miercuri, 9 decembrie 2015

răsfoind pagini de jurnal...



    De foarte multe ori am avut intenția să-mi radiez blogul.Dar datorită a două dintre multele și marile mele defecte și anume faptul că sunt o sentimentală dar și lașă,am renunțat.Lașitatea rămâne totuși  discutabilă,deoarece mă las în voia ei uneori din rațiune,ptr.că dacă studiez momentele în care am vrut să o înving făcând pe curajoasa,de fiece dată am pierdut..Mă rog, aspectul de față nu ar implica cine știe ce pierdere d.p.m.d.v. de aceea intenția rămâne încă în suspans.   
      Problema este că am uneori o dorință inexplicabilă de a-mi păstra toate gândurile care-mi trec prin cap.Aș vrea să nu pierd nimic din ce, acest mister al minții mi-l oferă secundă de secundă.Nu cred că sunt singura ființă care s-a întrebat,de ce atunci când nu vorbim cu cineva,vorbim în gând.Sunt milioane de cuvinte care îmi trec zilnic prin cap,unele le țin minte altele nu.Degeaba mă forțez să aduc înapoi gânduri despre ceva sau cineva care prin trecerea sa imaginară prin minte mi-a oferit o revelație.Nici vorbă de așa ceva,uitarea înghite tot.De foarte multe ori în noapte mintea devine lucidă și îmi scriu pagini întregi de roman,trec de la ficțiune la realitate,judec,mă judec,dau verdicte fac planuri,îmi doresc să le scriu pe ecran sau caiete,dar ochii obosiți de ziua lungă care le solicită privirea,refuză a se trezi și atunci încerc să-mi colectez ”creația ”în a o reproduce a doua zi.
                       

       Nu ai să vezi!...,ori rămân frânturi de gânduri ,ori nimic, de zici că cineva a șters o tablă precum la școală și abandonez a-mi nota ce în noapte mi se dovedea ceva genial de memorat.La fel ca și  visele de noapte care se duc în neant precum au venit.Pe unele le țin minte doar ptr.ceva secunde dis de dimineață,asemeni unui rezumat de proză,pe altele le uit de cum m-am trezit.Am încercat cândva să fac un jurnal al acestor năluci nocturne și peste timp le-am recitit:Senzația a fost de uimire,deoarece cu toate interpretările oculte sau științifice care se fac citite de mine pe unde găsesc,am constat că  mereu am fost pe dinafara semnificațiilor,totul fiind fără sens,prin urmare am șters tot și am renunțat a le mai băga de seamă.
        Cam aceeași senzație o am uneori și cu acest blog, mai ales  când răsfoiesc prin el recitind postări și mai mult datorită serviciului google de cuantificare și sortare a postărilor pe paginile cărora unii cititori poposesc aleatoriu și dau de scrieri din anii precedenti,că eu nu mai am răbdare să-mi recitesc absolut tot ceea ce am scris.Chiar mi se pare fără sens ceva ce am trăit la un timp și faptul că am încercat să imortalizez acele momente.
      Sunt clipe expirate, gânduri reprimate și până la final nimic nou sub soare,omenirea este un tot unitar ,diferența este că fiecare om se consideră unic.


         Spunea cineva ca în viață să faci în așa fel  încât să nu ajungi vreodată să spui,”îmi pare rău”.Este greu de a te conforma acestui subiect.Se știe că mare parte dintre noi ne naștem cu anumite limite.Partea rea sau poate bună este că;1).dintre aceștia fac parte și eu,2).planeta este populată de mai mult de 80% de astfel de oameni.Procentul evident l-am estimat din partea de limită a minții de care dispun.Problema este că puțini recunosc că fac parte dintre cei  limitați.Făcând filosofia de trei simplă a prostiei,să trec la etalarea limitelor mele.Prostia nu doare, spunea cineva (sigur pe prost,că pe altul îl lovește greu) prin urmare nu înțeleg de ce mă doare pe mine?.Am constat de multe ori când recapitulând momente din viață(cazul de față pagini de blog pesonal) în care  m-am exprimat cumva crezându-mă la momentul respectiv teribil de deșteaptă(lasă că în infatuarea interioară mă credeam genială), să constat apoi,că am dat la greu cu bâta în baltă cum se spune...pentru că printre altele, am la purtător o lipsa crasă de diplomație  în comunicare.

