vineri, 13 iulie 2018

Liber arbitru..pe scurt.

  
             
    Gândul și somnul,iată două entități care ne fură rațiunea.În fiecare zi constat că de dimineață până seara sunt preocupată pe deoparte de activități cotidiene care să-mi asigure existența,pe de alta sunt atentă la cei din jur care cer atenție într-o maăsură mai mare sau mai mică meritorie iar seara la culcare fie citesc o carte fie caut un film sau o emisiune interesantă ptr.a-mi încheia ziua .La faza asta intervine hoția.Fie citind câteva pagini dintr-o carte gândul mă distrage(vezi expresia m-a furat gândul) și-mi pune pe tapet o situație nerezolvată sau una care mi-a creat tensiune în ziua cu pricina,fie privind un film încep să fac paralele cu situații similare de viață ,sau să trec în revistă viața actorilor cu pricina,iar la final somnul cel mai mare hoț mă fură(de unde și expresia,”m-a furat somnul”)lăsându-mă de multe ori cu suspansul poveștii neterminate și cu perspectiva căutării pe net finalul emisiunii sau a filmului cu pricina ptr.a cunoaște finalul.
   Dacă mă gândesc bine am multe entități în mine care zilnic îmi fură liberul arbitru cum este la modă mai nou explicația prin care dacă nu ai reușit ceva se datorează liberului arbitru,adică;tu ai vrut-o,acum suportă.Dar totuși sunt atâtea aspecte ale vieți mele în care am dorit cu ardoare să merg pe un anume drum însă ceva ,o forță nevăzută îmi schimba direcția indiferent de voința mea.Sigur că deraierea trenului meu era victoria altor persoane care ce să vezi și, ei actionau datorită liberului arbitru....

joi, 26 aprilie 2018

Primăvară...retro:)




    
      Un fulger spintecă cerul în prag de răsărit de soare...un tunet se aude în depărtare..simultan un tren sună la trecere de barieră..aerul cald al dimineţii ,deodată se răcoreşte sub ropotul unei ploi repezi..ascult în semitrezie această orchestră a naturii şi mă trezesc de-a binelea ,când telefonul sună strident în casă..Alerg cu sufletul strâns,gândind ce veşti mă mai aşteaptă..sigur nu prea bune..vine o vreme în care soarele din suflet este mai mereu umbrit de norii vremurilor tumultoase..De la un timp,zici că plouă numai cu veşti triste,ba nu ştiu cine a murit,ba nu ştiu care s-a îmbolnăvit,stresul contaminează pe oricine,fie tânăr fie vârstnic,iar viaţa trece cu viteza sunetului.Ridic receptorul..din fericire este greşeală..răsuflu uşurată..
     Ploaia s-a oprit,soarele a răsărit şi,cum ieri am avut o discuţie cu o cunoştinţă cu mult mai în vârstă decât mine,care povestea nostalgică despre anii tinereţii ei,la vrema când asculta muzică la un patefon,...mi-am amintit că am prin bibliotecă nişte discuri vechi cu muzică apusă,dar cu anumite melodii care se mai difuzează şi acum,însă din păcate nu am la ce să le ascult..pikup-ul la care le puneam,a dispărut de mult din casă..Mă gândesc să i le dăruiesc acesteia,dacă mai are dispoziţia să le şi asculte..Era tehnologiei digitale este în floare..fiecare generaţie are descoperirea ei..mă întreb,oare peste o sută de ani,ce va mai fi?..Mă întorc la ale mele.Nu ştiu cum îmi va fi ziua de azi..nici cea de mâine..de mult nu-mi mai fac iluzii că tot ce îmi planific voi şi realiza..asta deoarece forţa nevăzută a vieţii,are planurile  şi raţinea ei,pe care a mea raţiune nu o înţelege..Dixit!

  


 

marți, 20 martie 2018

ninge,ninge şi tot ninge......


Iarna nu-i ca vara,dar nici primavara nu-i ca iarna..aşa ar trebui să fie..da de unde,iată jumătatea lui martie şi ninge în draci..ce să vezi..paştele este aproape,aproape de zici că-i crăciunul...bine bine,lumea sătulă nu de anotimpul hibernal ci de scumpirile la gaze şi curent,înjură pe ici pe colo,alţii dau ca sigur cauza incălzirii globale,pe care personal nu pot să o definesc..atunci când sunt veri toride şi toamne târzii,tv-urile anunţă drept cauză încălzirea globală,şi prevuziunea sumbră că iernile vor dispărea..Ei şi dintr-o dată vremea se întunecă şi cerul cerne fulgi răzleţi de zăpadă,omătul se aşterne,îngheţul se instalează şi dai fuga la ştiri..cauza..tot încălzirea globală,fir-ar să fie care anunţă o eră glacială..te cutremuri,zău nu mai ai linişte,vezi spectrul foamei la orizont,moarte prin inaniţie,lasă că de degerat nici nu mai pui problema..unde să fie adevărul..dai şi cauţi pe vestitul internet,butonezi tv-ul,afli opinii,declaraţii ştiinţifice,avertizări,ameninţări din partea religiei,gata vine apocalipsa..dacă nu vă rugaţi la dumnezeu,ce vreţi să aveţi?..părerile continuă,lumea se mişcă cum vrea ea,cu tinere care nasc,cu bătrâni care mor,cu bolnavi plini de speranţă,dar şi cu morţi subite,personalităţi,celebrităţi,copii şi tineri deopotrivă,pentru că moartea nu ţine cont de vârstă..şi viaţa merge înainte,pe principiul,câinii latră caravana trece..la bună primăvară!
         




joi, 1 martie 2018

Întâi al primăverii...

