duminică, 25 decembrie 2016

Magia Crăciunului.....

No comennt!
................
..................
....................
...............
.......................




                                                           CRĂCIUN FERICIT!
               
    






luni, 5 decembrie 2016

Ajun de sărbători......



.....Un ajun de sărbătoare, care în urmă cu patru ani mi-a modelat axa destinului în centre concentrice bulversîndu-mi existenţa şi făcându-mă să fraternizez cu frunzele purtate de vânt prin văzduh,cu scurte aterizări pe terra.
    Deşi se spune că timpul le rezolvă pe toate,totuşi nu poate atenua rănile din suflet cauzate de ținta unor arme ale unei lumi nevăzute care neobosită şi le testează pe orice muritor care îndrăzneşte să creadă în nemurire şi în moştenirea unui colţ de rai.Viaţa merge înainte,aşa se spune,mie însă-mi dă senzaţia unui" repetitio" obositor.O rotire într-un cerc,un carusel de necontrolat.Singura constantă rămâne lupta unui suflet care încercă a se lega de orice motiv să aducă liniștea ,speranța și frumosul într-o cămăruță a inimii,ignorând  gerul și viscolul  iernii,ce pune stăpânire atât real cât și metaforic pe orice spațiu, acolo unde soarele nu mai are putere să lumineze.
   Și totuși oamenii vor găsi  mereu prilej de bucurie, fie ea reală sau iluzorie pentru a trăi o clipă nemurirea universului, inventând tot felul de ocazii ptr.așa ceva...La sfârșit de an vor împolei brazi vor împodobi orasele cu milioane de beculețe multicolore ,vor petrece,vor face schimb de daruri și  vor uita o clipă că neantul nu ține cont de nimic și  pândește după colț secunda lui de glorie.
    Încep sărbătorile de iarnă..deci....să ne iluzionăm...  "La mulți ani!"....
  

        

   
 
       

marți, 22 noiembrie 2016

Cugetare..


     Tânjim după ce nu avem,iar când avem nu prețuim.Abia după ce se consumă ciclul între ce am avut și ce s-a consumat,ne dăm seama ce am pierdut.Traim sub doua dimensiuni,una a ce ni se pare ca este,alta a ceea ce am dori să fie.Expresia ,dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă,am înțeles-o f.târziu.Și din păcate pentru noi este tocmai traista.Tocmai ce avem în ea.Pentru că niciodată nu vom fi mulțumiți când dorințele ni se împlinesc.Personal posed ceva paradoxuri.De exemplu:iubesc marea,dar nu-mi place să mă arunc în ea.Îmi place muntele,dar nu am dorința de a-l excalada.Ador viața dar nu am curajul să iau totul de la ea.Am libertate,dar nu mă folosesc de ea.Sigur cine mă ascultă îmi va spune că degeaba trăiesc.Absurd!.În acest caz sălile de teatru și de cinema ar fi goale,iar cărțile nu ar mai avea cititori.Concluzia! ..fac parte dintre spectatori.Sunt un spectator fidel al acestei planete prin suflarea pe care mi-a dat-o dumnezeu și mă tem de ultima clipă în care se va îndeplini această expresie înțeleaptă din popor,”domul a dat,domnul a luat”

miercuri, 26 octombrie 2016

Lume..,toamnă..,frunze..,vorbe și iar vorbe........



  
    
       Lumea-i plină de vorbe.Multe vorbe spuse în vânt.Multe vorbe precum frunzele de toamnă moarte ce cad pe pământ.Vorbe și iar vorbe....,certitudini mai puțin....una dintre celebrele vorbe spune”nu aduce anul ,ce aduce ceasul”Sigur cu excepția acelui ceas în care moartea devine inprevizibilă,mai toate ceasurile se fac simțite în ani...din păcate mie nu mi-a adus niciodată ceasul nimic.Totul a fost un șir lung de întâmplări cu final previzibil care îmi roade viața asemeni unui vierme ce termină un măr prin interior.Nu am avut surprize de infarct,nu am atins nirvana speranțelor ci mai tot timpul am fost nevoită să mă lovesc de eisbergul destinului în toată călătoria mea prin valurile vieții.Am avut mereu o barcă de salvare dar care nu mă scotea la țărm ci doar mă urca pe alt titanic pentru ca la anumite perioade să dau de același bloc de gheață ascuns pentru a o lua de la început.Acum sunt la momentul în care plutesc în derivă pe apele vieții,impunându-mi să nu mai lupt pentru nimic.Privesc,asist lumea din colțul meu și aștept.Aștept,uneori cu răbdare,alteori cu anxietate ce planuri mai are viața cu mine.
 