                               


          Comunicarea este puntea de legătură între suflete.Comunicarea este cea care te ridică,sau cea care te aruncă în gropile cele mai adânci ale vieții.Pot spune că multe gropi am ”pupat” la viața mea din cauza lipsei de inspirație într-un dialog.Degeaba îmi sclipea mie mintea după aceea,gândind că trebuia să spun asta sau asta,impresia s-a format,distanța s-a instalat iar eu a trebuit să cotesc pe alt drum.Este și asta o lecție de viață pe care oricât mi-aș însuși-o nu o pot trece niciodată.Pentru că înșiruirea de defecte personale continuă cu dorința de a fi perfectă în tot ce fac.Rezultatul?..Am devenit o perfectă în imperfecțiune.Asta se vede în momentul în care nu te mai caută nimeni.Chiar și o perioadă temporară.Că o legătură poate se reface peste timp,nu înseamnă că ești și apreciat,e mai mult ca sigur o conjunctură de viață când în lipsa a ceva mai bun rămâi disponibil.

        Dar evident cf.legilor universale totuși mai există și,resemnarea.Vrei nu vrei, mergi mai departe gândind că următoarea dată, nu vei mai face  greșeli și dacă le vei face nu-i nimic;Dumnezeu în marea lui bunătate nemărginită și-a creat o grădină fără limite,prin care te poți plimba nestingherit,cf.sintagmei, ”mare-i grădina lui dumnezeu”.
     Prin urmare, plec iar la plimbare!:)  



joi, 22 octombrie 2015

E toamnă şi,....plouă,plouă!


  

      E toamnă şi ploua...iar eu aştept pe un peron de gară pustie de timp uitată,un tren care nu mai vine.Un tren pe care l-am prins la un anumit timp şi apoi l-am pierdut la alt timp fără ca eu să pot face ceva pt.a-l mai opri.Pentru că el şi-a schimbat macazul liniei ferate plecând printre stele,într-o altă lume,o lume  la care privesc şi  gândesc resemnată,încorsetată în propriile-mi angoase şi frământări sufleteşti.De mult viaţa mea nu mai e cum a fost .Mi-am strâns un bagaj de amintiri şi vise pe care nu mai ştiu cum să le gestionez.
    Trecutul şi viitorul le-am încătuşat aşa cum m-a încătuşat şi pe mine destinul prin fiecare zi în care prezentul nu este decât o zi fără nici un anotimp fără nici o culoare.Singurătatea clipelor este secondată de picăturile  de ploaie care îmi biciuesc faţa cu stropii reci furioşi pe surogatul lor de lacrimi calde ,prinse parcă într-o competiţie a vieţii în care fiecare caută să-şi impună supremaţia,curgând la vale precum viaţa pierzându-se asemeni acesteia  într-o mare nevăzută a uitării.
    Şi printre multele gânduri care îmi trec prin minte speranţa se înghesuie să-şi facă loc presărând petale de trandafiri parfum de flori de primăvară în mijloc de toamnă asemeni unei fata morgană ce bântuie deşertul de nisip sălbatic..
     E toamnă şi ...afară plouă , dar şi în suflet pentru că trenul meu pe care-l aştept,nu mai vine........


            

duminică, 12 aprilie 2015

sarbatori pascale...