 
   Cred ca atunci cand suntem coplesiti de necazuri,atunci cand avem impresia că nu mai este nici o lumină la orizont,să privim ghioceii..pe cat sunt de gingasi,de firavi si uneori solitari,,pe atât sunt de curajoşi..sfidează gerul,sfidează scoarţa grea a pământului zăpada,neţinând cont de tot ce are în cale şi cu clinchetul lor neauzit de clopoţei,cheamă primăvara..nu o vestesc cum se spune ,ci o cheamă..pentru că acum troienele acoperă păduri,alei şi străzi ale localităţilor,o vestesc doar calendaristic...
  Este întâi martie,ar trebui să fie soare,cald şi zarvă de păsărele printre crengile copacilor..dar afară este ger,zăpadă troienită,şi nimic neschimbat în peisajul gri al vremurilor pe care le trăim..viaţa merge înainte,curând se uită de parfumul ghioceilor şi anul îşi urmează cursul firesc al trecerii timpului..cu speranţe,multe deşarte,cu temeri cu bucurii şi cu ce o mai fi..


 

marți, 13 februarie 2018

"Balada jocului de sah"............



                 


                                       Reginele ucid perfid
                                       Pionii taberei adverse
                                       Dar cand nebunii le desfid,
                                       S-arunca in vid pe cai diverse

                                       Scapati de turnurile reci
                                       Cu toata ura stransa-n coame
                                       Pe zig-zagele poteci
                                       Se-nfrunta caii morti de foame

                                       Doar regii ospatand pe branci
                                       Isi oglindesc tristetea-n linguri
                                       Stiind ce frig va fi atunci
                                       Cand vor ramane singuri-singuri


Sursa foto-text..internet

           

duminică, 7 august 2016

.............

   După o lungă pauză de blog,timp în care printr-un ”accident” am reușit să-mi pierd toate datele din p.c.salvate pe două stikuri virusate și pe care habar nu am cum să le reconstitui,după ce și laptopu-lui  pe care îl foloseam în stocarea diferitelor informații ,i s-a dus tastatura neputându-se formata deci nici repara cumva,am reușit să intru puțin pe aici să mai îmi scriu ceva în ideea de a nu se crede că mi-am abandonat cumva domeniul virtual,obținut cu ceva ani în urmă gratis.Mai ales că nu se știe și cât va mai fi gratis,din moment ce mai peste tot pe unde am conturi au început să-mi ceară bani dacă vreau să mai scriu ceva.Partea proastă este că mai sunt și blocate în ideea că nu mai pot șterge nicicum contul respectiv.Așa că mi-am zis să mai profit un pic de acest respiro și să-mi mai aștern gândurile pe aici.Cineva spunea cum ca este bine ca în fiecare zi să-i scriem lui Dumnezeu câte o scrisoare.Mi s-a luminat mintea deodată,ei bine,lasă că, oricum încă este luminată dar nu prea știu în ce emisferă,și mi-am zis,uite revelație,dacă tot observ că oricui încerc să mă destăinui sunt tratată cu ignor,hai să arunc vorbe la văzduh.Mai dau totuși o circumstanță atenuantă interlocutorului gândind,ca posibil să fie o iluzie personală ,oamenii să posede autism la purtător iar eu să vorbesc de-a surda.Buuun...!
   Așa că,imediat mi-am făcut un plan.În fiece dimineață la cafea,voi scrie către cel de sus o scrisoare.Secretul cică, este să o scrii ”de mână”(nu de mână cu cineva,ci acolo pe foaie albă de hârtie,cu pix, stilou sau poate creion,mă rog la alegere(uite unde era liberul arbitru pe care tot îl combat eu în orice discuție fie prin argumente fie prin meditație și nimeni nu mă ia în seamă).Mă reped la topul de coli de hârtie,dar.. pauză,un gând îmi străfulgeră;”scriu eu pe ele dar ce fac apoi,le arunc la coș sau le ard?”.Că de ținut în vreun dosar nu poate fi vorba.Cineva le va găsi și le va citi,nu?.Sau, împrăștiată cum sunt,le voi împrăștia eu singură în vreo zi în care fac ordine,sau le voi pune bine,atât de bine precum unele documente de care nu dau de ele de mult timp pt.că am uitat pe unde le-am pus.Și cu proiectul în gând și cu ceașca aburindă de cafea încep un dialog mental eu cu mine sau eu cu dumnezeu.....”scrisoarea I”..zici că-s Eminescu...Bună dimineața,Doamne!.Azi este o zi minunată (pentru tine desigur,că pentru mine habar nu am cum va fi)spune-mi te rog ce anume preferi,coala de hârtie,caietul,sau internetul că tot ne-ai băgat în ceață cu aceste nisipuri mișcătoare virtuale de după revoluție?!.Pauză!..nici un răspuns,nici o idee..bine uite că există din moment ce scriu aici și abordez acest subiect.Însă,firesc,nu pot scrie la vedere tot ce sufletul meu ar dori să afle.Îți voi scrie în gând..mă gândesc.Iar nu-i bine că după ce aștern un cearceaf de cuvinte,uit ce ți-am spus..sau mă rog ce mi-aș dori eu să-mi oferi în timpul apropiat.Cum să-mi dau seama că m-ai auzit?!...Hm.!Privesc plictisită pe fereastră precum pisica din imagine.Trecători,oameni grăbiți,sau nu,toți cu gândurile lor, toți vorbind cu Tine..Unde să-mi mai încapă și mie ceașca de cafeluță plină de arome amestecate cu dorințe?Abandonez..E duminică, e soare, pe la mare am fost,afară adie un vânt ușor rece,semn că vara e pe sfârșite,bine că de fapt nici nu știu dacă a fost vară și schimb gândul.Voi mai pierde o zi făcând planuri,ocolind răspunsuri,pierzând timpul care după ce că-i scurt are destule falii nefolositoare,ascult fără interes o emisiune unde clarvăzători,prezicători,numerologi și astrologi,dau ca sigur venirea vremurilor grele,vremuri ce fost-au de milenii la fel,cu crize financiare,politice,cutremure,inundații,etc...dar precum proverbul câinii latră,caravana trece,până la urmă doar dumnezeu este cel care le contolează pe toate,sau poate nu, omul se supune acestor torente ale vieții fie că vrea fie că nu și viața merge înainte!....Cam atât pt.azi..și mâine e  o  zi!.