            Constat însă  că totul se mișcă în jurul banului.Banul a devenit zeul nevăzut care se joacă cu oamenii precum copii cu păpușile.Pe unii oameni îi răsfață cu abundență pe alții îi aruncă la colț și tot așa în fiecare zi.Doar că ceea ce însă mă intrigă este că de când mă știu nu am întâlnit atâta văicăreală din partea celor cu care intersectez,în privința banilor.Fie că sunt oameni care au un venit de câteva milioane de lei(și care sunt cei mai întemeiați să se vaite),fie că sunt alții cu depozite de miliarde sau câștiguri de milioane,toți din trei vorbe se vaită că nu au bani.Sigur cei din urmă de teamă să nu le ceri ceva.Probabil există un curent insuflat cumva de undeva din univers,atingând în primul rând atitudinea guvernelor lumii(nu mai vorbesc de cel al țării noastre)care propagă pe toate liniile că în nici un domeniu nu sunt bani îndeajuns.Îngrijorare maximă pentru îmbătrânirea planetei ,mai ales pentru susținerea celor de vârsta a treia care, ce să vezi ,se încăpățânează să respire aerul acestei planete până spre suta de ani,taman când guvernele nu au bani și vor(și o fac în anumite împrejurări)ca omul să nu prindă mai mulți ani de odihnă primind pensie degeaba.

      Am urmărit un documentar pe un canal francez,în care elita elvețiană se arăta îngrijorată că peste ceva timp nu vor mai putea susține bugetul de pensii.Întrebat de un reporter,care ar fi soluțiile,a dat doar trei din care cea mai sustenabilă ar fi ca ”oamenii în vârstă să aibă decența să moară”cât mai repede.Un avertisment care mi-a dat fiori ,gândind cum că regimul hitlerist nu a murit ci continuă sub o altă formă,vizând alte victime de a căror existență nu este necesară.Iar viața jucăușe își alege supraviețuitorii după principiul spartan,cel slab și bolnav trebuie să dispară.La polul opus,oamenii se iubesc,se înmulțesc și apoi își strigă drama neputinței în fața destinului dar cel mai des în fața celor pe care îi aleg în speranța de o viață lungă și prosperă.Moartea,moartea rămâne un mister de nedezlegat dar în același timp de ocolit cât mai mult cu putință.
 
    Trăiește-ți clipa!,așa sună celebra vorbă filosofică, vorbă de care mulți pământeni nu au cunoștință,ei oricum fără voie își trăiesc clipa, întrucât nu au habar ce le va aduce ziua de mâine și,nu ,nu se așteaptă la surprize plăcute ci stau cu teroare că nu au surse de venit din ce să trăiască,cu ce să-și crească copii sau să întrețină o casă la limita decenței.Sunt alții care așteaptă suferinzi pe patul de spital sau cel propriu să moară din clipă în clipă.Alții care sigur se distrează azi ptr.că mâine au de întâmpinat cine știe ce executare din partea autorităților și desigur alții care abia așteaptă să treacă ziua de azi ptr.că mâine au siguranța unei certitudini de mult planificate.
     
         Nu este nevoie de indicații înțelepte gen”carpen diem”..viața însăși ne obligă să trăim clipa,o clipă pentru care uneori tragem ponoase alteori culegem lauri,dar și laurii se ofilesc într-o zi, deoarece  vine valul din urmă care-și trăiește și el clipa și șterge tot ce-i iese în cale că doar are și el clipa lui de victorie sau eșec dar cu speranțe ca și ceilalți că vor moșteni pământul.
    Afară-i toamnă ruginie,copacii plâng tăcut golindu-și trunchiul,iar frunzele gonesc împinse de nemilosul vânt pe caldarâmul străzii   spre lumea neștiută strivite de bocancii trecători sau îngropate în noroiul străzii.O lume moare,o alta se va naște,dar vorbele continuă,pe aceeași scenă cu alți actori.        

sâmbătă, 15 octombrie 2016

La dietă....


