iluzia unui vis...Anna Karenina....

în sufletul fiecărei femei,prinsă într-un mariaj făcut de convenţie sau printr-o conjunctură nefericită a sorţii, zace o Anna Karenina care mai curând sau mai târziu va ieşi la suprafaţă  la apariţia vreunui Vronski...acest Vronski clonă a don-juanului vestit, stărnit de instincte primare pe care le împoleiază cu staniolul unei false iubiri devastând sufletul unei femei frumoase ce poate nu a cunoscut iubirea la timpul când o căuta zămislind  în imaginaţie chipul celui dorit...bărbatul[în cazul nostru genul Vronski] asemeni lupului ce adulmecă sângele unei victime,este dotat cu tot arsenalul unui mare cuceritor,frumuseţe,şiretenie,arta conversaţiei înăscută sau dobândită de prin cărţile ieftine ale timpului,pasional şi teatral suceşte gâtul acelor femei ce se simt singure şi părăsite în adâncul sufletului lor devenite gâsculiţe peste noapte când speranţa le înfloreşte la gândul că în sfârşit au întâlnit iubirea vieţii lor în cale şi,visul e pe cale să se împlinească...iluzie, amăgire deşertăciune..totul se va prăbuşi..autorul romanului ,marele Lev Tolstoi ca orice scriitor romantic îşi ucide personajul principal în finalul poveştii cu final nefericit...tot survolând pe diferite situri,am găsit şi o Anana Karenina a sfârşitului de veac 1897 românesc  rămasă ,sau adusă în amintiri, de către corespondenţa acesteia purtată cu un tânăr dandy al timpului..este vorba de fiica celebrului George Baronzi ,Maria Baronzi,similar Annei toltostiene,tânără,frumoasă,căsătorită de convenţie şi evident cu un copil pe care îl va pierde mai târziu precum Ana Karenina datorită unui tabu al societăţii din vremea respectivă, prin care adulterul feminin era supus oprobiului public şi care aveau consecinţe de genul restricţiilor maternale şi sociale...din corespondenţa acesteia către "vronski" în persoana unui anume Mitică Ancuţia,se distinge  sursa din care această femeie nefericită îşi extrage seva unei iubiri pure.... bizar este faptul că deşi acesta o va părăsi urmându-şi alt drum în propria-i viaţă,deşi ea îl roagă în multe epistole să-i ardă scrisorile,el nu o face.....astfel rămânând peste timp mărturia unei iubiri eşuate din cauza unui destin potrivnic femeii ce a crezut în iubire culegând doar spinii unui trandafir iluzoriu..scrisoarea finală se încheie cu recunoaşterea detaşării acestuia de ea şi cu luciditatea unei femei ce realizează că viaţa nu i-a fost decât "un lanţ întreg de nenorociri,un şir nesfârşit de mâhniri sufleteşti de tot felul"cum se mai exprimă la un moment dat...

cu gândul la ultimul vals în care fericită dansa în braţele falsei iubiri,mai are puterea de a scrie,
" “Si tu, Mitica, citesci toate acestea cu sange rece si ma lasi in voia chinurilor mele (…) si nimic, decat moartea, nu va avea puterea sa ma desparta de acest sentiment ce-l am pentru tine. Te rog, daca mai ai o umbra de mila pentru mine, scrie-mi pe adresa: D-nei "Nu-ma-uita", Post Restant.”..după care liniştea s-a aşternut peste timp...nimic nou sub soare..se ştie: iubirea este precum drogul...drogul care atacă mintea, ataca trupul, ataca sufletul."...din fericire unii răspund la antidotul vieţii..uitarea..în rest povestea se reeditează..cu alţi actori,cu alte suflete....