       Nu poți trăi din amintiri,dar evident că nu poți fugi de regrete.Mereu mă întorc în timp și-mi spun retoric,dacă aș fi știut ce va fi ,altfel aș fi acționat în anumite direcții.Se pare că destinul meu însă și-a lăsat  semnul de carte de culoarea doliului la anul în care viața mea s-a schimbat iar pentru mine noțiunea de viitor a încetat să mai existe.M-am limitat la activitatea profesională ,la lupta pentru supraviețuire,la grija pentru cei rămași încă lângă mine și evident la reprimarea visurilor născute la un alt timp la o altă vreme când altfel percepeam viața.Privesc de multe ori în gol și încerc să înțeleg cu ce scop se întâmplă atâtea lucruri în viața unui om,mai ales cele neprevăzute.Gândesc la acest zid care se află în fața mea zi de zi ,un zid nevăzut dar atât de opac prin care sub nici o formă nu pot ghici ce anume se întâmplă a doua zi.
           Azi este zi mare,Paștele.Pentru mine o zi ca oricare.Sigur cu respectarea decentă a ritualului prin care ouăle se colorează,se cumpără cozonaci gata făcuți asezonând atmosfera casei cu aerul proaspăt de curățenie ceva mai superficială anul acesta, datorită vremii care anunța crăciunul mai degrabă decât această sărbătoare de primăvară.Azi voi merge mai întâi la cimitir apoi la părinți.Așa am obișnuit de trei ani încoace   pentru că așa am simțit să fac,deși lumea abia peste o săptămână merge ptr.a serba paștele morților.Eu voi lipsi ca de fiece dată întrucât sunt plecată din localitate.Au mai rămas niște telefoane să dau ptr.banalele urări pascale după ce ieri am trimis sms-uri către vechi prieteni chiar dacă puțini rămași, totuși f.prețioși cărora le port recunoștință veșnică. 
               Distanța dintre noi,nu este și nu a fost niciodată un impediment și nici nu s-a pliat vreodată pe sintagma,”ochii care nu se văd se uită”.De altfel nu cred și nici nu am crezut vreodată în această expresie pe care mulți o invocă în loc de scuză că au uitat sau uită pe cineva cu care a împărțit cândva o felie din pâinea neagră a sorții.Nici în iubire nu-i valabilă acolo unde există iubire adevărată și respect reciproc.Soțul meu a lipsit prin natura serviciului ani de zile de lângă mine,dar acest lucru ne-a apropiat și mai mult pentru că dumnezeu așa a lăsat să fii aproape de oameni și la bine și la greu.Am scris câteva rânduri pentru a nu trece cu vederea consemnarea unei așa importante sărbători și cum blogul până la urmă este a doua casă de suflet a mea,era păcat să nu-i dau puțină importanță.Iar cu acest prilej doresc trecătorilor mei cititori, sărbători fericite,încărcate de bucurii lumină și multă iubire.
                       Paște fericit!





luni, 16 martie 2015

Timp pierdut....