    Am intrat la o dietă scurtă de slăbire ,dar nu prea sunt sigură că o și pot susține până la termen.
Vecina de deasupra apartamentului meu fiind o gospodină desăvârșită ,iar face ceva la cuptor.Vine o aromă de prăjitură de casă năucitoare.pas să mai fac ceva....mușc dintr-un măr zemos,citesc o carte dar nici gand să mă  concentrez....simțul olfactiv încearcă să-mi schimbe traiectoria.Adică să-mi anulez dieta.Nu o voi abandona!... ,nu că nu aș ceda ci pt.că nu am ce-mi trebuie iar să merg să cumpăr devine un efort destul de mare pt.mine dacă azi mi-am propus să nu fac nimic.Deci să ne concentrăm.Nu se poate!... vine un miros de omletă cu ceapă amețitor.Offf!..bine că nu am ceapă în casă,mai ales verde cum e bună la omletă.
     În fine  îmi iau gândul...trecem la ceva mai pragmatic.Las cartea din mână pentru că între timp mi-amintesc cum că am promis cuiva să-i dau o carte de citit,dar pe care din întâmplare se pare că am dat-o cuiva sau mi-a subtilizat-o cineva la curățenia din primăvară,că nu mai dau de ea neam.Am ”scanat”de vreo trei ori la rând cotorul cărților din  bibliotecă ,doar doar o voi regăsi.Nimic!Așa mi se întâmplă când vreau să scap de lucruri din casă.Pentru că locuiesc la un apartament din vremuri apuse unde spațiul nu a fost conceput decât strict pt.o viață simplă  și munca tovarășilor care clădesc o societate multilateral dezvoltată...Nu, că înebunesc!..... intră pe fereastră miros de friptură,bănuiesc cum că pregătește una cu sos de roșii și usturoi că aroma acesteia pătrunde până-n mijlocul camerei...
   Gata,deja știu meniul complet de azi al vecinei.Ca să nu cedez totuși tentațiilor,mă concentrez pe soarta acestei femei dar și pe a majorității oamenilor ajunși la vârsta a treia.
   Doamna de mai sus,are venerabilă vârstă de 80 de ani.De statură mignonă și foarte sprintenă ptr.povara anilor ce-i duce,impresionează prin capacitaea de a trece peste greutățile vieții ,fără să se vaite fără să se plângă.O cunosc de aproape zece ani de când m-am mutat aici.Nu stă decât lunile de vară împreună cu soțul,iarna pleacă în capitală.Apartamentul este deosebit de curat și mobilat cu mult gust.Sigur că anii tinereții nu și i-a irosit în van.Atât ea cât și soțul ei au învăţat,au muncit ,au ocupat funcții importante și au ieșit la pensie senini şi preocupaţi de a-şi petrece restul vieții împlinindu-şi visurile (majoritate utopice)prin care se crede că la pensie se trăieşte paradisul iar preocuparea principală este de a vizita lumea şi de a fi mereu fericit.
    Ceea ce nimeni nu înțelege însă,este că viața (într-adevăr bine a zis cine a zis), pentru unii este mumă,ptr.alții ciumă.Și din păcate cam pt.puțini este mumă şi ptr.majoritate, ciumă.După cum spuneam familia despre care vorbesc a avut o viață de invidiat.Însă de cum au ieșit la pensie ,firul binelui s-a rupt.Un accident vascular al soţului a întrerupt visul ce părea împlinit.
   Viața acestei femei a luat o întorsătură dramatică.Sunt aproape douăzeci de ani deja,de când cu eforturi supraomenești,ține boala soțului ei în frâu,cu episoade în care acesta cade la pat,cu perpetue vizite la spitale și pe la medici,cu stresul și alergătura încolo și încoace ptr.întreținerea gospodăriei.O admir f.mult și simt mereu un gol în suflet când mă gândesc cum că finalul previzibil va veni şi un capitol de viaţă se va încheia după atât de mult zbucium şi speranţe deşarte în a învinge boala,un alt blestem pe capul omului afară de bătrâneţe şi de moarte pe care trebuie să le înfruntăm..
 Din păcate savanții au descoperit medicamente care să prelungească viața,dar mai bine inventau soluții care să ușureze durerile crunte de dinaintea morții fiecăruia așa fel încât să nu devenim povară pt.cei sănătoși si să sfârșim în liniște și pace,din moment ce ne naștem cu condamnarea la moarte pe piept.
  Miresmele s-au estompat,eu servesc alt măr din fructiera de porţelan albastru(ura!..,dieta continuă..) şi mă întorc la lectura întreruptă şi la viaţa mea simplă de zi cu zi.
   
         

luni, 19 septembrie 2016

Toamna nu-i ..ca vara!...