miercuri, 9 decembrie 2015

răsfoind pagini de jurnal...



    De foarte multe ori am avut intenția să-mi radiez blogul.Dar datorită a două dintre multele și marile mele defecte și anume faptul că sunt o sentimentală dar și lașă,am renunțat.Lașitatea rămâne totuși  discutabilă,deoarece mă las în voia ei uneori din rațiune,ptr.că dacă studiez momentele în care am vrut să o înving făcând pe curajoasa,de fiece dată am pierdut..Mă rog, aspectul de față nu ar implica cine știe ce pierdere d.p.m.d.v. de aceea intenția rămâne încă în suspans.   
      Problema este că am uneori o dorință inexplicabilă de a-mi păstra toate gândurile care-mi trec prin cap.Aș vrea să nu pierd nimic din ce, acest mister al minții mi-l oferă secundă de secundă.Nu cred că sunt singura ființă care s-a întrebat,de ce atunci când nu vorbim cu cineva,vorbim în gând.Sunt milioane de cuvinte care îmi trec zilnic prin cap,unele le țin minte altele nu.Degeaba mă forțez să aduc înapoi gânduri despre ceva sau cineva care prin trecerea sa imaginară prin minte mi-a oferit o revelație.Nici vorbă de așa ceva,uitarea înghite tot.De foarte multe ori în noapte mintea devine lucidă și îmi scriu pagini întregi de roman,trec de la ficțiune la realitate,judec,mă judec,dau verdicte fac planuri,îmi doresc să le scriu pe ecran sau caiete,dar ochii obosiți de ziua lungă care le solicită privirea,refuză a se trezi și atunci încerc să-mi colectez ”creația ”în a o reproduce a doua zi.
                       

       Nu ai să vezi!...,ori rămân frânturi de gânduri ,ori nimic, de zici că cineva a șters o tablă precum la școală și abandonez a-mi nota ce în noapte mi se dovedea ceva genial de memorat.La fel ca și  visele de noapte care se duc în neant precum au venit.Pe unele le țin minte doar ptr.ceva secunde dis de dimineață,asemeni unui rezumat de proză,pe altele le uit de cum m-am trezit.Am încercat cândva să fac un jurnal al acestor năluci nocturne și peste timp le-am recitit:Senzația a fost de uimire,deoarece cu toate interpretările oculte sau științifice care se fac citite de mine pe unde găsesc,am constat că  mereu am fost pe dinafara semnificațiilor,totul fiind fără sens,prin urmare am șters tot și am renunțat a le mai băga de seamă.
        Cam aceeași senzație o am uneori și cu acest blog, mai ales  când răsfoiesc prin el recitind postări și mai mult datorită serviciului google de cuantificare și sortare a postărilor pe paginile cărora unii cititori poposesc aleatoriu și dau de scrieri din anii precedenti,că eu nu mai am răbdare să-mi recitesc absolut tot ceea ce am scris.Chiar mi se pare fără sens ceva ce am trăit la un timp și faptul că am încercat să imortalizez acele momente.
      Sunt clipe expirate, gânduri reprimate și până la final nimic nou sub soare,omenirea este un tot unitar ,diferența este că fiecare om se consideră unic.