       Aerul rece dar proaspăt de primăvară pătrunde în casă concomitent cu o pală de vânt ce flutură draperia.Draperie trezită din amorţeala din iarnă când datorită gerului ,fereastra a stat mai mult închisă.Cu paşi uşori se apropie şi prima mare sărbătoare din an şi cu ea evident planuri de curăţănie şi de ceva cât de mici schimbări prin casă.De la un timp nu mă mai atrage să mai scriu pe blog şi mă bucur că încep uşor uşor să mă detaşez de virtual, drept urmare intru f. puţin timp pe aici.Citesc pe fugă de prin lista mea de blogroll,am tendinţa să mai scriu câte ceva dar abandonez după ce observ că mare parte din  trăirile mele coincid cu ale altora şi, dacă tot văd că alţii scriu mai inteligibil şi mai aparte subiecte comune pe care întâmplător le trăim, ce rost ar avea să mai insist şi eu pe aceeaşi temă.M-am axat pe vizionare la greu de filme şi documentare.
     Zapez tv neobosit şi mă amuz de ştirile care curg asemeni unui fluviu cu acţiunile instituţiilor ce nu mai contenesc cu arestările.Deja am senzaţia că a fi arestat a devent un trend şi uşor uşor se va instala o altă nouă viziune românescă pe principiul ;dacă toţi fac puşcărie fie că au furat azi un ou iar alţii un bou,de ce nu ar profita fiecare de moment şi ...care pe care.Asistând la tot acest spectacol care nu foloseşte la nimic,din moment ce imensele sume furate şi vehiculate sunt pe principiul"prinde orbul,scoate ochii",mă întreb retoric desigur,oare într-adevăr funcţionează justiţia divină sau dracii între ei se încaieră pe banii lor?.Am o speranță vagă,că dacă ar fi ceva în legătură cu dracul vom scăpa şi de ochiul acestuia,[că tot se spune că banii-s ochiul dracului] și atunci într-adevăr justiția va fi divină şi nu de vină.
          Weekendul acesta mi s-a consumat pe două mari falii.Sâmbătă când ,după ce am aspirat ,şters praful şi ceva ordine prin rafturi am pus şi rufele la spălat,după nici o jumătate de oră maşina a început să facă un zgomot de ziceai că a intrat un tanc în casă,după care  s-a blocat şi asemeni unui catâr s-a încăpăţânat să mai meargă.Evident ziua mi s-a stricat pe principiul ştiut a lui Murphi,"tot ce începe bine se termină rău "aşa că după o oră timp în care am încercat să fac pe meşterul,fără succes de altfel,m-am ocupat de telefoane în a găsi un meseriaş.După prânz cu greu am găsit pe unul,i-am spus ce defecţiune reclam, iar omul m-a asigurat că se rezolvă.Prevăzătoare am întrebat totuşi cât costă,iar când a dat verdictul m-am siderat,jumătate cât o maşină nouă.
           Am abandonat înţelegera şi ,cealaltă jumătate a zilei am intrat pe tot felul de situri pe tema maşinilor de spălat.Ziua a trecut,nu am rezolvat nimic,iar duminică,pauză.Toată ziua am urmărit filme în special comedii şi unele de societate.Este şi acest aspect un fel de a pierde timpul.Când mă gândesc la cât de scurtă este viaţa şi  la cât timp se pierde fără rost nemaipunând la socoteală şi orele de somn,constat că fiecare dintre noi îşi trăieşte cu adevărat viaţa doar un sfert din anii care ne sunt daţi.Dar "carpe diem "nu se dezminte nici peste timp deşi zău chiar urmând acest sfat tot rămân o sumedenie de clipe irosite fără rost.Ce motivaţie să fie oare şi în acest aspect?Desigur doar Dumnezeu ştie!Oricum bine că a venit primăvara şi nu am intrat în nici o astenie de gen cu toate că tonalitatea sorţii mele urmează acelaş ritm de ani şi ani de zile.


joi, 15 ianuarie 2015

Eminescu



                                                  Vreme trece, vreme vine,
                                                 Toate-s vechi şi nouă toate;
                                                      Ce e rău şi ce e bine
                                                  Tu te-ntreabă şi socoate;
                                                  Nu spera şi nu ai teamă,
                                                  Ce e val ca valul trece;
                                            De te-ndeamnă, de te cheamă,
                                                  Tu rămâi la toate rece.

                                                 Multe trec pe dinainte,
                                                   In auz ne sună multe,
                                                   Cine ţine toate minte
                                                   Şi ar sta să le asculte?...
                                                    Tu aşează-te deoparte,
                                                     Regăsindu-te pe tine,
                                                  Când cu zgomote deşarte
                                                   Vreme trece, vreme vine.

                                                    Nici încline a ei limbă
                                                   Recea cumpăn-a gândirii
                                                  Înspre clipa ce se schimbă
                                                     Pentru masca fericirii,
                                                 Ce din moartea ei se naşte
                                                      Şi o clipă ţine poate;
                                                     Pentru cine o cunoaşte
                                                 Toate-s vechi şi nouă toate.

                                                       Privitor ca la teatru
                                                   Tu în lume să te-nchipui:
                                                    Joace unul şi pe patru,
                                                 Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
                                                  Şi de plânge, de se ceartă,
                                                    Tu în colţ petreci în tine
                                                   Şi-nţelegi din a lor artă
                                                     Ce e rău şi ce e bine.

