținele prietene rămase iată că mai pleacă una.În câteva zile va părăsi orașul(nu se știe încă dacă definitiv sau provizoriu) și firesc ne-am dat întâlnire la o cafea ptr.a dezbate  hotărâra ce a luat-o.Ea totdeauna a mizat pe sfatul meu dar niciodată nu l-a urmat.Știu că va face numai ce-i dictează starea emoțională ,ca  orice om vulnerabil de altfel.
           Nu am nici eu viața aranjată cum mi-aș fi dorit nici ea nu se poate lăuda cu așa ceva deși ea chiar a luptat împotriva curentului mai mult decât mine,dar din păcate a eșuat lamentabil,posibil totuși ca această schimbare de macaz să o ducă spre împlinirea visului său de taină.Deși mă îndoiesc ptr.că deseori mai târziu,poate fi prea târziu.Dar cum să gestionăm acest aspect,cum să schimbăm noi traiectoria timpului și speranța că suntem nemuritori când orice am face, copilăria tinerețea  bătrânețea și moartea  sunt asemeni anotimpurilor care succed una alteia pe acest pământ neținând cont de voința oamenilor.
   Bună teoria lansată ,”acceptă-ți condiția”.
        Dar asta presupune o reușită doar în cazul în care și destinul este binevoitor cu tine.Singurătatea de care fugim cu toții și care ar trebui să fie un aliat plăcut al fiecăruia dintre noi ținând cont de ideea că fiecare se naște și moare singur,devine o penitență greu de dus dar și periculoasă ptr.că din dorința de a nu fi singur faci alegeri care te pot duce spre prăpastie. Acesta este motivul principal pe care-l vom discuta la întâlnire,poate ultima pe lumea asta.Sper să-i fie bine.
    Și poate să-mi demonstreze și mie, că lupta ei zadarnică de zeci de ani în a-și găsi liniștea și lipsa grijei zilei de mâine nu a fost în zadar.
  Bine măcar că speranța moare odată cu noi...dixit!
          
              

duminică, 7 august 2016

.............

   După o lungă pauză de blog,timp în care printr-un ”accident” am reușit să-mi pierd toate datele din p.c.salvate pe două stikuri virusate și pe care habar nu am cum să le reconstitui,după ce și laptopu-lui  pe care îl foloseam în stocarea diferitelor informații ,i s-a dus tastatura neputându-se formata deci nici repara cumva,am reușit să intru puțin pe aici să mai îmi scriu ceva în ideea de a nu se crede că mi-am abandonat cumva domeniul virtual,obținut cu ceva ani în urmă gratis.Mai ales că nu se știe și cât va mai fi gratis,din moment ce mai peste tot pe unde am conturi au început să-mi ceară bani dacă vreau să mai scriu ceva.Partea proastă este că mai sunt și blocate în ideea că nu mai pot șterge nicicum contul respectiv.Așa că mi-am zis să mai profit un pic de acest respiro și să-mi mai aștern gândurile pe aici.Cineva spunea cum ca este bine ca în fiecare zi să-i scriem lui Dumnezeu câte o scrisoare.Mi s-a luminat mintea deodată,ei bine,lasă că, oricum încă este luminată dar nu prea știu în ce emisferă,și mi-am zis,uite revelație,dacă tot observ că oricui încerc să mă destăinui sunt tratată cu ignor,hai să arunc vorbe la văzduh.Mai dau totuși o circumstanță atenuantă interlocutorului gândind,ca posibil să fie o iluzie personală ,oamenii să posede autism la purtător iar eu să vorbesc de-a surda.Buuun...!
   Așa că,imediat mi-am făcut un plan.În fiece dimineață la cafea,voi scrie către cel de sus o scrisoare.Secretul cică, este să o scrii ”de mână”(nu de mână cu cineva,ci acolo pe foaie albă de hârtie,cu pix, stilou sau poate creion,mă rog la alegere(uite unde era liberul arbitru pe care tot îl combat eu în orice discuție fie prin argumente fie prin meditație și nimeni nu mă ia în seamă).Mă reped la topul de coli de hârtie,dar.. pauză,un gând îmi străfulgeră;”scriu eu pe ele dar ce fac apoi,le arunc la coș sau le ard?”.Că de ținut în vreun dosar nu poate fi vorba.Cineva le va găsi și le va citi,nu?.Sau, împrăștiată cum sunt,le voi împrăștia eu singură în vreo zi în care fac ordine,sau le voi pune bine,atât de bine precum unele documente de care nu dau de ele de mult timp pt.că am uitat pe unde le-am pus.Și cu proiectul în gând și cu ceașca aburindă de cafea încep un dialog mental eu cu mine sau eu cu dumnezeu.....”scrisoarea I”..zici că-s Eminescu...Bună dimineața,Doamne!.Azi este o zi minunată (pentru tine desigur,că pentru mine habar nu am cum va fi)spune-mi te rog ce anume preferi,coala de hârtie,caietul,sau internetul că tot ne-ai băgat în ceață cu aceste nisipuri mișcătoare virtuale de după revoluție?!.Pauză!..nici un răspuns,nici o idee..bine uite că există din moment ce scriu aici și abordez acest subiect.Însă,firesc,nu pot scrie la vedere tot ce sufletul meu ar dori să afle.Îți voi scrie în gând..mă gândesc.Iar nu-i bine că după ce aștern un cearceaf de cuvinte,uit ce ți-am spus..sau mă rog ce mi-aș dori eu să-mi oferi în timpul apropiat.Cum să-mi dau seama că m-ai auzit?!...Hm.!Privesc plictisită pe fereastră precum pisica din imagine.Trecători,oameni grăbiți,sau nu,toți cu gândurile lor, toți vorbind cu Tine..Unde să-mi mai încapă și mie ceașca de cafeluță plină de arome amestecate cu dorințe?Abandonez..E duminică, e soare, pe la mare am fost,afară adie un vânt ușor rece,semn că vara e pe sfârșite,bine că de fapt nici nu știu dacă a fost vară și schimb gândul.Voi mai pierde o zi făcând planuri,ocolind răspunsuri,pierzând timpul care după ce că-i scurt are destule falii nefolositoare,ascult fără interes o emisiune unde clarvăzători,prezicători,numerologi și astrologi,dau ca sigur venirea vremurilor grele,vremuri ce fost-au de milenii la fel,cu crize financiare,politice,cutremure,inundații,etc...dar precum proverbul câinii latră,caravana trece,până la urmă doar dumnezeu este cel care le contolează pe toate,sau poate nu, omul se supune acestor torente ale vieții fie că vrea fie că nu și viața merge înainte!....Cam atât pt.azi..și mâine e  o  zi!.

mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.