         Spunea cineva ca în viață să faci în așa fel  încât să nu ajungi vreodată să spui,”îmi pare rău”.Este greu de a te conforma acestui subiect.Se știe că mare parte dintre noi ne naștem cu anumite limite.Partea rea sau poate bună este că;1).dintre aceștia fac parte și eu,2).planeta este populată de mai mult de 80% de astfel de oameni.Procentul evident l-am estimat din partea de limită a minții de care dispun.Problema este că puțini recunosc că fac parte dintre cei  limitați.Făcând filosofia de trei simplă a prostiei,să trec la etalarea limitelor mele.Prostia nu doare, spunea cineva (sigur pe prost,că pe altul îl lovește greu) prin urmare nu înțeleg de ce mă doare pe mine?.Am constat de multe ori când recapitulând momente din viață(cazul de față pagini de blog pesonal) în care  m-am exprimat cumva crezându-mă la momentul respectiv teribil de deșteaptă(lasă că în infatuarea interioară mă credeam genială), să constat apoi,că am dat la greu cu bâta în baltă cum se spune...pentru că printre altele, am la purtător o lipsa crasă de diplomație  în comunicare.

                               


          Comunicarea este puntea de legătură între suflete.Comunicarea este cea care te ridică,sau cea care te aruncă în gropile cele mai adânci ale vieții.Pot spune că multe gropi am ”pupat” la viața mea din cauza lipsei de inspirație într-un dialog.Degeaba îmi sclipea mie mintea după aceea,gândind că trebuia să spun asta sau asta,impresia s-a format,distanța s-a instalat iar eu a trebuit să cotesc pe alt drum.Este și asta o lecție de viață pe care oricât mi-aș însuși-o nu o pot trece niciodată.Pentru că înșiruirea de defecte personale continuă cu dorința de a fi perfectă în tot ce fac.Rezultatul?..Am devenit o perfectă în imperfecțiune.Asta se vede în momentul în care nu te mai caută nimeni.Chiar și o perioadă temporară.Că o legătură poate se reface peste timp,nu înseamnă că ești și apreciat,e mai mult ca sigur o conjunctură de viață când în lipsa a ceva mai bun rămâi disponibil.

        Dar evident cf.legilor universale totuși mai există și,resemnarea.Vrei nu vrei, mergi mai departe gândind că următoarea dată, nu vei mai face  greșeli și dacă le vei face nu-i nimic;Dumnezeu în marea lui bunătate nemărginită și-a creat o grădină fără limite,prin care te poți plimba nestingherit,cf.sintagmei, ”mare-i grădina lui dumnezeu”.
     Prin urmare, plec iar la plimbare!:)  



joi, 15 ianuarie 2015

Eminescu



                                                  Vreme trece, vreme vine,
                                                 Toate-s vechi şi nouă toate;
                                                      Ce e rău şi ce e bine
                                                  Tu te-ntreabă şi socoate;
                                                  Nu spera şi nu ai teamă,
                                                  Ce e val ca valul trece;
                                            De te-ndeamnă, de te cheamă,
                                                  Tu rămâi la toate rece.

                                                 Multe trec pe dinainte,
                                                   In auz ne sună multe,
                                                   Cine ţine toate minte
                                                   Şi ar sta să le asculte?...
                                                    Tu aşează-te deoparte,
                                                     Regăsindu-te pe tine,
                                                  Când cu zgomote deşarte
                                                   Vreme trece, vreme vine.

                                                    Nici încline a ei limbă
                                                   Recea cumpăn-a gândirii
                                                  Înspre clipa ce se schimbă
                                                     Pentru masca fericirii,
                                                 Ce din moartea ei se naşte
                                                      Şi o clipă ţine poate;
                                                     Pentru cine o cunoaşte
                                                 Toate-s vechi şi nouă toate.

                                                       Privitor ca la teatru
                                                   Tu în lume să te-nchipui:
                                                    Joace unul şi pe patru,
                                                 Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
                                                  Şi de plânge, de se ceartă,
                                                    Tu în colţ petreci în tine
                                                   Şi-nţelegi din a lor artă
                                                     Ce e rău şi ce e bine.

                                                   Viitorul şi trecutul
                                                 Sunt a filei două feţe,
                                               Vede-n capăt începutul
                                                Cine ştie să le-nveţe;
                                               Tot ce-a fost ori o să fie
                                             În prezent le-avem pe toate,
                                               Dar de-a lor zădărnicie
                                                Te întreabă şi socoate.

                                                Căci aceloraşi mijloace
                                                 Se supun câte există,
                                              Şi de mii de ani încoace
                                             Lumea-i veselă şi tristă;
                                            Alte măşti, aceeaşi piesă,
                                              Alte guri, aceeaşi gamă,
                                                Amăgit atât de-adese
                                               Nu spera şi nu ai teamă.

                                              Nu spera când vezi mişeii
                                               La izbândă făcând punte,
                                                 Te-or întrece nătărăii,
                                               De ai fi cu stea în frunte;
                                             Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
                                                Între dânşii să se plece,
                                               Nu te prinde lor tovarăş:
                                               Ce e val, ca valul trece.

                                               Cu un cântec de sirenă,
                                             Lumea-ntinde lucii mreje;
                                         Ca să schimbe-actorii-n scenă,
                                             Te momeşte în vârteje;
                                           Tu pe-alături te strecoară,
                                          Nu băga nici chiar de seamă,
                                                Din cărarea ta afară
                                         De te-ndeamnă, de te cheamă.

                                           De te-ating, să feri în laturi,
                                            De hulesc, să taci din gură;
                                           Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
                                                Dacă ştii a lor măsură;
                                                Zică toţi ce vor să zică,
                                            Treacă-n lume cine-o trece;
                                             Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
                                                Tu rămâi la toate rece.