     Toamna nu-i ca vara,dar cum de la un timp toate parcă au luat-o anapoda,am început să mă îndoiesc de orice adevăr care ar trebui să fie adevăr.Dis de dimineață m-am trezit într-o orchestratie a naturii dezlănțuită prin fulgere ce spintecau cerul și tunete răzlețe care păreau că vor să bombardeze orașul care moțăia încă prin împărăția viselor.Ploaia a început să răpăie întregind firesc notele muzicale de pe portativul solfegiului nevăzut dar simțit cu atât de multă plăcere prin aerul rarefiat ce pătrunde prin fereastra larg deschisă.Zici că suntem în plină vară.
       Până și trandafirul care părea că s-a dus în lumea tăcerii a înflorit a doua oară legănându-și cele câteva flori sub dușul rece al ploii repezi.Mi-a  trecut scurt prin cap,”nimic nu e ce pare a fi”,o expreise celebră pe care mi-o spun ca pe o mantră ori de câte ori nu-mi pot explica diferite fenomene fie ale naturii reale fie ale celei umane .
        Nu mai era chip să mai dorm,așa că buimăcită de ora matinală la care a trebuit să mă trezesc instant,mi-am adunat gândurile și evident mă chinuiam să-mi amintesc visul din noapte care a zburat cu primul tunet ce a invadat locația în care mă aflu.Am renunțat și la acest exercițiu de memorie matinal și mi-am amintit că din puținele prietene rămase iată că mai pleacă una.În câteva zile va părăsi orașul(nu se știe încă dacă definitiv sau provizoriu) și firesc ne-am dat întâlnire la o cafea ptr.a dezbate  hotărâra ce a luat-o.Ea totdeauna a mizat pe sfatul meu dar niciodată nu l-a urmat.Știu că va face numai ce-i dictează starea emoțională ,ca  orice om vulnerabil de altfel.
           Nu am nici eu viața aranjată cum mi-aș fi dorit nici ea nu se poate lăuda cu așa ceva deși ea chiar a luptat împotriva curentului mai mult decât mine,dar din păcate a eșuat lamentabil,posibil totuși ca această schimbare de macaz să o ducă spre împlinirea visului său de taină.Deși mă îndoiesc ptr.că deseori mai târziu,poate fi prea târziu.Dar cum să gestionăm acest aspect,cum să schimbăm noi traiectoria timpului și speranța că suntem nemuritori când orice am face, copilăria tinerețea  bătrânețea și moartea  sunt asemeni anotimpurilor care succed una alteia pe acest pământ neținând cont de voința oamenilor.
   Bună teoria lansată ,”acceptă-ți condiția”.
        Dar asta presupune o reușită doar în cazul în care și destinul este binevoitor cu tine.Singurătatea de care fugim cu toții și care ar trebui să fie un aliat plăcut al fiecăruia dintre noi ținând cont de ideea că fiecare se naște și moare singur,devine o penitență greu de dus dar și periculoasă ptr.că din dorința de a nu fi singur faci alegeri care te pot duce spre prăpastie. Acesta este motivul principal pe care-l vom discuta la întâlnire,poate ultima pe lumea asta.Sper să-i fie bine.
    Și poate să-mi demonstreze și mie, că lupta ei zadarnică de zeci de ani în a-și găsi liniștea și lipsa grijei zilei de mâine nu a fost în zadar.
  Bine măcar că speranța moare odată cu noi...dixit!
          
              

duminică, 7 august 2016

.............