                                                   Viitorul şi trecutul
                                                 Sunt a filei două feţe,
                                               Vede-n capăt începutul
                                                Cine ştie să le-nveţe;
                                               Tot ce-a fost ori o să fie
                                             În prezent le-avem pe toate,
                                               Dar de-a lor zădărnicie
                                                Te întreabă şi socoate.

                                                Căci aceloraşi mijloace
                                                 Se supun câte există,
                                              Şi de mii de ani încoace
                                             Lumea-i veselă şi tristă;
                                            Alte măşti, aceeaşi piesă,
                                              Alte guri, aceeaşi gamă,
                                                Amăgit atât de-adese
                                               Nu spera şi nu ai teamă.

                                              Nu spera când vezi mişeii
                                               La izbândă făcând punte,
                                                 Te-or întrece nătărăii,
                                               De ai fi cu stea în frunte;
                                             Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
                                                Între dânşii să se plece,
                                               Nu te prinde lor tovarăş:
                                               Ce e val, ca valul trece.

                                               Cu un cântec de sirenă,
                                             Lumea-ntinde lucii mreje;
                                         Ca să schimbe-actorii-n scenă,
                                             Te momeşte în vârteje;
                                           Tu pe-alături te strecoară,
                                          Nu băga nici chiar de seamă,
                                                Din cărarea ta afară
                                         De te-ndeamnă, de te cheamă.

                                           De te-ating, să feri în laturi,
                                            De hulesc, să taci din gură;
                                           Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
                                                Dacă ştii a lor măsură;
                                                Zică toţi ce vor să zică,
                                            Treacă-n lume cine-o trece;
                                             Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
                                                Tu rămâi la toate rece.

                                                Tu rămâi la toate rece,
                                         De te-ndeamnă, de te cheamă;
                                                Ce e val, ca valul trece,
                                                Nu spera şi nu ai teamă;
                                                 Te întreabă şi socoate
                                                  Ce e rău şi ce e bine;
                                             Toate-s vechi şi nouă toate:
                                                Vreme trece, vreme vine. 

 (Glosa-Mihai Eminescu-decembrie 1883)

La cât de actuale sunt aceste versuri,din care se desprinde ideea că nici după 132 de ani de la scrierea acestora,nu a schimbat cu nimic firea omenească,nu pot decât să-l parafrazez pe Delavrancea şi să spun atât:Eminescu nu a fost al strămoşilor,nu a fost al meu şi nici al vostru,ci a urmaşilor urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor,amin....dixit!


                       

vineri, 2 ianuarie 2015

An nou....


S-a mai dus un an.Revelionul a trecut si el lasand in urma lui tone de confeti si milioane de artificii care pt.cateva clipe au eclipsat stelele cerului de iarna.Sperantele au urcat la cer pentru ca îngerii sa ia și ei aminte la misiunea ce o au de îndeplinit pentru fiecare .Au mai rămas  două zile de relaxare după care va  începe vacarmul zilelor golite de poleiala brazilor împodobiți și a luminițelor artificiale urmând escaladarea Golgotei.Acum depinde de fiecare de cum va ști să-și poarte crucea.Bineînțeles la cumpana anilor nu am ocolit obiceiul de a servi o felie de tort si un pahar de sampanie in a serba evenimentul.Pană la urmă am lăsat principiile de-o parte și la indemnul celor apropiati m-am gândit să-mi pun totuși o dorință.Mi-am dat seama însă ca nu am doar o singura dorinta ci atat de multe incat nu le pot aduna si comprima intr-una singura așa că am inceput să mi le spun in sir indian.Astfel că habar nu am care dintre ele a prins fix 12 noaptea astfel incat sa verific veridicitatea superstitiei.În fine,vorba cuiva,trecutul l-am văzut,prezentul îl văd,iar viitorul îl voi vedea.Cam acestea ar fi gandurile mele de început de an.



mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.