                                                Tu rămâi la toate rece,
                                         De te-ndeamnă, de te cheamă;
                                                Ce e val, ca valul trece,
                                                Nu spera şi nu ai teamă;
                                                 Te întreabă şi socoate
                                                  Ce e rău şi ce e bine;
                                             Toate-s vechi şi nouă toate:
                                                Vreme trece, vreme vine. 

 (Glosa-Mihai Eminescu-decembrie 1883)

La cât de actuale sunt aceste versuri,din care se desprinde ideea că nici după 132 de ani de la scrierea acestora,nu a schimbat cu nimic firea omenească,nu pot decât să-l parafrazez pe Delavrancea şi să spun atât:Eminescu nu a fost al strămoşilor,nu a fost al meu şi nici al vostru,ci a urmaşilor urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor,amin....dixit!


                       

marți, 30 septembrie 2014

despre gafe....



Am constatat că am  şi eu o calitate între ghilimele fie vorba..Sunt maestră în gafe..Gafele sunt scăpări ale firii noastre făcute,ori din indolenţă,ori din sinceritate,precum copii care nu ştiu să se ascundă în spatele unor măşti,ori din prostie...sigur că raporatat la mine,în afară de indolenţă pot intra în oricare categorii enumerate..depinde însă de cine mă judecă..în anumite momente însă cred că nici cel mai dur judecător nu m-ar judeca aşa cum o fac eu despre mine..Încerc regrete greu de înăbuşit aducându-mi aminte de cuvinte scăpate fără voie urmare a primului impuls,sau poate le-am rostit cu voie crezând că astfel lămuresc eu o situaţie la acel moment..Sigur consider nici că nu-i nici o nenorocire în a-mi cere iertare,şi când constat că nu mai foloseşte la nimic,iar îmi pun cenuşe în cap......uenori se întâmplă ceva neaşteptat..persoana respectivă ori nu te bagă în seamă  şi mirată întreabă:dar pentru ce ,întărind,chiar nu am de ce"..Sau ,te-ai ales cu o caracterizare nu prea plăcută,sigur nu afişată,pe care cu greu o mai poţi restabili în favoarea ta...şi de regulă ţi-ai luat adio şi n-am cuvinte de la acea persoană după ce constaţi că datorită gentileţii ţi-a răspuns puţin distrat.."a,când?, zău, nici nu am băgat de seamă"..Partea proastă e că ,posibil chiar să aibă dreptate iar eu ca proasta să mă fi demascat aducând în discuţie o întâmplare mai veche şi...evident, m-am lipit!..sigur, nu de admiraţie ci de distanţare..Concluzia este cea firească pe care am constatat-o de ani de zile..conform zicalei ,"dacă tăceai filosof rămâneai "mi se pare cea mai de folosit în orice situaţie..tăcerea..cum se mai spune, tăcerea e de aur...dar ce te faci  cu cei care te provoacă?..pentru că am întâlnit persoane atât de insistente în a te provoca de nu poţi să te ţii de principii oricât ai dori....eu deh,conform zodiei mele cea a taurului(sigur mai există şi un ascendent pe care nu mi l-am aflat vreodată cel care mă detaşează de această zodie în multe aspecte ale caracterului meu),dar principalul este f. elocvent..ca şi taurul sunt f. calmă,ca şi tăuraşul aeriană uneori,dar ca şi respectivul gen,să nu văd roşu în faţa mea..că m-am dus!..mă arunc înainte exact ca boul în multe situaţii şi evident ies "învingătoare",adică aut din arenă ,însângerată şi ,toreadorul victorios..eh am făcut şi eu o metaforă dar ,dacă şi acum e gafă măcar o fac pentru mine:)..că azi ,nu de fapt ieri, am făcut o gafă faţă de cineva şi mă tot gândesc ce atitudine să iau..cum să dreg busuiocul..de fapt mai bine tac..chiar dacă nu ştiu şi dacă mă ţin de cuvânt..depinde cât de" roşu" mi s-a prezis din astral:)..hai să avem o zi bună că de cele rele,cred că ne-am cam săturat..bună dimineaţa!


luni, 18 iunie 2012

fără titlu....