   După o lungă pauză de blog,timp în care printr-un ”accident” am reușit să-mi pierd toate datele din p.c.salvate pe două stikuri virusate și pe care habar nu am cum să le reconstitui,după ce și laptopu-lui  pe care îl foloseam în stocarea diferitelor informații ,i s-a dus tastatura neputându-se formata deci nici repara cumva,am reușit să intru puțin pe aici să mai îmi scriu ceva în ideea de a nu se crede că mi-am abandonat cumva domeniul virtual,obținut cu ceva ani în urmă gratis.Mai ales că nu se știe și cât va mai fi gratis,din moment ce mai peste tot pe unde am conturi au început să-mi ceară bani dacă vreau să mai scriu ceva.Partea proastă este că mai sunt și blocate în ideea că nu mai pot șterge nicicum contul respectiv.Așa că mi-am zis să mai profit un pic de acest respiro și să-mi mai aștern gândurile pe aici.Cineva spunea cum ca este bine ca în fiecare zi să-i scriem lui Dumnezeu câte o scrisoare.Mi s-a luminat mintea deodată,ei bine,lasă că, oricum încă este luminată dar nu prea știu în ce emisferă,și mi-am zis,uite revelație,dacă tot observ că oricui încerc să mă destăinui sunt tratată cu ignor,hai să arunc vorbe la văzduh.Mai dau totuși o circumstanță atenuantă interlocutorului gândind,ca posibil să fie o iluzie personală ,oamenii să posede autism la purtător iar eu să vorbesc de-a surda.Buuun...!
   Așa că,imediat mi-am făcut un plan.În fiece dimineață la cafea,voi scrie către cel de sus o scrisoare.Secretul cică, este să o scrii ”de mână”(nu de mână cu cineva,ci acolo pe foaie albă de hârtie,cu pix, stilou sau poate creion,mă rog la alegere(uite unde era liberul arbitru pe care tot îl combat eu în orice discuție fie prin argumente fie prin meditație și nimeni nu mă ia în seamă).Mă reped la topul de coli de hârtie,dar.. pauză,un gând îmi străfulgeră;”scriu eu pe ele dar ce fac apoi,le arunc la coș sau le ard?”.Că de ținut în vreun dosar nu poate fi vorba.Cineva le va găsi și le va citi,nu?.Sau, împrăștiată cum sunt,le voi împrăștia eu singură în vreo zi în care fac ordine,sau le voi pune bine,atât de bine precum unele documente de care nu dau de ele de mult timp pt.că am uitat pe unde le-am pus.Și cu proiectul în gând și cu ceașca aburindă de cafea încep un dialog mental eu cu mine sau eu cu dumnezeu.....”scrisoarea I”..zici că-s Eminescu...Bună dimineața,Doamne!.Azi este o zi minunată (pentru tine desigur,că pentru mine habar nu am cum va fi)spune-mi te rog ce anume preferi,coala de hârtie,caietul,sau internetul că tot ne-ai băgat în ceață cu aceste nisipuri mișcătoare virtuale de după revoluție?!.Pauză!..nici un răspuns,nici o idee..bine uite că există din moment ce scriu aici și abordez acest subiect.Însă,firesc,nu pot scrie la vedere tot ce sufletul meu ar dori să afle.Îți voi scrie în gând..mă gândesc.Iar nu-i bine că după ce aștern un cearceaf de cuvinte,uit ce ți-am spus..sau mă rog ce mi-aș dori eu să-mi oferi în timpul apropiat.Cum să-mi dau seama că m-ai auzit?!...Hm.!Privesc plictisită pe fereastră precum pisica din imagine.Trecători,oameni grăbiți,sau nu,toți cu gândurile lor, toți vorbind cu Tine..Unde să-mi mai încapă și mie ceașca de cafeluță plină de arome amestecate cu dorințe?Abandonez..E duminică, e soare, pe la mare am fost,afară adie un vânt ușor rece,semn că vara e pe sfârșite,bine că de fapt nici nu știu dacă a fost vară și schimb gândul.Voi mai pierde o zi făcând planuri,ocolind răspunsuri,pierzând timpul care după ce că-i scurt are destule falii nefolositoare,ascult fără interes o emisiune unde clarvăzători,prezicători,numerologi și astrologi,dau ca sigur venirea vremurilor grele,vremuri ce fost-au de milenii la fel,cu crize financiare,politice,cutremure,inundații,etc...dar precum proverbul câinii latră,caravana trece,până la urmă doar dumnezeu este cel care le contolează pe toate,sau poate nu, omul se supune acestor torente ale vieții fie că vrea fie că nu și viața merge înainte!....Cam atât pt.azi..și mâine e  o  zi!.

vineri, 8 aprilie 2016

nostalgie...