să ne înţelegem!..nu pot să rămân într-o relaţie,fie ea de prietenie sau altcumva,alături de cineva care nu ţine cont decât de interesele sale..de o persoană pe care nu o interesează decât ceea ce fac eu pt.ea şi nu ce ar putea face şi ea ptr.mine..de o persoană care-mi despică cuvintele în patru şi le interpretează cum doreşte ea şi nu cum de fapt le exprim eu.....de o persoană care, imediat ce I SE PARE, că nu mai este importantă în ochii mei,se crizează aruncându-mi în faţă vorbe încărcate de furie şi reproş neascultând motivele mele..o persoană care are impresia despre mine,deşi nu-i cer nimic ,că tot ce fac,sau am făcut  ptr.ea este doar dintr-un interes..o persoană care-mi acuză prietenii mei de falsitate,după ce i se răspunde de către aceştia la apel, de 10 ori şi a 11-a oară îşi mai văd şi de treburile lor..sau desfidând pe cei cu care eu comunic,sigur nu în ideea că vezi doamne eu aş fi superioară lor[de unde atâta,doar se ştie proverbul"cine se aseamănă,se adună,"]ci doar că nu o elogiează pe ea...o persoană care clar în ochii ei sunt o falsă,o ingrată,un nimic,evident a 11-a oară când ptui fir-ar să fie mi-am văzut şi eu de problemele mele o dată....şi mi-o aruncă nedisimulat cu aşa cuvinte sau sinonimele acestora...încerc să mă justific ,orice argument trece pe lângă urechea sau înţelegerea ei...ptr.că dânsa este o orgolioasă..iar în DEX ştim cum se definesc orgolioşii,da?..:"„Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie." ..aşa cum citeam şi pe blogul cuiva ce făcea o disertaţie pe această temă,"orgoliosul e cel care se cunoaşte cel mai puţin pe sine şi îi place compania oamenilor care îl flatează. Nu suportă să fie contrazis.  E atât de plin de el, încât orice tentativă de a-l lămuri într-o problemă, va fi sortită eşecului...orgoliosul se recunoaşte după felul în care vrea, în orice împrejurare, să aibă dreptate şi să le arate celor din jur că ei, de fapt, greşesc. Vrea să dea impresia că numai el poate fi singurul deținător al adevărului...orgoliosul  nu ştie cine este cu adevărat, el este doar ceea ce se crede că este, de aceea cu greu va accepta să se schimbe vreodată. El nu ştie să fie recunoscător şi nici să ceară iertare dacă a greşit..."am încheiat citatul..
prin urmare de astfel de persoane ,oricât le-aş admira persoana sau inteligenţa,mă detaşez brusc definitiv şi iremediabil,fără alte explicaţii din moment ce pe cele anterioare nu mi le-a înţeles,..ptr.că aşa se întâmplă în viaţă,atunci când pui prea mult suflet în ce faci ptr.cineva,fără să ceri nimic la schimb,celălalt ajunge să creadă că este mult deasupra ta şi-şi poate permite orice şi oricând să te calce în picioare.....acesta le este caracterul..vorba lui Cicero,:
"caracterul fără inteligenţă poate multe,inteligenţa fără caracter nu valorează nimic"punct!. 



duminică, 17 iunie 2012

ca-n viaţă:)...

ce bine este în viaţă,să ai un prieten puternic..,te simţi domne , în siguranţă!....


..aoleu,dar ăştia ce au cu mine?..tocmai când mă bazam şi eu că are cine să mă apere..şi se mai dau unii prieteni!...ştiam eu că la greu trebuie să mă descurc singură..aşa că, aplicăm varianta ştiută....o fi ea fuga ruşinoasă,dar chiar că-i sănătoasă....miauuu!!1....:))))...

....................





luni, 11 iunie 2012

matinal...


inspir cu nesaţ parfumul teilor ce mi-a inundat camera dis de dimineaţă şi stau la sfat cu cafeaua-mi aburindă gândind la...cai verzi pe pereţi eram să spun:)...nuuuu,caii verzi s-au dus,au rămas pereţii....calculatorul îmi arată că temeperatura casei la ora asta este de 16 grade şi mă prinde apatia când mă gândesc că după ora 9-10 aerul devine de nesuportat..deh,vară!...alegerile s-au încheiat..nu am fost la vot ptr.că ştiam deja rezultatul doar privindu-i în zilele dinainte de votare,pe foştii-actualii aleşi locali la mine în zonă...jocul le-a reuşit,mă rog iar alţi 4 ani de scormonit şosele de indicaţii preţioase în a ne face singuri ba acoperişul la bloc,ba instalaţiile la apă,ba vedem noi ce-o mai fi la iarnă,etc.etc,iar ei stând retraşi în turnul lor de fildeş,materializat prin bunăstarea ce şi-au consolidat-o pe naivitatea celor ce se mint singuri..că vorba aia,tranziţia nu s-a încheiat,da.ce serialul" tânăr şi neliniştit" s-a sfârşit?..sau dacă "dallasul"[în amintirea căruia am scris pe blogul secund un articol]s-a terminat la revoluţie,iată că se reia din nou la cererea ,desigur, a te-le-spec-ta-to-rilor!!!!....mă rog interese comerciale..interesul meu care e?..nici eu nu ştiu..că deja saturată de ani de zile cu dansul ăsta ce se reia la nesfârşit"bătuta pe loc"în susţinerea celebrei expresii,"aceeaşi mărie cu altă pălărie",mă gândesc totuşi să-mi cumpăr şi eu o pălărie deşi nu sunt fana acesteia,dar măcar să nu zic că nu schimb şi eu ceva în viaţa mea..ha,ha,ha!...haz de necaz,cu alte cuvinte..bine că mai avem cuvinte..apropo!..eu atâta risipă de cuvinte ca de la 89 încoace parcă nu am mai întâlnit..se vorbeşte de dragul verbului a vorbi...să mai spună cineva că românul nu ştie "gramatecă"..cu matematica e jale că sigur se cam încurcă operaţiunile şi tot în jurul împărţirii se învârt toate, vorba lui Şeicaru,"viaţa-i viaţă,banu-i ban..om bogat sau simplu cetăţean..."..dixit!..


duminică, 11 septembrie 2011

un ceai,un banc..fără poezie:)

duminică..sărbătoare..relaxare..bine ptr.o parte de populaţie..eu zic că azi fac parte din parte,adică de fapt în parte,că abia acu am terminat ceva treabă,că doar nu o să las "famelia"să moară de foame:)..gândindu-mă acum ce carte să iau să citesc,la o o ceaşcă de ceai asezonată cu prăjituri de cofetărie,că încă nu am intrat şi-n perioada de stat pe lângă cuptor:),am intrat să văd şi eu cine m-a mai băgat în seamă pe e-mail..mă rog nu aşa multe persoane la care mă aşteptam,dar  suficient cât să-mi facă plăcere....şi ptr.a mă face să  evit aducerea în scenă a melancoliei o amică mi-a trimis şi ceva bancuri...la unele am râs la altele am priceput mai greu poanta,că deh,uneori  gândesc mai greu:))),citeam un banc ce cred că se dorea destul de amuzant,dar eu,pas..eram la ora de "gândire"profundă:)))..iată cum sună.."dumnezeu este întrebat de către un bărbat,
Doamne, de ce toate fetele sunt draguţe, dulci, graţioase iar femeile sunt nasoale şi sâcăitoare......?
Domnul spune:
- Pentru ca pe fete le creez eu, iar femei le faceţi voi"...


ha!..ha!...ha!...ha...nu am putut râde că imediat mi-a trecut prin minte o fată bătrână,aşa de acră şi sâcâitoare,de aspect nici la tinereţe nu a fost ceva de capul ei că de aia nu s-a uitat careva la ea,mă gândesc însă ce mândră ar fi dacă ar citi aşa ceva prin urmare chiar m-a bufnit râsul:)))))..
ce să-i faci,perfect pe felia"prostul nu râde de ce vede ci de ce-şi aduce aminte":))..şi cum într-o revistă mai de demult era o caricatură cu un om ce ţinea într-o mână o furculiţă şi în alta un cuţit,mergând şi zicând într-una,"mă duc să mânânc,mă duc să mănânc.."..eu am lângă mine o carte şi privind-o îmi zic şi eu,merg să o citesc,merg să o citesc...păcat că nu la pădure pe covorul de iarbă ce încă sfidează toamna  cu verdele lui crud:)...


duminică, 19 iunie 2011

povestea unei duminici,în imagini:).....

am primit o scrisoare pe aripi de vânt cu slove scrise din petale de flori plutind pe câmp..este venită din depărtare..şi desigur imaginară..îmi face bine,chiar dacă e hilară..şi acum în lumea mea vreau s-o împărtăşesc cuiva..desigur mai întâi poate la o cafea:)..

că-s invitată la Viorica,şi vine şi Ceresica.....

sau mai bine ies cu Angelica la iarbă verde,să ne bucurăm de aerul proaspăt de vară...
poate totuşi ar fi mai bine să stau în casă şi să citesc o carte....


deşi am primit o invitaţie şi la o corridă...
dar dacă aleg să vizionez un film romantic gen,"la est de Jawa",poate nu ar fi rău.....
sau să merg pe câmp să adun flori...


dacă totuşi merg la o şuetă,ce-ar fi?...mai bârfim şi noi pe acolo ca-ntre fete,hm!:)......


poate pe seară merg şi la un teatru....eeeee!:)...


până atunci ,fiind cald,m-aş relaxa într-un hamac....
renunţ însă că mă plictiseşte vecinul de la 5:)...
mai bine voi face o plimbare cu barca pe lac....
apoi voi ieşi pe seară la o terasă din golf,cu amicile mele din alte constelaţii,şi vom trece în revistă evenimentele zilei ....


după care mă voi retrage pe terasa casei mele,unde melancolică voi fraterniza cu luna,visând la stele....


şi înainte de culcare,voi răspunde la acea scrisoare cu drag şi dor,pierzându-mă în depărtare....evident în lumea viselor.....


şi uite aşa închei povestea unei zile de vară din viaţa mea ce-mi aduce  vremea petrecută în alt timp,pe care subconştientul a stocat-o în arhiva ancenstrală,şi la anumite momente mai răsfoieşte paginile acesteia,spre deliciul inimii şi a sufletului pe timpul când raţiunea mea doarme...bine că nu atât cât să nască şi monştri:)..
o duminică plăcută!:)...

.

sâmbătă, 14 mai 2011

între virtual şi real.....