   A venit primăvara! Sigur în urmă cu o lună,dar abia acum natura și-a revenit la viață. Copilul din mine tânjește nostalgic după o vreme apusă,iar partea matură a făcut curățenie în gânduri și evident pe blog .Am retras f.multe postări,posibil să fie un început de retragere de ambasadă,dar până atunci,mai bântui prin zonă că sigur doar este terenul meu privat. Precum acele terenuri de pe Lună,pe care le-au cumpărat unii bogați excentrici ai lumii și, unde nu se știe dacă vor ajunge vreodată și nici ce vor face cu ele de la această distanță.  Am recitit f.multe postări pe care la un timp le-am scris din suflet,amintirile devenind mai vii ca niciodată însă fără ca rezonanța cuvintelor să mai aibă aceleași culori. Vorba unei celebrități ceea ce se scrie pe net sunt probleme actuale în momentul postării dar destul de repede își pierd valoarea emoțională și în scurt timp toți care te-au citit te vor uita. Este adevărat că și eu deși trec mereu prin bloguri ale celor puțini rămași încă,îndrăznesc să deranjez cât mai puțin posibil spre mai deloc cu vreun comentariu,dat fiind faptul că oamenii se schimbă și în gândire și în preferință iar ceea ce cândva era un fel de comunicare virtuală plăcută acum totul este sec. Poate și eu am devenit mai exigentă cu mine,în mod sigur deoarece absolut nimic nu-mi mai convine din ce spun din ce fac. Și uite așa intru în rândul insularilor,că tot mai mulți blogeri nu mai au vizitatorii de pe vremuri și,chiar dacă postează nu se mai obosesc să aștepte comentarii nici măcar să le mai răspundă. Evident că mi-am făcut mustrări de conștiință vis-a-vis de gafele pe care le-am făcut anumitor persoane care m-au băgat în seamă la timpul respectiv,dar sigur, voi face tabula rassa cu trecutul și voi merge mai departe în direcția busolei virtuale,care dumnezeu știe unde mă duce și ne duce. Partea bună însă a jurnalului virtual este că poți să-ți dai seama de ce greșeli ai făcut la un timp,dar nu poți evita alte greșeli pe viitor.Însă cum spunea un psiholog,dacă te gândești intens la trecut intri în depresie,gândind la viitor devii anxios,ceea ce contează este prezentul..Oare??!!
                    


                   

duminică, 13 martie 2016

cugetari..reinterpretate


            Totdeauna am apreciat  pildele  înțelepte ale marilor personalități ale lumii,căutând citate,sau cărți din care să pot a-mi însuși  modele de conduită în viață.Doar că se știe și vorba ceea,”teoria ca teoria practica ne omoară”.Mi-am dat seama că totuși în afară de poruncile biblice pe care ar trebui să le urmeze fiece om,pentru ca lumea să fie într-adevăr după chipul dar și asemănarea lui Dumnezeu,în rest cam totul are precum moneda și vers dar și revers.
             Citeam de exemplu despre anumite lucruri care nu se pot recupera în viață,postate pe mai multe bloguri citite aleatoru.
    Le voi reda pe fiecare apoi voi face interpretările personale în funcție de ce am sesizat eu de-a lungul vremii.
   Prin urmare se spune că:

Exista 5 lucruri in viata care NU SE POT RECUPERA:
      - o piatra, dupa ce ai aruncat-o;....
Adaug..Depinde în ce loc o arunci,dacă este o prăpastie,sau un lac,ocean,firesc nu o vei mai recupera nicicând deși nu ar fi imposibil(există elicoptere,scafandri,submarine),dar în orice alt loc din drumul tău este foarte ușor de recuperat. 

      - o vorba, dupa ce ai spus-o;... 
Aici sunt de acord ,dar nu 100 la 100..e posibil ca o vorbă aruncată nici să nu fie băgată în seamă de interlocutor și atunci clar este ca și recuperată.

      - o sansa, dupa ce ai pierdut-o;....
Nu totdeauna este adevarat...eu am dat la o sansa cu piciorul odata,mi-a părut rău și la un an distanță mi s-a oferit singură  pe tavă...am acceptat-o firește,dar nu a ieșit bine,poate era mai bine să aleg altceva.

      - timpul, dupa ce a trecut;.....
Este adevărat poate este singurul mare adevăr,nu mai poți recupera nici copilăria nici tinerețea,dar dacă este adevărat că ne vom reîncarna,iată că nici acest lucru nu stă în picioare.

     - iubirea, pentru cel ce nu lupta......
Mda,și dacă luptă și o câștigă,iar iubita, iubitul visat/ă, îți face viața un calvar pe parcurs,atunci cred că este singurul aspect ptr.care nu merită să lupți.Cunoastem o mulțime de iubiri în care totul începe ca o poveste cu promisiuni deșarte de genul,ne vom iubi până la bătrânețe,etc,etc,iar finalul..no comment!


  Concluzie.... Vața este cea care îți dă când vrea ea și ce vrea ea și, îți ia înapoi tot ce vrea ea și când vrea ea, fără să țină cont de ce vrei tu.  


mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.