am senzaţia uneori că destinul ce ne guvernează,are şi el limitele lui..dar dacă îşi iubeşte sufletul ce l-a luat în primire la naşterea acestuia,precum o mamă pe a sa odraslă,atunci va face totul ca să facă pe placul acestuia în limita posibilităţilor..acest lucru l-am sesizat de-a lungul scurtei mele vieţi,când anumite lucruri ce mi le doream,şi care erau inaccesibile mie,să mă trezesc mai târziu că le obţineam şi eu dar sub o altă formă..poate sunt o cârcotaşe,şi despic firul în patru când de fapt f.multe situaţii pe lume sunt pure coincidenţe....de exemplu,de unde până mai ieri în zona prin care îmi duc eu povara destinului,nu prea se găseau lalele..nici măcar prin curţile oamenilor..acum,o da..parcă s-a mutat Olanda în acest spaţiu mioritic..grădini cu alei pline de lalele,florile ce le primesc sporadic de la cei care vor să fie "atenţi"cu mine,culmea sunt lalele...mai ieri în staţia de autobuz unde de regulă este "nodul"meu de cale ferată,metaforic vorbind,o femeie vine zilnic cu o găleată plină de lalele şi mereu mă îmbie să-i cumpăr firavele flori..evident că nu rezist la asemenea dorinţă.şi mai mereu ajung acasă cu acestea ofilite sau cu tulpinele îndoite,din cauza decalajului de ore din timpul când le cumpăr şi până ajung acasă...dar există un paradox...nu văd decât lalele galbene şi roşii..alte culori ,nix!...sunt frumoase şi acestea chiar combinaţia înviorează privirea şi spiritul privindu-le..dar albe,rara avis,din păcate ptr.mine..de alte culori ce să mai vorbesc,..penurie totală...acum gândind şi la semnificaţia culorilor...roşu-galben..iubire-gelozie...sincer dintre toate lalelele, cele galbene nu le agreez..nu ştiu de ce..dar mi-e dor de cele albe,care din păcate nici să mi le cumpăr nu am de unde...dacă aş sta la curte,cred că aş avea o grădină plină de trandafiri roşii catifelaţi şi lalele albe desigur şi roşii..cred că şi cele negre sunt frumoase..dar încă nu am văzut aşa ceva până acum decât în film...noroc totuşi cu virtualul,că pot să admir toate soiurile....eeeee....ce spuneam mai sus,mama-soartă face şi ea ce poate, după puteri:)...ca de ex.imaginea de mai sus,cu exact ce ador eu,.. perle şi lalele albe,o combinaţie regală ptr.sufletul meu....şi un refugiu din realul cenuşiu  în care mă aflu ...dixit!


marți, 1 februarie 2011

cât durează o iubire?......


cît durează o iubire?..se spune că doar trei ani, după care..pa!... “doar trei ani? adica atat de simplu sa fie? unu. doi. trei. în primul an traiesti pasiunea, in al doilea an spiritele se mai calmeaza, iar in al treilea an deja te gandesti ca se va termina, intervenind monotonia. Etapele ar fi: dragoste-iubire-obisnuinta”(asta ar fi explicaţia cuiva de pe net)…în weekendul acesta am dorit să revăd un film despre împărăteasa Sissi,şi tot navigând pe internet în căutarea acestuia,am şi dat peste teme pe marginea acestui subiect pe cât de banal,pe atît de controversat....am lăsat filmul cu frumoasa actriţă Romy Schneider,şi am căutat adevărata poveste a acestei împărătese celebre..departe adevărul de povestea romanţată a acesteia..filmul dă de înţeles că iubirea dintre ea şi soţ a fost unică,realitatea  dezvăluie altceva….şi mă întreb şi eu,dar chiar, până la urmă cît ţine o iubire...la o emisiune tv.unde era ca invitat un actor foarte cunoscut i s-a pus întrebarea de către moderator cît durează iubirea..acesta a spus că există bărbaţi colecţionari de iubire,dar care nu iubesc vreodată,la fel cum sunt şi femei colecţionare de bărbaţi şi care nu ştiu ce este iubirea..dar sunt bărbaţi care iubesc o singură femeie toată viaţa,şi uneori şi dincolo,şi femei la fel...apoi a subliniat faptul că el nu-i un colecţionar...interesant!….mai citeam undeva"că în iubire există o mie de încercări şi doar o singură mare iubire"...de regulă însă unii se opresc doar la încercări spunând că marea iubire este de fapt o” fata morgana”......revenind însă la subiect...deci dacă iubirea  durează doar trei ani,eu aş adăuga..probabil doar pentru unul ,că celuilalt se prea poate să nu-i treacă vreodată….mai rămîne un aspect ce se discută mai rar..ce te faci când eşti iubit dar nu iubeşti,sau când iubeşti şi nu eşti iubit...suferinţa nu se naşte din faptul că nu eşti iubit sau că nu iubeşti,ci din motivul că iubeşti pe cel/cea care iubeşte pe altul/alta....
a iubi sau a nu iubi,a fi sau a nu fi,..asta-i întrebarea..dixit!..



joi, 24 septembrie 2009

pentru inceput...



interesant cred, de comentat titlul acestui blog..de fapt care ar fi povestea lui...deci;am hotarat sa-mi fac un blog unde sa-mi scriu precum in jurnal,impresii,vise,interpretari,nu cu pretentia de a iesi in "prim plan"ci pentru a-mi continua o psihoterapie ce am inceput-o pe alt site,si unde din intimplare m-am trezit ca ma afundam si mai mult in abisul fiintei mele..a te cunoaste pe tine insati,este o trimitere de catre psihologi,atunci cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare,si nu stii incotro s-o iei..se mai spune cum ca de fapt in noi sta destinul in mana noastra sunt toate acele instrumente ce pot face ca visele sa se implineasca;din proprie experienta insa pot spune ca nimic nu-i mai gresit decat acest gand;sunt convinsa (si din pacate dupa niste ani am inteles acest lucru)cum ca destinul este cel care ne este scris la nastere si... cu oricate incercari de a crede ca inlocuim acea forta supranaturala careia oamenii au denumit-o Dumnezeu,cu forţa si voinţa noastră,in final fiecare cade ingenunchiat de neputinta propriei amagiri..pentru seara asta deocamdata atat...noapte buna,nou jurnal:)!




mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.